Infectii cu Mycoplasma si Ureaplasma

Mycoplasmele constituie un grup particular de bacterii, din clasa Mollicutes (ce cuprinde bacterii foarte mici si fara perete celular bacterian), incadrate in familia Mycoplasmataceae, familie care cuprinde 69 specii de Mycoplasma cu doua specii patogene: Mycoplasma pneumoniae si Mycoplasma hominis si 2 specii de Ureaplasma cu o specie patogena Ureaplasma urealyticum. Celelalte mycoplasme sunt saprofite, facand parte din flora obisnuita a mucoaselor oro-faringiana, vaginala si uretrala.

Mycoplasmele sunt ubicuitare, izolate de la om, pasari, insecte, plante, sol, ape de canal, izvoare de apa termala etc. La om colonizeaza cel mai frecvent suprafetele mucoase determinand tipic, boli cronice inflamatorii ale tractului respirator, urogenital si ale articulatiilor.

Sunt cele mai mici bacterii, avand un diametru de 0,2-0,8 m, fiind lipsite de perete celular ceea ce le confera forme variate si rezistenta la actiunea antibioticelor beta-lactaminice (peniciline si cefalosporine). Sunt sensibile la temperatura, uscaciune, raze ultraviolete, antiseptice uzuale, detergenti, tetracicline si eritromicina si sunt rezistente la peniciline.

Mecanismele patogenice prin care mycoplasmele adera si colonizeaza suprafetele mucoase si determina leziuni in organism sunt inca insuficient cunoscute.
Mycoplasma pneumoniae:
- produce peroxizi cu efect citolitic asupra celulei gazda, ce duce la oprirea miscarilor cililor respiratori; miscarile cililor respiratori avand rol important in drenarea secretiilor respiratorii, inhibarea lor determina stagnarea secretiilor si favorizeaza aparitia infectiei
- neavand perete celular, bacteria are in organism un contact strans cu celula gazda, determinand organismul sa secrete autoanticorpi, cu formarea de complexe imune ce ar putea fi raspunzatoare de manifestarile extrapulmonare asociate infectiei cu Mycoplasma pneumoniae (leziuni SNC, miocardite, artrite etc.); acesti autoanticorpi pot aglutina eritrocitele umane la 4 grade C (aglutinine la rece), mecanism ce ar explica anemia asociata uneori cu aceasta infectie
- poseda proprietatea biochimica de a metaboliza glucoza.
Mycoplasma hominis:
- are proprietatea biochimica de a metaboliza arginina, eliberand cantitati mari de amoniac, care are potential citotoxic
- produce peroxizi care se crede ca ar avea rol in injuria celulara.
Ureaplasma urealyticum:
- are proprietate ureazica, adica poate metaboliza ureea, inducand formarea de calculi urinari
- se pare ca opreste miscarea spermatozoizilor, putand fi implicat in etiologia sterilitatii
- are o proprietate proteazica specifica, putand degrada unele IgA, ceea ce ar fi un factor de virulenta.

Mycoplasma pneumoniae este cauza majora a unei pneumonii atipice primare si nu face parte din flora normala a omului. Persista cateva luni in tractul respirator dupa infectie.
Mycoplasma hominis se gaseste in tractul genital la 20% dintre femeile sanatoase, determinand infectii oportuniste – in conditiile de scadere a rezistentei antiinfectioase a organismului. Aceasta bacterie a fost izolata alaturi de Ureaplasma urealyticum din sangele lauzelor febrile.
In cavitatea bucala se gasesc in mod normal 4 specii de mycoplasme: M. salivarium, in numar mare la cei cu paradontopatii, fara insa sa se fi dovedit rolul ei in producerea acestora, M. faucium, M. orale si M. buccale. In tractul genital sunt prezente in mod obisnuit M. fermentas si M. genitalium.
Ureaplasma urealyticum a fost evidentiat in tractul genital la 60% dintre femeile sanatoase; determina la acestea infectii urinare si pare sa fie implicat in etiologia bolii inflamatorii pelvine si a sterilitatii feminine. La barbat produce infectii urinare si mai rar uretrite si prostatite. Ureaplasma urealyticum se pare ca ar avea capacitatea de a opri migrarea spermatozoizilor determinand infertilitate.

Desi este cea mai cunoscuta cauza primara de „pneumonie atipica”, infectia cu Mycoplasma pneumoniae se manifesta de obicei ca faringita, traheobronsita, bronsiolita sau pneumonie acuta comunitara; se apreciaza ca 20-30% dintre pneumonii sunt datorate Mycoplasma pneumoniae. Se apreciaza ca in 20% dintre cazuri, infectia cu Mycoplasma pneumoniae este asimptomatica.
Apare cu frecventa mare in lunile reci, transmiterea facandu-se pe cale aeriana de la o persoana la alta. Desi s-a crezut multa vreme ca este rara sub varsta de 5 ani, studii recente au semnalat faptul ca incidenta ar fi mai mare la copii de 3-4 ani. Perioada de incubatie este lunga, de 1-3 saptamani si simptomele persista saptamani sau luni.
Clinic cel mai frecventa se manifesta sub forma unei traheobronsite cu simptome de tract respirator superior: dureri faringiene, cefalee, frisoane, coriza si stare de rau general.
Infectia cailor respiratorii se poate asocia uneori cu o varietate de fenomene extrapulmonare:
- neurologice: meningoencefalita, meningita, encefalita, paralizia ascendenta, mielita transversa; recuperarea disfunctiilor neurologice este lenta, unii pacienti ramanand cu deficit neurologic permanent iar alteori complicatiile neurologice sunt fatale
- leziuni muco-cutanate: eritem maculo-nodular, exantem vezicular, stomatita ulcerativa, conjunctivita
- cardiace: miocardita, pericardita, hemopericard, insuficienta cardiaca congestiva
- articulare: artrita
- hematologice: anemie hemolitica, hemoglobinurie paroxistica la rece, fenomen Raynaud, coagulare intravasculara diseminata, trombocitopenie.
La copii, infectiile respiratorii se asociaza frecvent cu manifestari digestive; greata, varsaturi si diaree.

Ureaplasma urealyticum si Mycoplasma hominis au fost izolate de la nivelul tractului genito-urinar al femeilor asimptomatice si din urina, lichidul seminal si uretra distala a barbatilor asimptomatici.
Clasic Ureaplasma urealyticum determina uretrite si mai rar prostatite la barbati, litiaza urinara la ambele sexe si infectii urinare la femei; in timp ce Mycoplasma hominis determina pielonefrite si este considerat a fi implicat in etiologia bolii inflamatorii pelvine si a sterilitatii feminine. Transmiterea se face de obicei pe cale sexuala.
Insa ambele mycoplasme pot determina diverse infectii atat in sfera genito-urinara cat si extragenitale: cardiace, articulare, osoase, cerebrale etc. Infectiile extragenitale apar de obicei la persoane cu deficite imune si dupa manevre sau traumatisme in sfera genito-urinara.
Atat Ureaplasma urealyticum cat si Mycoplasma hominis, prezente in tractul genito-urinar al femeii gravide, se pot transmite la fat atat pe cale ascendenta cat si pe cale transplacentara, determinand corioamniotita si fiind implicate in etiologia avortului spontan, a nasterilor premature precum si a unor infectii neonatale mai ales la prematuri (septicemii, pneumonii, meningite, pericardite etc.). Nu se cunoaste inca foarte bine rata de transmitere la fat si nici daca aceste bacterii pot determina singure avort spontan si nastere prematura, deoarece de obicei au fost izolate impreuna cu alte microorganisme.

Diagnosticul se bazeaza pe izolarea si identificarea mycoplasmelor din produsul patologic si evidentierea in dinamica a titrului de anticorpi specifici in ser.
In functie de localizarea infectiei se recolteaza: exudat faringian, sputa, secretie nazala, secretie vaginala, secretie uretrala, urina etc. Aceste produse patologice trebuie cultivate pe medii speciale pentru mycoplasme.
Diagnosticul serologic care consta in determinarea anticorpilor specifici se efectueaza numai pentru Mycoplasma pneumoniae.
Deoarece in cazul Mycoplasmei pneumoniae, culturile necesita timp indelungat, cel mai frecvent sunt folosite testele serologice pentru diagnostic. Mycoplasma hominis si Ureaplasma urealyticum cresc mai repede in culturi putand fi detectate in 2-5 zile.

Principalul mijloc terapeutic este antibioterapia, alaturi de care se pot asocia, in functie de localizare si severitate, antitusive, antitermice, analgezice etc.
Datorita absentei peretelui celular, mycoplasmele sunt rezistente la peniciline.
Antibioticul de electie pentru infectiile respiratorii cu mycoplasme este eritromicina administrata oral; alternative eficiente fiind si tetraciclina, doxiciclina si agentii mai noi: Claritromicina si Azitromicina. Acestia din urma au avantajul ca sunt eficiente si la doze mai mici, sunt mai bine tolerate, cu mai putine efecte adverse gastro-intestinale, si sunt disponibile si sub forma de suspensii pentru uz pediatric. Durata tratamentului in infectiile respiratorii cu mycoplasme este recomandat a fi mai lunga, intre 14-21 zile.
Infectiile urogenitale cu Mycoplasma hominis sunt rezistente la antibioticele macrolide (cum este eritromicina), antibioticul de electie fiind tetraciclina administrata oral, desi actual 20-40% dintre tulpinile izolate sunt rezistente si la tetraciclina. In aceste cazuri agentul alternativ este Clindamicina.
Eritromicina si tetraciclina pot fi folosite in terapia infectiilor cu Ureaplasma urealyticum, desi rezistenta la acesti agenti este in crestere. Durata tratamentului in infectiile genito-urinare cu mycoplasme este de aproximativ 7 zile.
La persoanele imunodeprimate, infectiile fiind determinate de obicei de tulpini rezistente, refractare la terapia antibiotica, pot necesita administrare prelungita, doze mai mari si uneori asocieri de antibiotice administrate intravenos, alaturi de imunoglobuline si/sau ser specific impotriva speciilor bacteriene implicate in infectie.