Sindromul Bart

Sindromul Bart este o afectiune genetica rara, caracterizata prin modificari la nivelul inimii, muschilor scheletici, staturii si nivelului de celule albe. Sindromul Bart apare aproape exclusiv doar la baieti. Combinatia de patologii caracteristice acestui sindrom consta in cardiomiopatie dilatativa, slabiciune musculara, statura mica, neutropenie cu infectii recurente.

Nou-nascutii diagnosticati cu sindrom Bart sunt deseori mai scunzi decat intervalul normal, iar procesul de crestere continua sa fie mai lent pe parcursul vietii. Unii pacienti experimenteaza la un moment dat un puseu de crestere, astfel incat ajung la inaltimea normala la varsta adulta. Totusi majoritatea continua sa aiba statura mica in viata de adult.

Sindromul Bart afecteaza 1 din 300.000 pana la 400.000 de npu-nascuti la nivel mondial, in fiecare an. Astfel este considerata o boala rara.

Baietii si barbatii diagnosticati cu sindrom Bart au deseori trasaturi faciale distincte precum oase zigomatice proeminente. Functia cognitiva nu este, de regula afectata, iar inteligenta este normala, insa au adesea dificultati in realizarea sarcinilor ce implica matematica, orientare temporo-spatiala si rezolvarea puzzle-urilor.

Majoritatea pacientilor cu sindrom Bart au cardiomiopatie dilatativa prezenta de la nastere sau care se dezvolta in primele luni de viata. Cardiomiopatia dilatativa este o boala primara a muschiului inimii (miocard), in care toate cele 4 camere cardiace sunt dilatate, iar miocardul este subtiat, slabit. In timp inima nu mai poate indeplini corespunzator functia de pompa, iar fibrele musculare sunt inlocuite treptat de fibre elastice, in unele locuri. Aceasta afectiune asociata poarta numele de fibroelastoza endocardica.

La pacientii cu fibroelastoza, functia de pompa cardiaca este si mai depreciata. Pacientii dezvolta eventual insuficienta cardiaca, insa in cazuri mai rare, cardiomiopatia se amelioreaza in timp, iar simptomele cardiovasculare sunt tinute sub control.

In ceea ce priveste musculatura scheletica, implicata in efectuarea miscarilor voluntare si involuntare, baietii cu sindrom Bart se nasc cu miopatie scheletala in special la nivelul muschilor din centrul corpului, numiti muschi proximali. Este vizibila de la nastere, nou-nascutii avand hipotonie evidenta (tonus muscular scazut).

Miopatia scheletala duce la slabiciune musculara ce poate cauza intarzieri ale miscarilor simple si complexe, inclusiv intarzieri de mers. In plus, indivizii afectati tind sa experimenteze fatigabilitate extrema, in special in urma efortului fizic.

Majoritatea baietilor ce se nasc cu sindrom Bart au neutropenie. Neutropenia este termenul ce defineste scaderea numarului de neutrofile sub valoarea normala, in sange. Neutrofilele sunt celule albe cu rol in apararea organismului impotriva agentilor straini, fiind astfel esentiale pentru imunitate. Unii pacienti au neutropenie constanta, permanenta, in timp ce altii au neutropenie episodica ce alterneaza cu perioade normale. Astfel pacientii cu sindrom Bart vor avea imunitate scazuta, fiind mai predispusi la infectii bacteriene, virale si parazitare.

Cauza aparitiei acestui sindrom o reprezinta mutatiile genei numite TAFAZZIN. Aceasta gena este responsabila de instructiunile de sinteza a unei proteine, numita taffazina. Proteina este situata la nivelul mitocondriilor, acele mici structuri celulare esentiale pentru ciclul celular si astfel pentru viata.

Rolul proteinei taffazina este in metabolsmul cardiolipinei, o molecula lipidica. Odata ce apar mutatii asupra genei, proteina nu se mai sintetizeaza corespunzator, iar cardiolipina nu este metabolizata corect, nivelul acesteia scazand foarte mult. Nivelul scazut de cardiolipina afecteaza functia mitocondriala, iar productia de energie mitocondriala scade.

Tesuturile cu necesitati mari de energie vor fi primele afectate, precum inima si muschii scheletici, fiind si cele mai susceptibile la degenerare, in lipsa functiei mitocondriale integre. Apare afectarea mitocondriala si intr-un final afectare multiorganica si multisistemica.

Sindromul Bart este o afectiune genetica ereditara, transmisa recesiv prin cromozomul X. Este numita si boala genetica X-linkata, datorita acestui mod de transmitere. Gena mutanta asociata afectiunii este localizata pe cromozomul X, unul dintre cei doi cromozomi de sex (x si y).

Intrucat baietii se nasc cu o pereche de cromozomi de tip XY, o singura copie a genei mutante, situate pe cromozomul X, este suficienta pentru a cauza sindromul. La femei, care au doi cromozomi X, mutatia ar trebui sa apara in ambele copii ale genei, pentru a cauza afectiunea. Astfel este foarte putin probabil ca femeile sa aiba doua gene alterate si sa fie diagnosticate cu sindrom Bart.

O caracteristica a modelului de transmitere X-linkat este ca un tata afectat nu va transmite gena mutanta fiilor lui.

Semnele si simptomele regasite la pacientii cu sindrom Bart, inca de la nastere si in primele luni de viata, sunt:
• Anormalitati, deformitati ale muschilor scheletali
• Dezvoltarea intarziata a abilitatilor motorii
• Tonus muscular scazut
• Infectii frecvente
• Intoleranta la efort
• Trasaturi faciale distincte in timpul copilariei, precum fruntea proeminenta, barbia proeminenta, oase zigomatice foarte evidente, ochi infundati in orbita, urechi mari

Daca medicul suspecteaza ca baiatul dumneavoastra are sindrom Bart, acesta va incepe cu un test de sange pentru a cauta semne ale tabloului clinic, precum neutropenia. Daca testele orienteaza diagnosticul spre sindrom Bart, confirmarea acestuia poate fi facuta doar prin teste genetice.

Pacientul suspicionat va incepe cu electrocardiograma, pentru a identifica cardiomiopatia dilatativa, si cu teste de putere musculara. Daca, din punct de vedere clinic, copilul dumneavoastra este suspicionat de sindrom Bart, va trebui sa confirmati prin realizarea testelor genetice. Testele genetice sunt teste speciale ce identifica prezenta unei gene mutante si localizarea acesteia, fiind astfel esentiale pentru diagnostic si diagnosticul diferential.

Sindromul Bart poate fi diagnosticat si inainte de nastere, in viata intrauterina, prin teste genetice prenatale.

Din pacate, sindromul bart, ca si multe alte boli genetice, nu beneficiaza de tratament curativ. Tratamentul se concentreaza pe reducerea simptomelor si preventia complicatiilor. Tratamentele posibile, prescrise de catre medic, includ:
• Fizioterapie pentru imbunatatirea tonusului muscular
• Interventie rapida, de urgenta
• Antibiotice pentru a preveni infectiile
• Medicatia pentru insuficienta cardiaca
• Montarea unui defibrilator implantabil, in cazul unor pacienti

Diagnosticul corect, devreme, este cheia pentru a asigura supravietuirea celor nascuti cu sindrom Bart. Daca inainte era considerata o patologie fatala, o mare parte dintre bolnavi reusesc sa traiasca mult mai mult. Cauzele de deces a acestor pacienti sunt infectiile recurente si infectia cardiaca acuta. La 5 ani, rata de supravietuire este de 51%.

Sindromul Bart este o boala genetica ce se transmite prin intermediul cromozomului X. Desi nu poate fi prevenita, patologia poate sa evolueze bine si sa nu mai fie asociata cu dureri. Discutati cu medicul specialist genetician despre tot ceea ce implica tratamentul si ingrijirea unui copil cu sindrom Bart.

Bibliografie
https://medlineplus.gov/genetics/condition/barth-syndrome/
https://jamanetwork.com/journals/jamadermatology/article-abstract/556715