Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Recomandari pentru persoanele cu hipotensiune arteriala

Actualizat la data de: 12 Iunie 2024
Consultant medical:

Dr. Leipnik Adriana Maria
Medic specialist cardiolog

Clinica: Cabinet Cardiologie Rocordis

Generalitati

Sus
Recomandari pentru persoanele cu hipotensiune arteriala

Tensiunea arteriala mica sau hipotensiunea se refera la scaderea tensiunii arteriale sub 90/60. In cazul persoanelor sanatoase, tensiunea arteriala mica, fara simptome, nu reprezinta de obicei o problema si nu trebuie tratata.

Cu toate acestea, in unele situatii, scaderea tensiunii arteriale poate fi un semn al unei afectiuni, in special in randul varstnicilor, boala care poate determina un flux inadecvat de sange in inima, creier si alte organe vitale.

Tensiunea arteriala optima este sub 120/80, dar nu mai mica de 90/60. Scaderea tensiunii arteriale poate provoca stari de oboseala si ameteli. Scaderea brusca a tensiunii arteriale poate pune viata in pericol.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Cauzele hipotensiunii arteriale
  3. Factorii de risc
  4. Simptome
  5. Tratament
  6. Recomandari
  7. Citeste pe aceeasi tema

Cauzele hipotensiunii arteriale

Sus

Tensiunea arteriala variaza de la un moment la altul si, de cele mai multe ori, nu produce simptome vizibile. Anumite situatii si afectiuni pot provoca perioade mai lungi cu hipotensiune, care pot deveni periculoase daca sunt lasate netratate. Printre acestea se numara:

-Hipotensiunea arteriala ortostatica (hipotensiune arteriala posturala)-reprezinta o scadere brusca a tensiunii arteriale atunci cand va ridicati in picioare dintr-o pozitie asezata. Cauzele includ deshidratarea, repausul la pat pe termen lung, sarcina, anumite afectiuni medicale si unele medicamente. Acest tip de tensiune arteriala scazuta este frecventa la adultii in varsta.

-Hipotensiunea arteriala postprandiala. Aceasta scadere a tensiunii arteriale apare la 1 pana la 2 ore dupa masa. Mesele in cantitate redusa, cu continut scazut de carbohidrati, consumul optim de apa si evitarea alcoolului ar putea ajuta la reducerea simptomelor.

-Hipotensiunea arteriala mediata neural. Aceasta este o scadere a tensiunii arteriale care poate sa apara dupa ce ati stat in picioare pentru perioade lungi de timp. Acest tip de hipotensiune arteriala afecteaza mai ales adultii tineri si copiii ca o consecinta a comunicarii deficitare dintre inima si creier.

-Atrofia sistemica multipla cu hipotensiune arteriala ortostatica, numita si sindromul Shy-Drager, este o afectiune rara care afecteaza sistemul nervos ce controleaza functiile involuntare, cum ar fi tensiunea arteriala, ritmul cardiac, respiratia si digestia. 

Factorii de risc

Sus

- Varsta - cele mai expuse sunt persoanele trecute de 65 de ani.
- Medicamentele - hipotensiunea se manifesta destul de des la persoanele care iau medicamente pentru reducerea tensiunii;
- Bolile - sunt foarte expuse scaderii tensiunii persoanele care sufera de Parkinson, diabet sau boli de inima.
- Stilul de viata - lipsa unui program regulat de somn, de masa, dar si stresul emotional pot duce la scaderea tensiunii arteriale.

Simptome

Sus

Persoanele cu hipotensiune pot prezenta simptome neplacute atunci cand tensiunea arteriala scade sub 90/60. Simptomele hipotensiunii pot include:
- oboseala;
- ameteala;
- greata;
- paloare;
- depresie;
- pierderea constientei;
- vedere incetosata.

Tratament

Sus

• Tratamentul depinde de cauza care a determinat hipotensiunea. In primul rand este necesara hidratarea. Consumati multa apa pentru a evita hipotensiunea ca urmare a deshidratarii.

• Cresterea nivelului de sodiu din alimentatie duce la cresterea tensiunii arteriale. Marirea aportului de sare din dieta se face insa doar cu acordul medicului.

• Luati o pauza pentru a va relaxa. Incercati sa reduceti nivelul de stres si nu va panicati din cauza simptomelor.

• Medicul va poate recomanda medicamente specifice pentru cresterea tensiunii arteriale.

• Reduceti consumul de alcool.

Recomandari

Sus

- Adoptati o dieta sanatoasa, cu mese usoare si dese.
- Stabiliti-va un program regulat de exercitii fizice, pentru a imbunatati circulatia sangelui.
- Evitati dusurile fierbinti si schimbarile bruste ale pozitiei corpului. Evitati efortul fizic intens, cum ar fi ridicarea unor obiecte foarte grele.


Medici specialisti Cardiologie

  • Dr. Irina Serban - Institutul de boli cardiovasculare prof. dr. C. C. ILIESCU (in cadrul Spitalului FUNDENI)
  • Dr. Andrei Carp - Institutul de boli cardiovasculare prof. dr. C. C. ILIESCU (in cadrul Spitalului FUNDENI)
  • Dr. Dragomir Ovidiu Chioncel - Institutul de boli cardiovasculare prof. dr. C. C. ILIESCU (in cadrul Spitalului FUNDENI)
  • Dr. Radu Ciudin - Institutul de boli cardiovasculare prof. dr. C. C. ILIESCU (in cadrul Spitalului FUNDENI)
  • Dr. Ion Tintoiu - Centrul Clinic de Urgenta de Boli Cardiovasculare Academician Vasile Candea

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter