Hipotensiunea ortostatica
Dr. Leipnik Adriana Maria
Medic specialist cardiolog
Clinica: Cabinet Cardiologie Rocordis
Generalitati
SusHipotensiunea ortostatica sau hipotensiunea posturala este o forma de tensiune arteriala scazuta care se declanseaza atunci se schimba brusc pozitia corpului (se ridica din pozitie orizontala sau atunci cand sta pe scaun). Printre simptomele pacientilor cu hipotensiune ortostatica se pot regasi: ameteli, vedere neclara, fatigabilitate, sincopa, senzatie de greata si dificultati de atentie si concentrare.
Hipotensiunea ortostatica dureaza adesea cateva secunde dupa ce o persoana se ridica in picioare. Daca dureaza mai mult, poate fi un semn al unor probleme mai grave. Se va consulta urgent medicul daca se manifesta lesinul sau pierderea constiintei chiar si pentru o clipa.
Hipotensiunea ortostatica usoara nu are nevoie de obicei, de tratament. Multe dintre persoane pot ameti, ocazional, cand isi schimba brusc pozitia si acest lucru nu trebuie sa fie un motiv de ingrijorare. Tratamentul cazurilor mai severe depinde de cauza.
Simptome
SusCea mai frecventa manifestare a hipotensiunii este ameteala care intervine la ridicarea din pozitia culcat sau sezand. Aceasta, dar si alte simptome, se manifesta la scurt timp dupa ridicarea in picioare si dureaza doar cateva secunde. Simptomele includ:
- senzatie de ameteala sau amorteala dupa ridicarea in picioare
- vedere neclara
- slabiciune
- lesin
- confuzie
- greata
Cand se va vedea medicul
SusAmeteala ocazionala poate fi relativ minora, rezultatul unei usoare deshidratari si nivelului scazut de zahar din sange. Aceasta poate sa apara dupa ce o persoana a stat o perioada indelungata la soare, dupa ce a facut o baie prea fierbinte sau sta o peroada indelungata de timp in picioare.
Daca aceste simptome apar ocazional, nu reprezinta un motiv de ingrijorare. Este important sa se consulte medicul daca apar manifestari frecvente de hipotensiune arteriala ortostatica, intrucat acestea pot fi caracteristice unor probleme mult mai grave. Poate fi utila evidenta simptomelor, a duratei acestora si a activitatii care le-a decalnsat.
Cauze
SusAtunci cand o persoana se ridica in picioare, ca urmare a gravitatiei, sangele se acumuleaza la nivelul membrelor inferioare. Acest lucru duce la scaderea tensiunii arteriale deoarece catre inima circula mai putin sange. In mod normal, celule speciale (baroreceptorii) stimuleaza inima sa bata mai repede si sa pompeze mai mult sange pentru a compensa situatia si a stabiliza tensiunea arteriala. In plus, aceste celule determina ingustarea vaselor de sange si astfel, creste tensiunea arteriala.
Hipotensiunea ortostatica sau posturala apare atunci cand ceva intrerupe procestul natural al organismului de a contracara scaderea tensiunii arteirala. Hipotensiunea arteriala ortostatica poate fi cauzata de diferite lucruri inclusiv: deshidratare, varsaturi, diaree, febra, diuretice, medicamente pentru controlul tensiunii arteriale crescute, tulburari cardiovasculare (bradicardie, atac de cord, insuficienta cardiaca etc.), diabet zaharat (din cauza urinarii frecvente si a afectarii nervilor care contribuie la reglarea tensiunii arteriale), tulburari ale sistemului nervos (Parkinson, atrofie sistemica multipla, amiloidoza), repaus prelungit la pat.
Factori de risc
Factorii de risc pentru hipotensiunea ortostatica includ varsta ( 65 de ani sau mai mult), anumite boli, unele medicamente, sarcina si consumul de alcool. La persoanele in varsta, afectiunea poate indica un risc crescut de accident vascular cerebral, atac de cord sau insuficienta cardiaca.
Hipotensiunea ortostatica primara este o forma rara care este cauzata de tulburari care afecteaza sistemul nervos autonom (partea sistemului nervos care controleaza automat functii precum respiratia, bataile inimii ai digestia), cum ar fi atrofia multipla a sistemului si disautonomie (in care nervii sistemului nervos autonom sunt afectati).
Diagnosticul include efectuarea testelor de laborator, monitorizarea tensiunii arteriale si diverse teste pentru a verifica actiunea de pompa a inimii si orice modificari de ritm.
Tratamentul are ca scop gasirea cauzei tulburarii. Unele cazuri pot fi tratate eficient prin adaugarea, schimbarea sau ajustarea medicamentelor, consumand mai multa apa si ajustand dieta. Unele simptome pot fi reduse prin purtarea de ciorapi compresivi. Pentru repaus prelungit la pat, tratamentul poate implica ridicarea in picioare cu o frecventa tot mai mare in fiecare zi.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Cardiologie
- Dr. Vlad Damian Vintila - Ambulatoriul de specialitate pentru copii si tineri - Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti
- Dr. Cristian Alexandru Udroiu - Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti
- Dr. Andrei Carp - Institutul de boli cardiovasculare prof. dr. C. C. ILIESCU (in cadrul Spitalului FUNDENI)
- Dr. Dragomir Ovidiu Chioncel - Institutul de boli cardiovasculare prof. dr. C. C. ILIESCU (in cadrul Spitalului FUNDENI)
- Dr. Ion Tintoiu - Centrul Clinic de Urgenta de Boli Cardiovasculare Academician Vasile Candea
Articole recomandate
- Efectele cardiovasculare ale medicamentelor psihotrope
- Tulburarile neurodegenerative
- Ce trebuie sa stim despre biopsia renala
- Primul ajutor in cazul hipertermiei (supraexpunerii la cald)
- Complicatiile cronice ale diabetului insulino-dependent
- Sincopa
- Sindromul Guillain Barre
- Hipotensiunea arteriala si hipertensiunea arteriala
- Intoxicatia cu substante chimice nemedicamentoase (insecticide, metanol, etc.)