Factorii care determina aparitia si agravarea insuficientei cardiace

Insuficienta cardiaca este definita ca incapacitatea inimii de a asigura debitul circulator necesar acoperirii nevoilor metabolice tisulare sau acestea se realizeaza numai in conditiile unei presiuni de umplere crescute la nivelul cordului.

Factorii care determina aparitia si agravarea insuficientei cardiace sunt:

- factori cauzali;
- factori precipitanti.

Factorii cauzali sunt greu de indepartat si sunt bolile care determina in timp disfunctia cardiaca, precum:

- suprasolicitarea fizica a cordului (stenoze valvulare, cresteri tensionale, insuficiente valvulare);
- scaderea eficientei contractiei (infarctul miocardic);
- impiedicarea umplerii cardiace (tahiaritmii cu frecvente mari).

Factorii precipitanti (declansatori) pot fi identificati si corectati:

a) factori cardiaci: inflamatiile (endocardite, miocardite), medicamente care scad contractia inimii, ischemia miocardica (reducerea fluxului sanguin la nivelul miocardului)
b) factori extracardiaci: cresterea tensiunii arteriale, sindroame hiperkinetice (febra, anemie).

Principala functie a inimii este cea de pompa si se exprima prin debitul cardiac.

Debitul cardiac este determinat de patru parametri principali:

1. frecventa cardiaca;
2. presarcina (sarcina din fata inimii);
3. postsarcina (sarcina din spatele inimii);
4. contractilitatea.

Insuficienta cardiaca rezulta din actiunea negativa a factorilor cauzali asupra unuia sau a mai multor parametri enumerati mai sus.

Aceasta determina activarea mecanismelor compensatorii: la nivel cardiac se produce hipertrofie (ingrosare) si dilatare, volumul sanguin circulant creste prin retentie hidrosalina (retentie de apa si sare), are loc redistributia debitului cardiac catre organele vitale (creier, cord, rinichi), se produc modificari ale metabolismului tisular determinate de hipoxia cronica (lipsa de oxigen).

Din punct de vedere clinic trebuie diferentiate insuficienta cardiaca stanga si dreapta.

Insuficienta cardiaca stanga

Reprezinta afectarea jumatatii stangi a inimii.

Simptomul dominant este dispneea (lipsa de aer). Accentuarea dispneei se coreleaza cu progresia insuficientei cardiace, de aceea este unanim acceptata clasificarea NYHA (New York Heart Association) a dispneei cardiace:

Clasa I: dispnee la eforturi mari;
Clasa II: dispnee la eforturi medii;
Clasa III: dispnee la eforturi mici;
Clasa IV: dispnee de repaus.

Dispneea de repaus poate fi permanenta sau paroxistica, precum intr-un puseu hipertensiv sau in infarctul miocardic acut. Ortopneea este pozitia sezanda pe care o adopta pacientul pentru a-i usura respiratia.

Astmul cardiac este o forma de dispnee paroxistica asociata cu spasm bronsic. Dispneea apare in expir si se insoteste de suieratura (wheezing).

Edemul pulmonar acut este forma cea mai severa de dispnee. Pacientul este agitat, palid, cu transpiratii reci, anxios, are ortopnee, polipnee (respiratii mai frecvente decat normal), tuse cu expectoratie spumoasa, alba sau roz.

Tusea este alt simptom frecvent in insuficienta cardiaca stanga, considerat ca echivalent al dispneei. Apare la eforturi sau noaptea si este seaca, rareori hemoptoica (cu sange).

Hemoptizia (eliminarea prin tuse si expectoratie a unei cantitati de sange) apare prin ruperea unor anastomoze (legaturi) intre circulatia venoasa bronsica si pulmonara.

Astenia (oboseala) se datoreaza scaderii debitului cardiac.

Insuficienta cardiaca dreapta

Simptomele se datoreaza in special afectarii cordului drept, cu consecinte asupra circulatiei sistemice, avand urmatoarea simptomatologie:

Edeme declive (acumulare de lichid la nivelul picioarelor) initial la nivelul gleznelor, urcand progresiv odata cu agravarea insuficientei, gambei sau chiar la intregul membru inferior.

Hepatomegalie (marirea in volum a ficatului), de obicei dureroasa.

Inapetenta (lipsa apetitului alimentar), greturi, varsaturi

Insuficienta cardiaca globala

Asociaza simptomele si semnele ambelor forme. Majoritatea afectiunilor cardiace afecteaza intai cordul stang, incat apar initial manifestari de insuficienta cardiaca stanga, ulterior se decompenseaza si cordul drept.

Examenul clinic facut de catre medic evidentiaza urmatoarele modificari:

Bolnavul este cianotic (vinetiu), transpirat, cu edeme prin retentie hidrosalina (de apa si sare).

La examenul inimii se constata frecventa cardiaca crescuta (tahicardie), iar inima este de dimensiuni marite. La ascultarea inimii apar sufluri sau zgomote anormale.

Tensiunea arteriala este scazuta, pulsul este mic, iar in formele severe se remarca pulsul alternant (puls amplu urmat de puls scazut).

Sunt indicate de catre medic:

- radiografia toracica (arata marirea inimii);
- electrocardiografia;
- ecocardiografia.

Mai recent, se utilizeaza:

- cateterismul cardiac (se introduce un cateter intr-un vas de sange, pana la nivelul cordului, unde se pot face explorari functionale);
- angiocardiografia (examinare radiologica folosita pentru a vizualiza structura si functionalitatea vaselor mari si cavitatilor inimii);
- dozarea peptidului natriuretic atrial ca factor de prognostic in insuficienta cardiaca.

Complicatiile sunt multiple si grave:

- insuficienta functionala a unor organe;
- tromboze (cheaguri de sange) si necroze (moartea unor tesuturi) la nivel cerebral sau coronar;
- ciroza hepatica de cauza cardiaca;
- aritmii si moarte subita;
- casexie (slabiciune profunda data de denutritie severa) de cauza cardiaca;
- tulburari electrolitice.

Se face numai de catre medic, imbinand dieta si activitatea fizica cu multiple categorii de medicamente. Pacientii trebuie mentinuti pe o restrictie moderata de sare.

In insuficienta cardiaca severa se recomanda limitarea activitatii fizice, dar la bolnavii cu insuficienta cardiaca moderata sau usoara, exercitiile fizice progresive pot diminua simptomele si cresc capacitatea de efort. La bolnavii cu insuficienta cardiaca congestiva moderata sau severa sunt utile diureticele.