Explorarea diagnostica in bolile inimii

Bolile aparatului cardio-vascular ocupa un loc foarte inalt in patologiile secolului nostru.

Din acest motiv este foarte important sa cunoastem cum se manifesta si la ce fel de investigatii putem fi supusi de catre medicul specialist.

Modificarile aparute in activitatea si alimentatia oamenilor a influentat foarte mult dezvoltarea acestor boli precum si modul lor de manifestare.

Daca in trecut aceste boli se manifestau mult mai tardiv in timpul vietii unui om, astazi s-a ajuns la manifestari mult mai precoce.

Alimentatia sanatoasa si activitatea fizica influenteaza foarte mult evolutia bolilor cardiovasculare.

In functie de patologia prezenta la nivelul cordului se pot descrie metode de prima treapta si metode de a doua treapta. Explorarile de prima treapta reprezinta acele metode care aduc cele mai utile informatii intr-un timp scurt si cu un raport cost-beneficiu favorabil.

Pacientii nu trebuiesc supusi unor investigatii de care nu au nevoie. Investigatiile de a doua treapta, reprezinta acele investigatii utile in definitivarea informatiilor obtinute in prima treapta.

Aceste investigatii sunt utilizate de obicei atunci cand nu se poate pune un diagnostic de certitudine in prima etapa.

In continuare vom prezenta principalele metode de explorare paraclinica in cardiologie:

1. Radiografia – desi aparent nu pare a transmite mari informatii, o radiografie corect realizata poate aduce informatii cu privire la dimensiunile cordului si a circulatiei pulmonare (se stie ca inima este conectata cu plamanul prin mica circulatie, astfel se realizeaza oxigenarea sangelui). In boli cardiace congenitale in care se produce dilatarea cordului, in pericardite, in insuficienta cardiaca si in diverse patologii cardiace radiografia poate ghida diagnosticul deoarece ofera informatii cu privire la dimensiuni si stare hemodinamica a cordului. In unele situatii radiografia poate fi folosita si pentru urmarirea raspunsului la tratament (de ex. in pericardite).

2. Ecografia (ecocardiografia) – a devenit astazi cel mai utilizat instrument de diagnostic, avand o sensibilitate si specificitate in detectarea patologiilor cardio-vasculare foarte mare. Aparatul este compus dintr-o sonda ce emite ultrasunete si un computer ce proceseaza informatiile receptate de sonda. Principiul de functionare foloseste o sonda ce contine un emitator de ultrasunete si un receptor de ultrasunete.

Emitatorul emite ultrasunete cu o anumita frecventa in functie de organul studiat, iar la intalnirea acestora cu structuri anatomice o parte din ultrasunete se intorc si sunt captate de receptor; ulterior ultrasunetele receptionate sunt procesate printr-un computer si imaginea este afisata pe un monitor. O data cu progresia in tehnologie ecografele s-au dezvoltat din ce in ce mai mult, ajungand astazi sa vizualizeze tridimensional structurile anatomice. Ecocardiografiagrafia ofera informatii cu privire la anatomia, functia si eventualele patologii ale cordului. In unele patologii ecocardiografia poate pune diagnosticul fara a fi necesara alta investigatie.

Pe langa functia diagnostica ecocardiografia mai este utilizata in ghidarea anumitor procedee terapeutice (de ex. pericardiocenteza). Pericardiocenteza este un procedeu terapeutic prin care lichidul acumulat in interiorul sacului pericardic (structura anatomica care inveleste cordul) este eliminat prin punctionare cu un ac.

In acest caz acul este ghidat catre sacul pericardic cu ajutorul ecografiei. Astazi, exista ghiduri speciale elaborate de catre societatile de cardiologie, in care se gasesc indicatii cu privire la conditiile pe care pacientul trebuie sa le indeplineasca pentru a beneficia de efectuarea unei ecocardiografii. Acest lucru are ca scop eliminarea utilizarii exagerate a acestei metode.

Principalele avantaje ale ecocardiografiei sunt reprezentate de faptul ca este o metoda non-invaziva si non-iradianta, orice pacient poate beneficia de pe urma acestei metode avand o pondere foarte mare in stabilirea diagnosticului. Dezavantajul metodei este reprezentat de faptul ca este operator dependenta; pregatirea si exeprienta medicului care realizeaza ecocardiografia fiind foarte importante in diagnostic. Din acest motiv rezultatele pot fi diferite de la un laborator la altul.

3. Electrocardiograma (ECG) – orice pacient care se interneaza intr-un spital, automat va beneficia de efectuarea unei electrocardiograme. Rolul electrocardiogramei este de a inregistra grafic activitatea electrica a cordului. Este cunoscut faptul ca inima functioneaza pe principiul automatismului; acest lucru inseamna ca isi genereaza singura impulsul de care are nevoie pentru a se contracta. Altfel spus, o inima scoasa din organism continua sa bata fara a interveni cu un stimul exterior. In cazul in care activitatea electrica a cordului este perturbata de diverse patologii, acest lucru poate fi vazut pe o electrocardiograma.

Principalele patologii care pot fi vazute pe o electrocardiograma sunt reprezentate de – hipertrofie (muschiul inimii se mareste), aritmii (ex. fibrilatie), blocari ale conducerii impulsului (ex. blocuri de ramura), infarct, etc. O discutie particulara se poate face in cazul infarctului deoarece astazi, electrocardiograma alaturi de markerii serologici de infarct (troponine, creatinkinaza sau creatinfosfokinaza) sunt diagnostice in infarctul miocardic; practic electrocardiograma este prima investigatie paraclinica care atrage atentia asupra unui infarct.

4. Computerul tomograf - reprezinta un instrument care ofera informatii mult mai bogate comparativ cu radiografia. Aceasta metoda se foloseste de obicei ca explorare de a doua treapta atunci cand explorarile de prima treapta nu ofera detalii concrete asupra patologiei.

Prin intermediul computerului tomograf se poate observa raportul cordului cu structurile vecine din cutia toracica, dar si anatomia acestuia si eventualele modificari ale vaselor mari care pleaca de la nivelul cordului (aorta, vena cava superioara, vena cava inferioara, artere si vene pulmonare). Principalul dezavantaj al acestei metode este reprezentat de faptul ca reprezinta o metoda imagistica de examinare iradianta (foloseste raze X – ionizante).

5. Coronarografia – reprezinta metoda prin care se poate vizualiza anatomia si permeabilitatea vaselor coronare (vasele care iriga cordul). In cazul in care pacientul acuza dureri precordiale, prezinta factori de risc cardiovasculari, trebuie sa beneficieze de o operatie sau trebuie sa fie supus unui procedeu interventional, va beneficia de efectuarea unei coronarografii pentru a vizualiza anatomia si functia vaselor coronare.

Metodele de explorare a functiei si patologiilor cardiace sunt in plina dezvoltare o data cu evolutia pe plan tehnologic a aparaturii destinate acestui scop.

Este foarte importnat sa nu se faca exces de explorare acolo unde nu este cazul deoarece se blocheaza astfel diagnosticarea cazurilor care necesita intr-adevar anumite explorari. Este foarte important ca pacientul sa discute impreuna cu medicul investigatiile care ii sunt necesare si sa urmareasca indrumarile celui din urma pentru a obtine un diagnostic cat mai corect. (ASP).