Cum recunosti stopul cardiorespirator

Stopul cardiorespirator reprezinta pierderea capacitatii de pompa a inimii, a functiei respiratorii, toate coroborate cu pierderea starii de constienta. Cauza principala o reprezinta o anomalie a circuitului electric al cordului, fapt ce interfera cu ritmul normal al inimii.

Afectiunea este o urgenta medicala care pune viata in pericol si necesita suport medical avansat imediat.

Cand inima inceteaza sa functioneze eficient, rezultatul este o lipsa a sangelui oxigenat circulant, conditie care este deseori fatala pentru pacient.

Atunci cand apare in afara spitalului, cauza este adesea ischemia cardiaca tranzitorie ce duce la fibrilatie ventriculara, care, netratata degenereaza pana la asistola, dar poate fi gestionata cu succes prin manevre prompte de sustinere a vietii (resuscitare cardiopulmonara) care implica compresii toracice, respiratiile gura la gura si defibrilarea.

„Ritmurile non-ocabile (asistola si activitatea electrica fara puls) sunt mai frecvente si mai rezistente la tratament, iar recuperarea este putin probabila, cu exceptia cazului in care o cauza subiacenta poate fi recunoscuta si tratata.

Supravietuirea pe termen lung dupa stopul cardio-respirator pre-spitalicesc este neobisnuita (<10% din cazuri), desi aceasta creste la 30-40% in subgrupul pacientilor care au beneficiat de manevre prompte de resuscitare cardiopulmonara.

Stopul cardiorespirator aparut in spital nu este pe deplin imprevizibil, dar nici de neprevenit. Desi pacientul are avantajul unui raspuns rapid din partea unei echipe medicale pregatite corespunzator, rezultatul este slab, intrucat este frecvent un eveniment terminal din cauza comorbiditatilor severe si a dovezilor de declin clinic pe parcursul mai multor ore.

Pentru stopurile cardiace care au loc in spital, doar 17% dintre pacienti supravietuiesc pana la externare (trei sferturi cu functie neurologica buna), iar aceste cifrele dezamagitoare subliniaza importanta preventiei acolo unde este posibil.

Atunci cand ne aflam in fata unei persoane aflate in stop cardiorespirator, fara dar si poate, trebuiesc aplicate de indata manevrele de resuscitare.

Principiile resuscitarii includ:

•  respectarea deciziei pacientului de a nu fi resuscitat acolo unde situatia impune (prin consimtamant informat si semnat inainte de evenimentul fatal).

•  recunoasterea rapida a faptului ca s-a produs un stop cardiorespirator.

•  solicitarea ajutorului de catre personal instruit corespunzator.

•  evaluarea si evitarea pericolului pentru salvatori si victima.

•  evaluarea circumstantelor aparitiei colapsului.

•  meninerea unei perfuzii coronariene suficiente (in timpul fazei de relaxare a compresiunilor toracice)

•  mentinerea perfuziei cerebrale (in timpul fazei de efectuare a compresiilor toracice) pentru a evita afectarea neurologica permanenta dupa restabilirea circulatiei spontane.

•  mentinerea oxigenarii prin presiune pozitiva continua a cailor respiratorii sau ventilatie cu presiune pozitiva.

•  corectarea problemei de baza folosind monitorizare cardiaca, defibrilare si medicamente specifice.

•  luarea in considerare a angiografiei coronariene precoce si a hipotermiei terapeutice usoare la cei care supravietuiesc stopului cardiac in afara spitalului

•  incetarea la timp a incercarilor de resuscitare.

Raspunsul organismului la stopul cardiorespirator este caracterizat de „lantul de supravietuire” care presupune recunoasterea precoce si initierea rapida a suportului vital de baza, defibrilare si management avansat.

Masuri initale de asigurare a suportului vital de baza

Verificarea pulsului (de obicei carotidian), precum si verificarea respiratiei sunt primele gesturi, insa necesita rapiditate si interventie prompta.

Doua respiratii initiale de salvare sunt recomandate numai in asfixie evidenta, altfel intarzie efectuarea compresiilor toracice si pot descuraja resuscitarea.

Studiile recente nu arata nicio imbunatatire a rezultatelor atunci cand compresiile toracice sunt combinate cu ventilatiile gura la gura versus compresiile toracice in monoterapie. Cu toate acestea, resuscitarea cardiopulmonara numai prin compresii nu este recomandata ca tratament standard.

Inainte de initierea compresiilor toracice, `podul` mainii trebuie plasat peste mijlocul jumatatii inferioare a sternului. Rata de compresie obisnuita este de 100–120/minut cu adancimea compresiei de 5–6 cm si eliberarea presiunii intre compresii.

Raportul dintre compresii si respiratiile gura la gura in cadrul unui „ciclu de resuscitare cardiopulmonara” este de 30:2, cu exceptia cazului in care caile respiratorii sunt asigurate cu alte instrumente medicale, de exemplu, un tub endotraheal.

Ventilatia ar trebui sa includa o faza „inspiratorie” care dureaza 1 secunda cu suficient volum (de multe ori doar 500-600 ml) pentru a determina pieptul sa se ridice.

Nu exista dovezi care sa ateste faptul ca administrarea de oxigen printr-o cale respiratorie nesecurizata este benefica in timpul suportului vital de baza. Utilizarea lui este recomandata cazurilor de stop cardiorespirator secundar inecului. Umflarea excesiva a toracelui creste presiunea intratoracica, scade intoarcerea venoasa si reduce perfuzia coronariana si cerebrala.

La raportul recomandat de compresie si ventilatie de 30:2, 2 minute de resuscitare cardiopulmonara vor contine aproximativ cinci cicluri. Aceasta viteza de compresie necesita un efort substantial si, cu exceptia cazului in care salvatorul este singur, altcineva ar trebui sa preia compresiile dupa 2 minute sau cinci cicluri, daca nu inainte. Au fost dezvoltate mai multe dispozitive mecanice pentru a creste sau inlocui compresiile toracice furnizate de salvator si sunt in curs de testare. Astfel de dispozitive pot fi deosebit de utile in timpul resuscitarii prelungite (de exemplu, cazuri de hipotermie sau embolie pulmonara).

Masurile avansate de resuscitare presupun preluarea manevrelor initiale de catre o echipa medicala calificata in resuscitare, alaturi de folosirea echipamentelor si a medicatiei corespunzatoare.

Scopul principal al resuscitarii este recuperarea completa a pacientului si externarea ulterioara.

Exista tot mai multe dovezi ca ingrijirea acordata prompt si corespunzator dupa resuscitarea imediata, poate optimiza supravietuirea pe termen lung cu recuperare neurologica completa.

Ingrijirea post-resuscitare poate necesita transferul supravietuitorilor in centre specializate si dezvoltarea unor ghiduri specifice de tratament care urmaresc:

•  mentinerea volumului fluidului intravascular normal din punct de vedere fiziologic

•  restabilirea oxigenarii tesuturilor si mentinerea glicemiei si a pH-ului normal

•  maximizarea functiei cardiace prin cresterea farmacologica a tensiunii arteriale si angiografia coronariana precoce in absenta unei cauze evidente de stop non-cardiac (chiar si la cei cu tulburari de constienta)

•  tratarea infectiilor

•  prevenirea leziunilor neurologice suplimentare prin imbunatatirea functiei cardiace, tratamentul convulsiilor cu anticonvulsivante, inversarea hiperpirexiei, si la supravietuitorii in coma, hipotermie terapeutica usoara electiva (de exemplu, la 32–34 °C timp de 12–24 ore).

Factorii asociati cu o resuscitare favorabila includ aritmia primara la debutul stopului, ritmul prezent atunci cand incepe resuscitarea, efectuarea prompta a manevrelor de resucitare si defibrilarea precoce, atunci cand este cazul. Comorbiditatile pacientului sunt importante in ceea ce priveste rezultatele finale. Stopurile cardiace aparute in timpul noptii, dar si in weekend au un prognostic mai prost, reflectand de obicei intarzieri in aplicarea masurilor terapuetice eficiente.

Pentru a evita riscul de deces ca urmare a unui stop cardiorespirator, pacientii cu boala cardiaca structurala sau cei aflati la risc crescut, ar trebui sa aduca o modificare in ceea ce priveste stilul de viata, precum si o rigurozitate crescuta asupra controalelor medicale si administrarea tratamentului cronic. Persoanele care au antecedente familiale de boli cardiace ar trebui sa faca un control de rutina cel putin o data pe an.

Bibliografie
https://www.aedusa.com/knowledge/everything-you-need-to-know-about-cardiorespiratory-arrest/
https://www.medicinejournal.co.uk/article/S1357-3039(12)00282-4/fulltext