Cordul atletului, o forma de hipertrofie a ventriculului stang

Cordul atletului se caracterizeaza prin modificari structurale si functionale ale inimii care apar in randul persoanelor care se antreneaza pe durate prelungite (de exemplu, 1 ora in majoritatea zilelor) sau frecvent la intensitati mari (sportivii de performanta).

Din punct de vedere simptomatic, modificarile sunt silentioase, insa examenul obiectiv poate releva bradicardie, un suflu sistolic si zgomote cardiace suplimentare. Anomaliile electrocardiografice (ECG) sunt frecvente.

Diagnosticul este clinic sau prin ecocardiografie dar nu este necesar niciun fel de tratament in absenta complicatiilor, intrucat aceste modificari sunt reversibile si inima revine la normal o data cu intreruperea activitatii fizice sustinute.

Antrenamentul fizic intensiv, prelungit ce implica rezistenta si forta provoaca multe adaptari fiziologice. Supraincarcarea de volum si presiune de la nivelul ventriculului stang mareste masa musculara, grosimea peretelui si dimensiunea acestuia.

Volumul vascular si debitul cardiac cresc, contribuind la o frecventa cardiaca in repaus mai scazuta si la un timp mai lung de umplere diastolica. Frecventa cardiaca scazuta rezulta in principal din cresterea tonusului vagal, impreuna cu scaderea activarii simpatice si alti factori non-autonomi care scad activitatea intrinseca a nodului sinusal.

Bradicardia scade necesarul miocardic de oxigen; in acelasi timp, cresterea hemoglobinei totale si a volumului sanguin imbunatateste transportul de oxigen. In ciuda acestor modificari, functia sistolica si functia diastolica raman normale.

Studiile au aratat o prevalenta crescuta a scorului de calciu la nivelul arterelor coronare (scor de calciu mai mare sau egal cu 100) la persoanele care efectueaza activitate fizica intensa comparativ cu cei care efectueaza un nivel mai scazut de activitate fizica. Cu toate acestea, acest lucru nu se traduce printr-un risc mai mare de mortalitate cardiovasculara sau de orice cauza.

In absenta complicatiilor, sportivii care au dezvoltat hipertrofia cordului nu prezinta simptome, insa semnele variaza si pot include:
- Bradicardie;
- Soc apexian VS care este deplasat lateral si marit in amplitudine;
- Un suflu sistolic de ejectie pe marginea sternala inferioara stanga;
- Un al treilea zgomot cardiac (S3) datorat umplerii ventriculare diastolice precoce, rapide;
- Un al patrulea zgomot cardiac (S4) ca urmare a umplerii diastolice crescute;
- Pulsurile carotidiene hiperdinamice

Toate aceste semne reflecta modificari cardiace structurale, care se adapteaza la exercitii fizice intense.

Diagnosticul de hipertrofie a cordului se face in baza unei anamneze, examen clinic si investigatii paraclinice suplimentare. Astfel, evaluarea clinica este deseori urmata de efectuarea unei electrocardiograme, ecocardiografii, RMN cardiac, respectiv teste de stres, insa acestea din urma sunt folosite rareori.

Majoritatea sportivilor nu necesita teste suplimentare, desi ECG este adesea justificat. Daca simptomele sugereaza o o posibila afectiune cardiaca (de exemplu, palpitatii, dureri in piept), se efectueaza ECG, ecocardiografie si test de efort.

Inima atletului este un diagnostic de excludere; trebuie sa fie distinsa de tulburarile care pot determina semne si simptome asemanatoare, dar care pun viata in pericol (de exemplu, cardiomiopatie hipertrofica, cardiomiopatie dilatativa, cardiopatie ischemica, displazie aritmogena a ventriculului drept).

Imagistica prin rezonanta magnetica cardiaca poate fi utila atunci cand investigatiile initiale sunt neconcludente.

Electrocardiograma

Pe traseul ekg pot aparea numeroase modificari ale ritmului si morfologiei, dar sunt slab corelate cu intensitatea antrenamentului sau cu performanta cardiovasculara.

Cele mai frecvente modificari ECG sunt:
- Bradicardia sinusala
- Bloc atrioventricular de gradul I
- Bloc AV de gradul II( aceasta modificare apare in timpul repausului si dispare la efort)
- Modificari ale complexului QRS reflectand hipertrofia VS
- Inversarea undei T
- Bloc de ramura dreapta incomplet

Cu toate acestea, blocul AV de gradul trei este anormal si trebuie investigat amanuntit.

Ecocardiografia

Ecografia cardiaca este o investigatie nonivaziva, care foloseste ultrasunete si permite aprecierea structurala si functionala a inimii.

Grosimea septului interventricular poate fi crescuta atat la atleti, cat si la persoanele cu cardiomiopatie hipertrofica, astfel:

• La barbati, 13 pana la 15 mm
• La femei, 11 pana la 13 mm

In aceasta zona de suprapunere, prezenta miscarii sistolice anterioare a valvei mitrale sugereaza puternic cardiomiopatie hipertrofica. De asemenea, indicii diastolici pot fi anormali in cardiomiopatie, dar sunt de obicei normali la cordul atletului. In general, modificarile ecocardiografice se coreleaza slab cu nivelul de antrenament si performanta cardiovasculara.

De notat, insa, reducerea antrenamentului fizic va duce la regresia dimensiunilor cordului la sportivi, dar nu si la cei cu cardiomiopatie. Ecocardiografia de efort poate ajuta la diferentierea inimii atletului de cardiomiopatia dilatativa.

RMN cardiac

Desi exista numeroase studii in desfasurare, datele de pana acum sugereaza ca RMN-ul cardiac poate ajuta la diferentierea inimii atletului de cardiomiopatie.

In cardiomiopatia hipertrofica poate identifica hipertrofia focala ce nu poate fi identificata pe traseul ekg, in special la nivelul apexului si peretelui anterior. Imagistica intarziata dupa injectarea substantei de contrast poate arata un model tipic de fibroza la unii pacienti cu cardiomiopatie hipertrofica, in special in segmentele peretelui ventricular stang care prezinta hipertrofie maxima. Cu toate acestea, aceasta constatare este absenta la pana la 60% dintre pacientii cu cardiomiopatie hipertrofica.

Achizitia intarziata este evidenta si in cardiomiopatia dilatativa nonischemica si poate ajuta la diferentierea cardiomiopatiei dilatative de inima atletului. Cu toate acestea, descoperirea este absenta la 68% dintre pacientii cu cardiomiopatie dilatativa dovedita genetic. Cartografierea T1 si T2, cuantificarea volumului extracelular, achizitia tardiva a gadoliniului si imagistica de deformare sunt toate tehnici promitatoare pentru a diferentia inima atletului de cardiomiopatia hipertrofica.

Teste de stres

In timpul testului de efort, ritmul cardiac ramane mai scazut decat in mod normal la efort submaximal si creste in mod corespunzator si la efort maxim.

Raspunsul tensiunii arteriale este normal daca:
• Tensiunea arteriala sistolica creste
• Tensiunea arteriala diastolica scade
• Tensiunea arteriala medie ramane relativ constanta

Multe modificari ECG de repaus se modifica sau dispar in timpul efortului; aceasta particularitate este unica pentru cordul atletului, deosebindu-l de conditiile patologice. Cu toate acestea, pseudonormalizarea inversiilor undei T ar putea reflecta ischemia miocardica si, prin urmare, justifica investigatii suplimentare la sportivii mai in varsta. De asemenea, un rezultat normal al unui test de efort nu exclude o cardiomiopatie.

Desi modificarile structurale seamana cu cele intalnite in diferite afectiuni cardiovasculare, in general nu sunt evidente complicatii.

Cu toate acestea, numeroase studii au descoperit un risc crescut de a dezvolta fibrilatie atriala in cazul sporturilor de anduranta si mixte.
In cele mai multe cazuri, modificarile structurale si bradicardia regreseaza odata cu oprirea antrenamentului.

In principiu, cordul atletului nu necesita niciun tratament, desi pot fi necesare 3 luni de intrerupere a activitatii fizice pentru a monitoriza regresia dimensiunilor ventriculului stang ca o modalitate de a distinge acest sindrom de cardiomiopatie.

Bibliografie
https://www.msdmanuals.com/professional/cardiovascular-disorders/sports-and-the-heart/athlete%E2%80%99s-heart
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/left-ventricular-hypertrophy/symptoms-causes/syc-20374314
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/23920-athletes-heart