Apraxia: cauze, clasificare, tratament

Apraxia reprezinta incapacitatea de a executa la comanda sau prin imitatie o activitate motorie sau complexa, pacientul fiind incapabil de a folosi obiecte cu uz specific in relatie cu corpul acestuia sau cu miediul inconjurator (fie si cele uzuale ca lingurita/furculita), acesta fie le tine invers fie nu stie utilizarea lor. Se datoreaza unei leziuni la nivel parietal, in emisferul dominant (parietal drept pentru pacientii dreptaci si stang pentru cei stangaci) dar si a lobilor frontali, cortexului premotor, aria motorie suplimentara si corpului calos.

Copiii se pot naste cu apraxie. Cauza sa este necunoscuta, iar simptomele sunt de obicei observate in stadiile incipiente de dezvoltare.

Apraxia care apare mai tarziu in viata, cunoscuta sub numele de apraxie dobandita iar leziunile parietale sunt in general provocate in cazul unui accident vascular cerebral sau in cazul unor leziuni cerebrale (boala Alzheimer, tumora cerebrala sau alte tulburari neurodegenerative) dar in general apare ca o consecinta a modificarilor sistemului nervos odata cu inaintarea in varsta (atrofie cerebrala, leucoaraioza, dementa cerebrala).

Exista mai multe tipuri de apraxie, fiecare cu caracteristici diferite, printre cele mai frecvente sunt apraxia bucofaciala sau orofaringiana si reprezinta incapacitatea de a efectua micari faciale la cerere. De exemplu, incapacitatea de a fluiera, de a strange buzele, de a face cu ochiul sau de a ridica sprancenele atunci cand i se solicita acest lucru. Acest lucru sugereaza o incapacitate de a efectua miscari ale limbii, obrajilor, buzelor, faringelui sau laringelui la comanda.

De apraxia bucofaciala este legata apraxia limbajului cea in care pacientul va prezenta dificultati de pronuntie a cuvintelor, de aranjare a cuvintelor in propozitie, cuvintele vor fi folosite cu sensuri diferite iar unele sunete sau cuvinte vor fi uitate, distorsionate.

Un tip special de apraxie este apraxia de constructie si se traduce prin incapacitatea pacientului de a recunoaste si reproduce figuri geometrice si se incadreaza in apraxiile vizio-spatiale.

Apraxia ideatica este descoperita de apartinatori cel mai rapid punand cele mai mari semne de intrebare deoarece pacientul prezinta incapacitatea de a efectua o sarcina si capacitatea de a finaliza actiuni in mai multi pasi. Astfel, pacientul poate efectua o sarcina complexa in ordine diferita, de exemplu, mananca o banana cu tot cu coaja, se spala pe dinti inainte de a-si pune pasta pe periuta, isi imbraca pantalonii invers, isi incalta pantofii inainte de a-si pune sosetele.

Alaturi de acestea bolnavul poate prezenta si o inabilitate de a folosi obiectele sau instrumentele necesare de exemplu foloseste furculita sa manance ciorba, isi piaptana parul cu furculita, incearca sa scrie cu degetul, pune zahar in loc de sare in mancare.

Alaturi de formele prezentate mai sus se incadreaza si apraxia mersului (ce reprezinta incapacitatea pacientului de a folosi membrele inferioare fara a prezenta deficit motor), apraxia oculomotorie (dificultate in miscarea ochiului la comanda), apraxia ideomotorie (inabilitate de a-si imagina sau interpreta o miscare precum "prefa-te ca mananci", "prefa-te ca dormi", si este legata de incapacitatea de a planifica sau finaliza actiuni motorii care se bazeaza pe memoria semantica).

Initial, medicul neurolog sau psihiatru va discuta cu pacientul sau cu familia acestuia si va efectua examenul clinic amanuntit. O evaluare cuprinzatoare a apraxiei ar trebui sa includa teste formale, masuratori standardizate ale ADL (daily life activitie), observarea rutinelor zilnice, chestionare de auto-raportare si interviuri directionate cu pacientii si rudele acestora.

Medicul va testa abilitatea pacientului de a efectua sau imita anumite activitati invatate anterior si verificarea fortei musculare si a abilitatilor motorii.Se va efectua testul TULIA (Testul de masurare a apraxiei membrelor superioare). Pot fi indicate teste neuropsihologice menite sa identifice formele subtile de apraxie. De exemplu, pentru apraxia limbajului si a celei orofaciale, testele formale presupun: repetarea unui cuvant de mai multe ori si citirea unei liste cu termeni din ce in ce mai complecsi.

Pentru a decela forma dobandita de apraxie verbala, vor fi explorate capacitatile conversationale ale pacientului, abilitatea de a citi si de scrie, comunicarea nonverbala.

Pentru apraxia oculomotorie pacientul va fi rugat sa urmareasca un obiect, pentru cea conceptuala (ideatica) este rugat sa efectuieze o sarcina compleza, etc. De obicei, diagnosticul de apraxie poate fi pus usor pe baza anamnezei si a examenului clinic dar trebuiesc totusi investigatii suplimentare precum: RMN (rezonanta magnetica nucleara), CT (tomografia computerizata), electroencefalograma (EEG) si punctia lombara. Investigatiile imagistice (CT sau RMN) au rolul de a decela existenta unei tumori, a unui accident vascular cerebral sau a unei leziuni cerebrale. Electroencefalograma indica posibilitatea existentei epilepsiei. Punctia lombara poate demonstra prezenta unei inflamatii sau infectii ce afecteaza creierul determinand semne si simptome tipice de apraxie.

Tratamentul va fi centrat pe afectiunea cauzala (accident vascular cerebral, boala Alzheimer, tumora cerebrala sau alte tulburari neurodegenerative). Dupa tratamentul etiologic exista tendinta ca afectiunea sa se rezolve spontan in cazurile acute dar in caz de mentinere a deficitului se vor initia masuri suplimentare precum terapie de reabilitare ce include terapia logopedica, terapie ocupationala, etc.

Prognosticul pentru persoanele cu apraxie variaza in functie de factorul etiologic si reversibilitatea leziunii cat si de timpul alocat recuperarii si mediul familial. Cu terapie, unii pacienti se imbunatatesc semnificativ, in timp ce altii pot prezenta o imbunatatire foarte mica. Unele persoane cu apraxie nu mai sunt capabile sa fie independenti. Cei cu apraxie cinetica a membrelor si/sau mers ar trebui sa evite activitatile in care s-ar putea rani pe ei insisi sau pe altii.