Avortul spontan - diagnostic, semne si simptome
Generalitati
SusDaca o persoana manifesta simptome ale avortului spontan cel mai potrivit lucru ar fi sa fie anuntat medicul obstetrician pentru recomandari si pentru a se stabili gradul de risc al acestuia.
Testele de diagnostic rar ofera informatii cu privire la cauza reala a pierderii spontane a sarcinii. Cert este ca sangerarile vaginale si crampele nu inseamna intotdeauna avort spontan. Anumite investigatii vor ajuta medicul sa determine ce masuri trebuie luate in continuare.
Cuprins articol
Simptome si semne de avort spontan
SusUn avort iminent, de cele mai multe ori, va avea simptome distincte: sangerari vaginale, crampe abdominale etc. Totusi, acestea nu inseamna intotdeauna ca sarcina nu va fi mentinuta. Daca o femeie are oricare dintre aceste manifestari trebuie sa consulte medicul cat mai curand posibil pentru o evaluare medicala.
- Sangerarile vaginale - sangerarea sau spotting-ul este primul semn al unui avort spontan pentru multe femei. Desi acestea sunt intotdeauna sursa unor griji, nu inseamna neaparat ca este vorba de pierderea sarcinii.
Uneori, sangerarea ar putea fi cauza unei iritatii sau a procesului implantarii ovulului in mucoasa uterina (nidatia), se poate opri la un moment dat, iar sarcina se va dezvolta fara probleme.
Aproximativ 10% dintre femeile gravide experimenteaza sangerari vaginale, la un moment dat in timpul sarcinii. Se va semnala imediat orice hemoragie vaginala medicului obstetrician. Specialistul va face un consult amanuntit pentru a depista cauzele acestui fenomen.
- Dureri abdominale severe - Durerea severa la nivelul abdomenului poate fi un simptom de sarcina ectopica, o conditie in care sarcina este extrauterina (ovului se implanteaza in afara uterului) si poate pune viata unei femei in pericol.
Durerea severa la inceputul sarcinii (mai ales intr-una din partile abdomenului), ar trebui investigata de urgenta. Crampele mai putin intense, asemanatoare celor din timpul menstruatiei, apar in sarcinile normale si nu sunt un semn de avort spontan.
- Diminuarea simptomelor specifice din timpul sarcinii - In cazul in care o femeie nu mai prezinta greturile de dimineata sau dureri ale sanilor, caracteristice sarcinii nu inseamna intotdeauna ca exista vreo problema cu sarcina.
Simptomele pot fluctua din diverse motive si nu ar trebui sa devina ingrijoratoare. Totusi, medicul va fi instiintat in legatura cu aceste modificari.
- Nu se mai simt miscarile fatului (intarzie in a doua jumatate a sarcinii) - In a doua parte a sarcinii, daca deja au inceput sa se simta miscarile bebelusului din uter, medicul va sfatui viitoarea mamica sa il instiinteze daca trece o anumita perioada de timp fara sa se simta miscarile fetale.
Daca specialistul va considera necesar, va monitoriza bataile inimii fatului pentru a se asigura ca acesta este in regula.
- Prematuritatea - In al doilea sau al treilea semestru, orice semn de travaliu prematur ar trebui sa determine femeia insarcinata sa faca o vizita cat mai rapid la camera de urgenta a maternitatii. Semnele travaliului prematur sunt:
• contractii la fiecare 10 minute sau chiar mai frecvent;
• modificari ale scurgerilor vaginale;
• presiune pelvina;
• crampe asemanatoare cu cele menstruale;
Cum pot fi diagnosticate avortul spontan si pierderea unei sarcini?
SusIn cazul in care medicul obstetrician va suspecta un avort spontan va face unele analize de sange care vor masura nivelul de hCG, ecografie, va monitoriza bataile fetale si va face examen pelvin. Medicul va decide care sunt testele cele mai potrivite in situatia fiecarei persoane pentru a se confirma avortul spontan sau pentru a se inlatura temerile.
Analizele de sange pentru masurarea nivelului de beta hCG (cantitatea de hCG din sange) - Gonadotropina corionica umana sau hCG este un hormon produs de organism, exclusiv, in timpul sarcinii.
Ea poate fi detectata in sange la aproximativ o saptamana de la ovulatie, cand ovulul fertilizat este implantat in peretii uterului. In primele trei saptamani de sarcina nivelul de hCG din sange ar trebui sa se dubleze la fiecare doua-trei zile.
Atunci cand nivelul de hCG nu creste in mod corespunzator, posibil sa fi avut loc un avort spontan, dar acesta este confirmat, cu certitudine atunci cand nivelurile beta hCG sunt in scadere.
Medicul va trebui sa compare valorile hCG de cel putin doua ori pentru a se obtine informatii utile despre starea sarcinii. Pe masura ce sarcina inainteaza, cantitatea de hCG scade. In prima parte a sarcinii, fatul este prea mic pentru a putea fi observat ecografic, astfel incat testele hCG pot fi singurul instrument de evaluare a modului in care sarcina se dezvolta. In momentul in care bataile inimii fatului sunt prezente si sacul gestational este clar vizibil ecografic, prezenta sarcinii va fi confirmata.
Ecografia - Ecograful foloseste unde sonore care vor fi transmise prin abdomen sau vagin in scopul de a se obtine o imagine aproximativa a sacului gestational si a copilului in curs de dezvoltare, din uter.
La inceputul sarcinii, pana la opt saptamani, cei mai multi obstetricieni vor utiliza ecografia transvaginala, mai degraba, decat ecografia abdominala. Uneori chiar si o singura ecografie, la inceputul sarcinii poate determina daca embrionul are sau nu activitate cardiaca.
Din cauza ovulatiei tarzii, in anumite cazuri, ar putea fi observat faptul ca sarcina este viabila putin mai tarziu decat medicul a estimat initial. Chiar si in cazul in care aceasta s-a oprit din evolutie, cu ajutorul datei estimative a ovulatiei se putea stabili daca a avut sau nu loc un avort spontan.
Monitorizarea batailor cardiace fetale - Monitorizarea ritmului cardiac fetal, numit si doppler fetal implica utilizarea unui dispozitiv cu ultrasunete care detecteaza sunetul batailor inimii fatului prin abdomen, fara sa ofere vreo imagine.
Ritmul batailor inimii pot fi inregistrate pe un monitor special in jurul saptamanilor 7-12 de gestatie - acestea variaza in functie de persoana, din cauza unui numar variat de factori (pozitia uterului, a placentei etc.).
Daca o femeie se afla in primul trimestru de sarcina si suspecteaza o pierdere a sarcinii, medicii pot utiliza aceasta investigatie ca un instrument rapid de screening inainte de a recomanda si alte teste suplimentare. Totusi daca bataile fetale sunt prezente, avortul spontan nu a avut loc. Totusi pentru ca aceasta nu este o investigatie concludenta, de cele mai multe ori, alaturi de aceasta se recomanda si ecografia.
Examinarea pelvina - Medicul poate considera ca examenul pelvin este necesar, ca parte a consultului, atunci cand o femeie insarcinata prezinta simptome de avort. Pe parcursul acestuia se va verifica daca cervixul este dilatat (acest semn este specific in general in cazul avortuli spontan), iar in functie de acest indiciu, obstetricianul va stii daca sunt necesare sau nu si alte teste suplimentare. De asemenea, in cazul unui examen pelvin, specialistul ar putea cauta si particularitati ale unei sarcini ectopice.
Daca o femeie insarcinata sangereaza si colul uterin nu este dilatat, medicul poate pune diagnosticul de iminenta de avort. Deoarece spottingul in prima parte a sarcinii nu este ceva neobisnuit, in functie de circumstante, obstetricianul ar putea recomanda si alte investigatii suplimentare, exceptand cazul in care sangerarile continua.
Concluzii
Femeile care au suferit un avort spontan trebuie sustinute si incurajate. Daca o femeie a pierdut o data o sarcina, nu inseamna ca acest lucru se va repeta, daca nu sufera de o boala anume.
Totusi, daca au existat doua sau mai multe avorturi spontane, trebuie semnalat medicului pentru a se face investigatii legate de avorturile spontane recurente.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Ginecologie
- Dr. Carmen Radulescu - Institutul pentru ocrotirea mamei si copilului ALFRED D. RUSESCU - departament de obstetrica-ginecologie (maternitatea POLIZU)
- Dr. Lucian Sorin Puia - Spitalul clinic de obstetrica-ginecologie prof. dr. PANAIT SARBU (GIULESTI)
- Dr. Gheorghe Peltecu - Spitalul clinic FILANTROPIA
- Dr. Gheorghe Berbecar - Ministerul Administratiei si Internelor - Spitalul de urgenta prof. dr. DIMITRIE GEROTA
- Dr. Florian Robe -
Articole recomandate
- Intoxicatia alimentara
- Anomalii congenitale ale uterului
- Triploidia, o anomalie genetica
- Amnioinfuzia transabdominala
- Analize medicale premergatoare sarcinii
- Semne si cauze ale infertilitatii
- Cauzele sangerarilor anormale care apar intre ciclurile menstruale
- Factori care pot influenta infertilitatea feminina
- Semnele si simptomele sifilisului la barbati
Citeste pe aceeasi tema
Articole recomandate
- 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei
- 3 din 10 femei dezvolta un nou episod de infectie urinara in 12 luni de la prima infectie. Cum poti calcula care e riscul tau de a face o noua infectie si ce poti face ca sa le previi
- Cum sa te bucuri de confort intim inclusiv in zilele 'dificile'?