Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Femeile abuzate in copilarie au risc mai mare de a avea copii cu autism

Actualizat la data de: 25 Martie 2013
Femeile abuzate in copilarie au risc mai mare de a avea copii cu autism

Femeile care au fost abuzate in copilarie au un risc mai mare de a avea un copil cu o tulburare din spectrul autist, conform unor studii recente.

Femeile participante la studiu, care au inregistrat cele mai ridicate niveluri de abuz fizic si emotional, aveau un risc de pana la 60% mai mare de a avea un copil cu autism, decat femeile care nu au sufeirit un abuz.

Conform cercetatorilor, o femeie cu cea mai severa combinatie de abuz fizic, emotional si sexual, prezenta un risc de 3.5 ori mai mare de a avea un copil autist decat o femeie care nu a fost abuzata.

Cercetatorii au examinat chestionarele a peste 52.000 de femei care s-au inregistrat in cel mai amplu studiu despre sanatatea femeilor, care a debutat in 1989. Din totalul femeilor, 451 aveau un copil cu autism.

Pentru a evalua daca acele femei au fost abuzate in copilarie, cercetatorii au intrebat daca acestea au fost lovite vreodata suficient de tare incat sa apara o vanataie, daca au fost lovite cu o curea sau alt obiect si daca au fost supuse pedepselor dure, insultelor sau agresiunii verbale.

Cercetatorii au intrebat de asemenea femeile, daca s-au confruntat in copilarie cu atingeri sexuale nedorite sau cu contact sexual fortat de catre un adult sau un alt copil.

Cercetatorii au investigat de asemenea daca factorii de risc legati de sarcina, care au fost asociati autismului, au crescut si mai mult riscul afectiunii. Acesti factori de risc includ diabetul gestational, preeclampsia si nasterea prematura.

Alti factori de risc precum fumatul, administrarea anumitor tipuri de medicamente (numite inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei) si abuzul din partea partenerului, au fost de asemenea, luate in considerare.

Rezultatele au aratat ca in timp ce femeile abuzate se confruntau mai des cu factorii de risc asociati sarcinii, acesti factori de risc pot oferi explicatie doar pentru a mica parte din legatura descoperita intre abuzul in copilarie si riscul de autism.

Studiul arata o asociere, nu o legatura cauza-efect, spun cercetatorii, si nu este clar cum abuzul in copilarie contribuie la dezvoltarea autismului. Insa, exista modalitati plauzibile prin care se poate explica aceasta asociere.

Una dintre idei este ca femeile abuzate pot avea un raspuns la stres mai mare, ceea ce duce la inflamatii sau niveluri ridicate ale hormonilor de stres, care afecteaza creierul fatului.

O alta explicatie posibila este ca parintii care isi abuzeaza copiii, pot suferi de boli mintale, ceea ce creste riscul unei alte dizabilitati mentale, inclusv autism, la rudele acestora.

Desi provocatoare, rezultatele studiului au anumite limite. In primul rand, datele au fost auto-raportate, apoi, stiind ca proprii copii au autism, mamele care au completat chestionarele pot fi influentate de acest aspect ce se va reflecta in modalitatea de raspuns.

O parte din echipa de cercetatori si-a exprimat teama ca parintii se vor considera responsabili de afectiunea copilului lor, in special potentialul efect pe care aceste rezultate il pot avea asupra mamelor.

Cercetatorii au precizat ca autismul este la origine o afectiune genetica, insa se cunosc foarte putine informatii despre unde se gasesc acesti factori genetici, unde se gasesc factorii din medicul inconjurator si despre combinatia dintre factorii de mediu si factorii genetici.

Studiul adauga inca o piesa in marele puzzle al autismului. Cercetatorii declara ca inca se lupta sa afle care este cauza autismului, iar acest studiu reprezinta o noua directie de cercetare.

Cercetatorii au mai declarat ca faptul ca factorii de risc asociati sarcinii erau mai ridicati la femeile abuzate, sugereaza ca efectul abuzului ramane timp de generatii, astfel atentia trebuie concentrata pe modul in care sunt crescuti copiii si trebuie oferit suport familiilor care sunt supuse riscului de a-si abuza copiii.


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate