Factorii declansatori ai astmului bronsic

Astmul bronsic este o afectiune inflamatorie cronica a cailor aeriene, in care intervin numeroase celule, fiecare avand un rol propriu in cadrul acestei afectiuni.

Afectiunea este asociata unei hiperreactivitati bronsice nespecifice la stimuli variati si determinand episoade frecvente de dispnee (lipsa de aer), tuse, wheezing (suierare respiratorie) si zgomote pulmonare (raluri) nespecifice.

Aceste episoade acute sunt de obicei asociate cu tulburari ventilatorii obstructive de intensitate variabila, reversibile partial sau total, spontan sau sub tratament, cu durata variabila in functie de intensitatea simptomelor si raspunsul pacientului la medicatie.

Factorii de risc pentru aparitia astmului bronsic se clasifica in doua grupe:

1. Factori de mediu

Alergia

La praful de casa: este un amestec heterogen de componente organice si anorganice.

Componentele organice contin alergeni vegetali (polenuri, fungi, bumbac, resturi alimentare) si animali (descuamari epidermice de om si animale, fire de par, lana, pene, componente de insecte si acarieni), medicamente, cosmetice, detergenti, coloranti etc.

Alergia la praful de casa (in special la acarieni) este cea mai frecventa cauza a astmului de tip alergic.

Infectiile bronsice

Sunt considerate atat factor de mediu, deoarece le luam din natura, cat si factor de intretinere si agravare, deoarece daca nu sunt tratate, ele pot cauza complicatii.

Alti factori de mediu

- fumatul;
- expunerea profesionala la anumite substante care favorizeaza sensibilizarea;
- poluarea.

2. Factori intrinseci

- obezitate;

- sexul, fiind intalnit mai frecvent la sexul masculin, insa nu este exclus sa apara si la femei;

- factorii genetici, ce determina riscul aparitiei bolii daca unul sau ambii parinti sunt astmatici.

Pe langa cele doua categorii de factori mai exista si anumiti factori declansatori, care sunt responsabili de declansarea crizelor de astm.

Acestia sunt:

- factori alergeni (praf, mucegai, dejectii, vopsele, poluanti atmosferici);

- factori infectiosi;

- efortul fizic;

- factori endocrini (sarcina, tulburari menstruale);

- stresul psihic;

- anumite clase de medicamente.

Acestea includ criza de astm bronsic, ce cuprinde: accesul de lipsa de aer cu respiratie suieratoare (wheezing), cu durata si intensitate variabila, care inceteaza spontan sau prin tratament si este urmata de un interval variabil de acalmie fara simptome specifice.

Debutul crizei este brusc, fiind legat de obicei in urma expunerii la contactul cu anumiti alergeni sau o infectie respiratorie. Mai pot aparea tusea si expectoratia cu sputa mucoasa, lipicioasa cu eliminare dificila, anxietatea si starea de rau general.

1. Astmul alergic exogen (extrinsec), ce are la baza o reactie alergica fata de un anumit antigen la care bolnavul este sensibilizat specific si care este prezent in mediu sau ambient.

2. Astmul nealergic care cuprinde:

- astmul endogen sau infectios (intrinsec), acesta fiind determinat de un factor din organism (endogen);
- astmul iritativ fizic sau chimic (astmul profesional);
- astmul provocat de efort fizic, frecvent intalnit la sportivi;
- alte forme de astm cu geneza neprecizata, cel mai probabil pe fond genetic.

O alta clasificare importanta se refera la durata crizelor:

1. Astmul intermitent - crizele apar intermitent, in special cand pacientul se expune la factori predispozanti.
2. Astmul persistent este echivalentul astmului intrinsec, iar in acest caz pacientul prezinta simptome permanente de diverse grade de severitate, ce se pot remite sau agrava dupa caz.

Explorarile clinice si paraclinice sunt esentiale pentru a contura diagnosticul suspicionat.
Primele investigatii cu care se incepe sunt: analizele de sange, pentru a observa numarul eozinofilelor; daca acestea sunt crescute, atunci pot indica un grad ridicat de reactivitate bronsica si predispozitie la alergii.

Apoi, pentru a exclude o infectie pulmonara, cum ar fi o pneumonie, bronsita sau tuberculoza, se efectueaza o radiografie toracica.

Examinarea specifica pentru determinarea disfunctiei ventilatorii este spirometria, ce contureaza diagnosticul de astm bronsic prin determinarea anumitor valori, cum ar fi debitul expirator de varf (PEF), ce este un indice specific din timpul unui expir fortat. Cu cat boala este mai severa, cu atat PEF va fi mai mic.

Spirometria este o investigatie nedureroasa, ce nu trebuie sa sperie pacientul, deoarece el doar trebuie sa sufle cu putere intr-un tub dupa ce i se vor acoperi narile cu ajutorul unui clestisor special, astfel acesta respirand doar pe gura.

Dupa ce pacientul termina proba, aparatul care a inregistrat datele va arata gradul de afectare pulmonara. Trebuie stiut faptul ca pot aparea si valori normale in cazul in care pacientul nu prezinta crize. Acest lucru nu inseamna ca boala nu mai exista, ci ca este vorba despre o remisie a ei.

Diagnosticul diferential se face cu celelalte patologii care pot da respiratie suieratoare, iar acestea sunt: bronsita astmatiforma acutizata, astmul cardiac, pneumotoraxul (aer in cavitatea pleurala) spontan, embolia pulmonara (obstructive brusca a uneia dintre ramurile arterei pulmonare), corpii straini patrunsi la nivelul bronhiilor, obstructia traheala sau laringiana, si astmul intrinsec de cel extrinsec.

Dupa stabilirea diagnosticului final se initiaza tratamentul, ce cuprinde o schema specifica, si anume doua tipuri de tratament: unul fiind etiologic si cuprinde prevenirea expunerii la alergenul cauzal prin evitarea contactului cu acesta, schimbarea locului de munca in cazul astmului profesional, evitarea fumului de tigara si renuntarea la fumat daca este cazul, evitarea colectivitatilor mari de oameni in perioadele de epidemie de gripa.

Al doilea tip de tratament este cel simptomatic si cuprinde clase de medicamente selective sau neselective, care ajuta la dilatarea bronhiilor si, astfel, la reducerea simptomelor.

Pe langa medicamentele specifice exista si medicamente sub forma de spray, ce pot fi administrate doar in criza sau pentru intretinere. Oxigenoterapia ajuta si ea foarte mult in cazul crizelor severe cand efectiv pacientul se sufoca si ii scade saturatia din sange a oxigenului.

Un alt grup de medicamente utilizate frecvent sunt antialgicele, folosite mai ales de cei care sufera de astm alergic.

Daca tratamentul nu este respectat conform indicatiilor medicului, atunci pot aparea complicatii, iar acestea pot fi: imediate, provocate de accesele de tuse, si tardive, cauzate de suprainfectiile bronsice care pot duce la insuficienta respiratorie, dar si complicatii iatrogene, consecinta a tratamentului gresit administrat si pot aparea: iritabilitate, tremuraturi, crampe musculare, palpitatii, insomnie, candidoza bucala (ciuperca la nivelul limbii sau a gurii), disfonie (raguseala).