Hernia sportivului

In ciuda denumirii, hernia sportivului nu este, cu adevarat, o hernie. Aceasta poarta numele de pubalgie atletica si este o injurie a tendonului sau a muschiului din regiunea inghinala, exact in locul natural de aparitie a herniilor. Aceasta leziune cauzeaza durere cronica, dar este tratabila.

Aceasta pubalgie apare in special in randul atletilor care fac schimbari bruste de directie, ce implica miscari de rotatie a trunchiului si abdomenului. Totusi, s-au observat multe cazuri si la persoanele neatletice, care nu practica vreun sport.

Hernia sportivilor, sau aceasta leziune musculo-tendinoasa, apare in tesuturile moi ale zonei inghinale si ale abdomenului inferior. Tesuturile specifice, frecvent localizate, includ:
• Muschii abdominali oblici
• Tendoanele atasate la muschii oblici
• Tendoanele atasate la muschii coapsei (superiori si interni)

Sporturile ce implica miscari bruste, puternice, precum rotirea trunchiului si a pelvisului, pot leza tesutul moale din abdomenul inferior si zona inghinala. Sporturile ce pot cauza aceste leziuni, sunt:
• Hockey
• Fotbal
• Lupte si karate
• Rugby
• Ski
• Tenis de cam

Aproximativ 5% dintre atletii adulti experimenteaza hernia sportivului, in fiecare an. Sportivii barbati sunt mai susceptibili la aceasta leziune, decat femeile. De asemenea, varsta cuprinsa intre 25 si 28 de ani este un factor favorizant, conform studiilor. Copiii si persoanele mai in varsta fac foarte rar sau deloc o astfel de hernie.

Chiar daca este mult mai comuna in randul sportivilor, practicarea sporturilor nu este un criteriu. Miscarile declansatoare se pot intampla si in viata de zi cu zi, acestea fiind factorul de risc cel mai semnificativ.

Exista cativa factori ce contribuie la aparitia herniei sportivilor. Acestia includ:
• Miscari puternice si repetitive, precum rotatiile, loviturile, sariturile, aplecarile si ridicarile repetate
• Exericitii viguroase, energice, periculoase pentru abdomen si sold
• Slabiciunea muschilor peretelui abdominal
• Un dezechilibru de putere dintre muschii membrelor inferioare si abdomen

Simptomul cardinal al herniei sportivilor este durerea persistenta, cronica, in abdomenul inferior si/sau regiunea inghinala. Pacientii pot descrie deseori aceasta durere, astfel:
• Durere brusca si intensa, in momentul leziunii
• Durerea continua si nu scade in intensitate, are caracter de arsura sau este o durere surda
• Este dificil de indicat zona exacta de unde porneste durerea si unde se termina, fiind mai degraba o durere difuza
• Durerea se accentueaza la miscari, in special la miscarile din cadrul sportului
• Durerea se accentueaza atunci cand stranutati sau tusiti
• Este necesara deseori renuntarea la activitatea sportiva, din cauza durerii
• Durerea se amelioreaza la repaus, dar revine imediat ce reincepe activitatea

Hernia sportivului poate fi dificil de diagnosticat, din cauza numeroaselor afectiuni ce implica durere inghinala. Diagnosticul diferential se face in primul rand cu fracturile de pelvis, osteoartrita articulatiei soldului sau durerea de origine genitala.

In procesul de stabilire a diagnosticului, medicul va tine cont in primul rand de activitatea sportiva desfasurata. Mai departe, acesta va examina toate simptomele si le va analiza, precum si istoricul medical personal. Urmeaza examenul fizic, in care medicul se va uita, va palpa zona dureroasa, atat in repaus, cat si in timpul efortului de miscare sau de tuse. Astfel pacientii vor fi rugati sa spuna cand si une ii doare, in repaus si dupa efort, fiind avertizati inainte ca aceste examinari pot fi dureroase. Din fericire, vor dura doar cateva minute.

Investigatiile paraclinice includ analize de sange de rutina si teste imagistice. Pubalgia atletilor va fi astfel confirmata sau infirmata, prin descoperirea altor leziuni ce cauzeaza durerea.

Testele imagistice au rolul de a identifica modificari de structura la nivel abdomino-inghinal, prezenta unor formatiuni ce nu ar trebui sa existe in mod normal, precum si distrutiile tisulare. Nu sunt necesare teste multiple, diagnosticul poate fi pus de cele mai multe ori dupa una sau doua examinari, alese in functie de opinia medicului si necesitatile pacientului. Cele mai utile si folosite teste includ:
• RMN
• Radiografie
• Ecografie de parti moi
• CT

In cele mai multe cazuri, scopul tratamentului este de a ameliora durerea, de a reda puterea, functia musculara si a usura simptomele pacientului, astfel incat acesta sa isi poata relua activitatile zilnice, dar si activitatea sportiva. Planul de tratament pentru un pacient cu pubalgie atletica depinde de multi factori: severitatea leziunii, daca este prima leziune sau s-a mai intamplat in trecut, varsta pacientului, sportul pe care il practica si la ce nivel de activitate vrea sa ajunga dupa vindecare.

Astfel, optiunile de tratament includ terapii nechirurgicale sau chirurgicale. Medicii vor recomanda inceperea tratamentului conventional, interventia chirurgicala fiind rezervata cazurilor mai severe, neameliorate de tratamentele nechirurgicale.

Optiuni de tratament nechirurgical:
• Repaus si odihna. Acesta trebuie respectat in orice situatie, indiferent de tratamentul adaugat in plus. In primele 10 zile dupa leziune, pacientii nu au voie sa faca sport sau alte activitati solicitante.
• Fizioterapie: La 2 saptamani de la leziunie, se recomanda inceperea fizioterapiei, cu ajutorul unui specialist. Exercitiile vor ajuta la restabilirea mobilitatii si puterii musculaturii slabite in urma leziunii.
• Medicatie antiinflamatoare. Medicamentele precum ibuprofen sau naproxen ajuta la reducerea inflamatiei si durerii. Acestea trebuie administrate doar la indicatiile medicului, conform planului conceput de el.
• Medicamente corticosteroide. Frecvent numite doar steroizi, acestea sunt un tip de medicament antiinflamator. Sunt cel mai eficient administrate sub forma de injectii intramusculare, atunci cand alte antiinflamatoare nu mai functioneaza.

Daca dupa o perioada de tratament nechirurgical, pacientul inca simte durere intensa, in primele 6 luni dupa leziune, intra in discutie optiunea unui tratament chirurgical. Tipul de interventie depinde de muschiul lezat si de severitatea acestuia.

Interventiile uzuale includ:

• Interventia chirurgicala laparoscopica. Aceasta se realizeaza minim invaziv, prin mici incizii facute pe abdomen. Prin aceste incizii se introduc instrumente speciale, dotate cu o mica camera video, cu ajutorul careia medicul vede interiorul tesutului si vede leziunea in mod direct. Dupa care, acesta introduce prin intermediul acestor incizii, instrumentele necesare pentru interventia chirurgicala propriu-zisa.

• Interventie chirurgicala clasica. Aceasta implica deschiderea completa a abdomenului, prin incizii mari la nivelul pielii si a tesutului subcutanat. Leziunea este deschisa si vizibila direct.

• Reabilitare chirurgiala. Dupa operatie, echipa medicala va concepe un plan de recuperare specific si personalizat, pentru a relua functia musculara intr-un procent cat mai mare.

In cazul celor mai multi pacienti, recuperarea dupa tratament este aproape identica cu conditia lor fizica inainte de aparitia leziunii. Astfel, diagnosticate si tratate corect, herniile atletice au un prognostic bun.

Hernia sportivilor, numita si pubalgia atletica, nu este o hernie propriu-zisa, dar este foarte similara din punct de vedere al manifestarilor. Acestea apar preponderent in cadrul miscarilor atletice puternice, dar pot aparea si la persoanele care nu practica sport. Cu tratamentul corect, prognosticul este bun si pacientii revin la forma fizica anterioara.

Bibliografie
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/21873-sports-hernia