Sindromul de stres posttraumatic

Vezi galerie foto

Sindromul de stres posttraumatic se instaleaza atunci cand pacientul este agresat cel putin o luna de un factor de stres extrem (accidente, abuzuri, deces al unei persoane dragi, viol etc.).

Medicii nu pot explica inca exact de ce unele persoane dezvolta acest sindrom, iar altele nu, dar considera ca anumiti factori sunt incriminati. Acestia includ:

- Severitatea si numarul experientelor stresante din timpul vietii;

- Anumite tulburari de sanatate mintala ce pot fi mostenite, precum anxietatea familiala si depresia;

- Tipul de temperament al fiecarei persoane;

- Modul in care creierul gestioneaza substantele chimice si hormonii eliberati ca raspuns la stres.

Simptomele sindromului pot varia in timp, dar si de la o persoana la alta. Acestea sunt indiferenta fata de viata cotidiana, lipsa reactiei, dificultati de concentrare, inexistenta activitatilor uzuale, retrairea evenimentului traumatizant, emotii exagerate, iritabilitate, accese de manie, tulburari ale somnului.

Alaturi de aceste manifestari clinice apar si o serie de "reactii" concretizate in: depresii, anxietate accentuata mergand pana la atac de panica, halucinatii, folosirea drogurilor si alcoolului, intentia de izolare.

Tabloul clinic al sindromului de stres posttraumatic poate sa apara in decurs de o luna de la un eveniment traumatic sau chiar si dupa cativa ani de la evenimentul respectiv. Aceste simptome pot provoca probleme semnificative in situatii sociale sau de munca, dar si in relatii, interferand in unele cazuri cu efectuarea corecta a sarcinilor zilnice obisnuite.

De asemenea, o persoana afectata poate incerca sa evite discutiile, locurile, activitatile sau persoanele care pot provoca amintiri dureroase ale evenimentului neplacut.

Pentru copiii mai mici de 6-7 ani, semnele si simptomele pot include, de asemenea, retrairea scenelor traumatice sau aspecte ale acestora prin diferite jocuri sau desene, cosmaruri spontane ce pot include aceste aspecte, senzatii coplesitoare de vinovatie sau rusine.

Tratamentul pentru sindromul de stres posttraumatic poate ajuta o persoana sa isi recastige sentimentul de control asupra propriei vieti. Cele mai bune rezultate se obtin prin combinarea a doua tipuri de tratament: psihoterapie si tratamentul medicamentos (in multe cazuri fiind necesara o combinatie intre cele doua).

Psihoterapia este eficienta in situatiile de gravitate medie sau in situatiile in care starea individului nu permite administrarea de medicamente (sarcina, refuz de a lua medicamente etc.). Psihoterapia acopera domeniul terapiei cognitive, terapia de abandonare, managementul anxietatii etc.

Terapia cognitiva poate ajuta o persoana sa depaseasca momentele de negativism asupra vietii si sa poata gestiona comportamentul in cazul in care evenimentele traumatice s-ar putea repeta.

Aceasta terapie este adesea utilizata impreuna cu terapia de expunere. De asemenea, terapia de expunere poate fi utila pentru a diminua cosmarurile.

Terapiile de acest gen pot ajuta la controlul asupra fricii de durata dupa un eveniment traumatic. Terapiile pot fi individuale sau de grup.

Tratamentul medicamentos presupune prescrierea de catre medicul psihiatru a medicamentelor antidepresive, anxiolitice sau alte tipuri de medicamente, in functie de caz.

Antidepresivele pot fi indicate pentru a diminua simptomele depresiei si anxietatii, putand ajuta, de asemena, la imbunatatirea somnului si a concentratiei.

Benzodiazepinele amelioreaza anxietatea severa si problemele asociate. Cu toate acestea, pot provoca dependenta, din acest motiv folosindu-se doar pentru perioade scurte de timp.

Trebuie retinut faptul ca aceste medicamente nu trebuie administrate fara indicatia unui medic, deoarece pot dauna daca nu sunt administrate corespunzator si in cazuri adecvate.

De asemenea, instaurarea beneficiilor corespunzatoare planului de tratament poate fi mai lenta in unele cazuri, dar eficienta, majoritatea oamenilor recuperandu-se complet.

In cele mai multe cazuri se poate evita instalarea sindromului de stres posttraumatic prin comunicarea problemei stresante unui specialist (dar si unor simple persoane) si respectarea sfaturilor acestuia (inclusiv urmarea unui tratament).

In alte situatii informarea in legatura cu boala, manifestarile acesteia, atitudinea optimista si dorinta de a rezolva problema stresanta sunt suficiente pentru a depasi situatia de stres.

Dupa un eveniment traumatic, obtinerea ajutorului si asistentei in timp util poate impiedica agravarea reactiilor normale de stres si dezvoltarea sindromului de stres posttraumatic.

Cu toate acestea, majoritatea persoanelor expuse la trauma nu dezvolta tulburari posttraumatice pe termen lung, dar preventia este mult mai buna, putand preveni tratamentul.

Familia si prietenii trebuie sa fie de un adevarat suport, ascultand o persoana afectata si oferindu-i cele mai bune recomandari. Unele persoane pot gasi ajutor in religie si credinta.

Consumul de alcool si droguri trebuie evitat, iar daca se observa un abuz al acestor substante este indicata solicitarea ajutorului specializat.

Grija de sine si odihna suficienta, alaturi de o dieta sanatoasa poate fi de un real ajutor. Evitarea cofeinei si a nicotinei este indicata, deoarece aceste substante pot agrava anxietatea.

De asemenea, pastrarea contactului cu alte persoane si evitarea izolarii sunt factori ce influenteaza foarte mult evolutia in bine a stresului ce apare dupa un eveniment traumatic.