Cum sa previi si sa gestionezi aderentele abdominale

Aderentele abdominale reprezinta benzi de tesut fibros ce se formeaza in cavitatea abdominala, legand organele digestive intre ele. Aderentele abdominale apar cel mai adesea la nivelul intestinului subtire, in contextul unei operatii asupra cavitatii abdominale.

Aderentele provoaca apropierea anormala a organelor sau a portiunilor unui organ (de exemplu, apropierea anormala a doua anse intestinale) si legarea acestora una de cealalta. Mobilitatea organului este alterata si pot aparea diverse consecinte.

Cavitatea abdominala este marginita superior de muschiul diafragm, cu rol in respiratie, inferior de oasele si organele bazinului si anterior de peretele abdominal.

Cavitatea abdominala sau peritoneala cuprinde urmatoarele organe:
• Tubul digestiv, de la esofagul abdominal, stomac, intestine subtire si intestine gros
• Organele reproducatoare la femei
• Rinichii si glandele suprarenale
• Ficatul si colecistul
• Pancreasul
• Splina

Intre oricare dintre aceste organe se pot forma aderente, uneori intre organe invecinate, alteori aderente extinse intre multiple organe, facand legatura si cu cele mai indepartate.

In timpul procesului natural de vindecare a oricarui tesut, exista o substanta ce se depune in mod natural asupra tesutului lezat, izoland locul leziunii ca un ,,pansament’’.

Aceasta substanta este fibrina, formata din filamente acumulate progresiv si care poate la randul ei sa se acumuleze, formand aderente.

Aderentele sunt de multe ori rezultatul final al procesului de vindecare. Aderentele fibrinoase pot de asemenea creste, extinzandu-se pana la formarea de blocuri aderentiale de dimensiuni mari si care cuprind mai multe structuri.

Vindecarea si depunerea de fibrina este intotdeauna mai pronuntata atunci cand este vorba de leziuni interne, ale organelor interne, decat atunci cand este vorba de leziuni de la suprafata corpului.

Astfel interventiile chirurgicale care produc traumatisme chirurgicale asupra organelor interne sunt o cauza principala a formarii de aderente. Contactul viscerelor cu manusile chirurgului, instrumentele chirurgicale si orice fel de solutie utilizata intraoperator, duce la un stres organic si mici leziuni.

Interventiile chirurgicale clasice, deschise, produc aderente mai pronuntate si mai frecvente decat interventiile realizate minim-invaziv, pe cale laparoscopica.

Cavitatea abdominala este invelita de peritoneu, un tesut fin cu doua foite, ce inveleste majoritatea organelor intraabdominale si care acopera peretele abdominal.

Cele mai multe dintre aderente isi au originea in peritoneu si in recesele acestuia, fiind mai rare aderentele formate direct din tesutul anumitui organ.

In foarte multe tipuri de operatii intraabdominale, medicul chirurg manevreaza intestinul subtire, ferindu-l pentru a avea acces la organele de interes. Astfel ansele intestinului subtire sunt un loc preferential de formare a aderentelor.

Cauzele non-chirurgicale ale aderentelor includ ruptura de apendice, radioterapia, infectiile abdominale si ginecologice, etc.

Majoritatea pacientilor cu aderente abdominale nu experimenteaza simptome.

In unele cazuri insa pot aparea complicatii date de sindromul aderential, complicatii ce produc simptome. Aderentele intestinului subtire pot duce la rasucirea acestuia si ocluzie intestinala.

Ocluzia intestinului subtire inseamna ca alimentele digerate, ulterior nici lichidele, nu pot trece de un anumit punct si se acumuleaza inainte de acesta. Pacientii vor experimenta dureri abdominale severe, balonare, greata si varsaturi, simptome ce impun consultul medical de urgenta.

Aderentele intraabdominale, in urma unei interventii chirurgicale, sunt un fenomen asteptat de catre chirurgi si care nu este niciodata o surpriza. Diagnosticul acestora se face in special atunci cand pacientul este simptomatic, facand parte din bilantul complicatiilor post-operatorii. Aderentele pot fi descoperite si incidental, in timpul unei examinari de rutina sau pentru o alta afectiune.

Testele imagistice uzuale precum radiografia, ecografia si CT nu pot detecta aderentele, intrucat tesutul fibros este dificil de vizualizat. Acestea pot insa identifica ocluzia intestinala, frecvent asociata cu aderentele. Laparoscopia este o explorare minim-invaziva cu rol diagnostic (si curativ), ce permite vizualizarea directa a cavitatii abdominale si astfel a aderentelor.

Tratamentul aderentelor intraabdominale depinde semnificativ de simptomele date de aderente, localizarea acestora si gradul de extindere. Exista doua tehnici chirurgicale primare pentru a trata sindromul aderential: laparotomia si laparoscopia.

Laparoscopia

Prin abord laparoscopic, in care se realizeaza doar cateva mici incizii in peretele abdominal, medicul chirurg poate realiza adezioliza, procedeul de eliminare a aderentelor dintre organe. Aceasta se realizeaza sub anestezie generala si este indicata pacientilor cu obstructie de intestin subtire din cauza aderentelor, dar care sunt stabili hemodinamici, nu au ischemie sau perforatie intestinala si nici peritonita.

Laparotomia

In cadrul laparotomiei se realizeaza o singura incizie ceva mai mare, prin care sunt desfiintate aderentele. Aceasta tehnica poarta si numele de adezioliza deschisa. Este mai frecvent asociata cu unele complicatii post-operatorii, fiind din ce in ce mai rar utilizata.

Aderentele intraabdominale, in special cele aparute in urma interventiilor chirurgicale, sunt foarte greu de prevenit. Tehnicile chirurgicale moderne pot insa minimiza riscul, cu o scadere a prevalentei aderentelor in ultimii ani. Interventiile laparoscopice duc mult mai rar la formarea de aderente intraabdominale, datorita abordului prin incizii mici si limitarea mobilizarii organelor.

Daca operatia nu se poate realiza pe cale laparoscopica, se poate utiliza un biofilm special, cu rol hidratant si protector asupra organelor interne. Manevrarea atenta a organelor si folosirea manusilor chirurgicale fara latex promoveaza si ele un numar scazut de aderente post-operatorii.

Desi pot da o complicatie severa, ocluzia intestinala, aderentele abdominale sunt in majoritatea cazurilor inofensive. Multi pacienti traiesc cu multiple aderente fara sa stie de ele, intrucat sunt complet asimptomatice si nu impun probleme. In cazurile ce se complica cu ocluzie intestinala, diagnosticul si tratamentul chirurgical prompt sunt esentiale pentru un prognostic bun al pacientului si pentru restabilirea continuitatii tubului digestiv.

Ocluzia intestinala este o patologie periculoasa, amenintatoare de viata.

Astfel, daca observati urmatoarele semne si simptome, apelati la ajutor medical de urgenta:
• Durere abdominala severa sau crampe severe
• Balonare semnificativa, neobisnuita
• Greata si varsaturi

Aderentele abdominale sunt un fenomen foarte comun in randul pacientilor ce au suferit interventii chirurgicale la nivel abdominal. In timp ce majoritatea pacientilor nu au simptome si niciun fel de problema din cauza aderentelor, unii pot dezvolta ocluzie intestinala. Astfel este esential sa mergeti la medic daca apar orice fel de simptome la nivel abdominal.

Bibliografie
https://www.news-medical.net/health/Symptoms-and-Causes-of-Abdominal-Adhesions.aspx
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/15254-abdominal-adhesions