Estrogenii
Generalitati
SusUn test estrogenic masoara titrul celor mai importanti hormoni estrogenici (estradiol, estriol si estrona) dintr-o mostra de sange sau urina.
- estradiolul este hormonul cel mai frecvent masurat in randul femeilor neinsarcinate. Cantitatea de estradiol din sange este variabila de-a lungul ciclului menstrual. Dupa menopauza, sinteza de estradiol scade la un nivel foarte redus, dar constant
- concentratia de estriol este de obicei masurata in timpul sarcinii. Se sintetizeaza in cantitate mare in placenta, tesutul care realizeaza comunicarea dintre fat si mama. Estriolul poate fi decelat precoce din saptamana 9 de sarcina, concentratia sa crescand pe parcursul sarcinii pana la nastere. Estriolul poate fi masurat de asemenea in urina
- estrona poate fi masurata in randul femeilor care au trecut la menopauza pentru a le determina nivelul de estrogen. Poate fi de asemenea masurata la persoanele care prezinta cancer ovarian, testicular sau de suprarenale.
Atat barbatii cat si femeile sintetizeaza hormoni estrogenici. Estrogenii sunt resposabili de dezvoltarea caracterelor sexuale si a functiei sexuale feminine, ca de exemplu dezvoltarea sanilor si aparitia ciclului menstrual. La femei, estrogenii sunt sintetizati in principal la nivelul ovarelor si la nivelul placentei in timpul sarcinii. Mici cantitati sunt de asemenea sintetizate de catre glandele suprarenale.
La barbati, mici cantitati de estrogeni sunt sintetizate de catre glandele suprarenale si de testicule. Mici cantitati de estrona sunt sintetizate in corp in majoritatea tesuturilor, in special in tesutul adipos si in muschi. Aceasta reprezinta sursa cea mai importanta de estrogeni in cazul femeilor aflate la menopauza.
Cuprins articol
Recomandari
SusUn test care deceleaza concentratia de estrogen este realizat pentru:
- a detecta bolile congenitale (in special sindromul Down) in timpul sarcinii. Cand un test pentru estrogen este coroborat cu un test pentru alfaproteina (AFP) si gonadotropina corionica umana (hCG) poarta denumirea de triplu test. De asemenea pot fi realizate alte analize sanguine si ecografia fetala
- evaluarea tumorilor ovariene producatoare de estrogen la fete inainte de instalarea menstruatiei si la femei dupa menopauza
- explicarea anomaliilor sexuale la barbati, ca de exemplu cresterea sanilor (ginecomastie). Acest test poate ajuta de asemenea in depistarea tumorilor secretoare de estrogen care se dezvolta la nivelul testiculelor
- se monitorizeaza terapia cu medicamente utilizate pentru tratarea fertilitatii ca de exemplu Gonal-F, Follistim sau Repronex.
Metoda
SusNu este necesara o pregatire speciala inainte de testarea estrogenica. Se recomanda consultul medical daca:
- se instaleaza menstruatia. Se noteaza momentul din cadrul ciclului menstrual in care se afla persoana testata
- se folosesc anticonceptionale orale sau alte forme de contraceptie hormonale, ca de exemplu dispozitivul Norplant sau Depo-Provera
- este prezenta sarcina sau exista suspiciunea unei sarcini. Se consulta medicul in privinta oricaror motive de ingrijorare referitoare la necesitatea acestui tip de teste, riscuri, mod de realizare si despre rezultatele pe care le vor indica.
Modul de efectuare a testelor
SusTestul sanguin
Pentru a recolta sange cadrul medical va:
- strange o banda elastica in jurul bratului pentru a opri fluxul sanguin. Aceasta determina turgescenta venelor de sub banda fiind mai usoara punctia venoasa
- se curata locul punctiei cu alcool
- se introduce acul in vena. Mai mult decat un ac poate fi necesar
- se ataseaza un tub la ac pentru a-l umple cu sange
- se indeparteaza banda de la nivelul bratului cand s-a colectat suficient sange
- se aplica un tampon de tifon sau de vata peste locul punctiei in timp ce acul este extras
- se aplica o presiune la nivelul punctiei si apoi un bandaj.
Testul urinar
- colectarea periodica de obicei incepe dimineata. Imediat dupa trezire sa se goleasca vezica urinara dar sa nu se pastreze aceasta urina. Sa se noteze ora la care s-a realizat mictiunea pentru a marca inceputul colectarii pentru 24 de ore
- pentru urmatoarele 24 de ore sa se colecteze urina. Medicul curant sau laboratorul va furniza pacientului un recipient mare (4l) si cu un recipient mai mic in interior. Se va urina in recipientul mic, curat si apoi se va turna urina in recipientul mare. Sa se evite atingerea interiorului recipientului cu degetele
- sa se pastreze recipientul mare in frigider pe parcursul perioadei de colectare
- sa se goleasca vezica urinara pentru finalul colectarii chiar inainte de terminarea perioadei de 24 de ore. Sa se adauge aceasta ultima proba in recipientul mare si sa se inregistreze ora
- sa se evite patrunderea de hartie igienica, par pubian, materii fecale, sange menstrual si alte materiale straine in proba de urina.
Impactul asupra pacientului
SusTestul sanguin
S-ar putea sa nu se resimta durere in timpul punctiei cutanate sau sa se simta pentru scurt timp o intepatura sau ciupitura in momentul in care acul penetreaza pielea. Unele persoane simt o senzatie dureroasa de intepatura in timp ce acul se afla in vena. Totusi, multe persoane nu simt nici o durere sau prezinta un disconfort minor in timp ce acul este pozitionat in vena.
Testul urinar
In mod normal nu este raportat nici un disconfort in timpul colectarii probei de urina pentru 24 de ore.
Rezultate
SusUn test estrogenic masoara nivelul celor mai importanti hormoni estrogenici (estradiol, estriol si estrona) dintr-o proba de sange sau urina. Rezultatele sunt de obicei disponibile in 24 de ore.
Valori normale
Pentru fetele si femeile aflate intre pubertate si menopauza nivelul de estrogeni variaza pe parcursul ciclului menstrual. Valorile normale pot varia foarte mult de la un laborator la altul.
Valori crescute
Valori crescute pot fi cauzate de:
- stimularea ovariana utilizata pentru a trata infertilitatea (de exemplu, inainte de fertilizarea in vitro)
- neoplazii, ca de exemplu cancerul de ovar, testicol sau de suprarenale
- boli hepatice grave (ciroza)
- sarcina multipla, gemeni sau tripleti
- pubertate precoce.
Valori scazute
Valori scazute pot fi cauzate de:
- tulburari ale functiei ovariene, care poate fi determinate de insuficienta dezvoltare corespunzatoare a unui ovar sau din cauza diminuarii activitatii hipofizei (glanda pituitara)
- anorexie nervoasa
- menopauza
- afectarea fatului sau a placentei in timpul sarcinii.
Implicatiile testului
SusMotivele pentru care nu se recomanda efectuarea testului sau care influenteaza rezultatele diminuand valoarea testelor cuprind:
- terapia substitutiva hormonala dupa menopauza
- anticonceptionalele orale, plasturii sau inelele sau alte forme de anticonceptie hormonale
- efectuarea unui test care utilizeaza substanta radioactiva, ca de exemplu scintigrafia osoasa cu o saptamana inainte de testare
- medicamente, ca de exemplu clomiphene (Serophene, Clomid) sau corticosteroizi (de exemplu prednison)
- nivele crescute de glucoza in urina cauzata de diabet.
De retinut!
- nivelul sanguin de estrogeni reprezinta un indicator mai exact al functiei ovariene decat nivelul urinar de estrogen
- testele care masoara nivelul sanguin de progesteron, hormon luteinizant, hormon foliculostimulant sunt adesea utilizate pentru a determina afectiunile care influenteaza fertilitatea si ciclul menstrual
- nivelul de estriol din sange este deseori utilizat in cadrul triplului test seric matern sau a testului screening cvadruplu. Testul screening triplu masoara titrul alfafetoproteinei (AFP), beta-gonadotropinei corionice umane (beta- HCG) si a estriolului neconjugat (uE3). Testul screening cvadruplu masoara in plus fata de titrul acestor substante si nivelul hormonului inhibina A
- in unele cazuri o combinare a testelor screening este realizata in primul trimestru pentru a identifica sindromul Down. Testele screening combina masuratorile ecografice ale densitatii gatului fetal si masurarea beta-HCG si a proteinei plasmatice A asociate sarcinii.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Analize medicale
- Dr. Marusia Valentina Uscatescu - Institutul de boli cardiovasculare prof. dr. C. C. ILIESCU (in cadrul Spitalului FUNDENI)
- Dr. Antoanela Curici -
- Dr. Mirel Becleanu -
- Dr. Florina Cristina Grigore -
- Dr. Maria Olga Stoianovici -
Articole recomandate
- Sexul si menopauza
- Menopauza (simptome, substitutie hormonala, tratament alternativ)
- Tratamentul greturilor matinale
- Prolaps de organe pelvine
- Contraceptia sau planificarea familiala (metoda calendarului, coitul intreru ...
- Uscaciunea vaginala: cauze si tratament
- Vaginita atrofica
- Menopauza si substitutia hormonala
- Testarea hormonilor tiroidieni
Citeste pe aceeasi tema
Articole recomandate
- Ratele de succes FIV – Efectele varstei asupra fertilitatii
- Conferinta One Health International Student Conference USAMV Bucuresti 2025 – abordari interdisciplinare pentru provocarile globale in materie de mediu si sanatate
- Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente