Antibiograma si autovaccinul

Scopul analizelor bacteriologice nu este numai de a descoperi microbii cauzatori de boli, ci si de a stabili daca acesti microbi pot fi distrusi de catre unele substante chimice sau de catre antibiotice.

Analiza care testeaza in laborator antibioticul la care este sau nu sensibil un microb cauzator de boala se numeste antibiograma. In raport de rezultatul antibiogramei, medicul stabileste cel mai indicat sau cele mai indicate antibiotice in vederea tratamentului bolii.

Tehnica antibiogramei

Tehnica antibiogramei este simpla. Pe o cutie de sticla care contine un mediu de cultura solid se insamanteaza microbii care au fost izolati din produsul biologic al bolnavului.

La suprafata mediului, peste microbi, se aplica tablete de antibiotice care contin o cantitate cunoscuta de substanta, apoi, dupa ce mediul este tinut 12-18 ore la 37 grade Celsius, timp necesar pentru dezvoltarea microbilor, se stabileste la ce antibiotic este sensibil sau rezistent microbul cercetat. Antibioticele care nu au niciun efect asupra microbilor ii lasa pe acestia sa creasca sub forma de colonii pana in apropierea tabletei. In aceste cazuri, microbii sunt rezistenti la antibioticul respectiv.

Antibioticele care sunt active asupra microbilor nu permit acestora sa se dezvolte si sa se apropie de tableta, tinandu-l la o distanta mai mare sau mai mica, in functie de eficienta antibioticului.

Astfel, in jurul tabletei de antibiotic ramane un cerc cu diametrul de 1-3 cm. In raport cu marimea diametrului se spune ca microbii sunt slab sensibili, sensibili sau foarte sensibili la antibioticul respectiv. Un antibiotic poate sa opreasca inmultirea unui microb (efect bacteriostatic), dand posibilitatea organismului sa-l distruga.

Interpretarea rezultatelor

Nu intotdeauna rezultatele obtinute in laborator pe microbul izolat se potrivesc cu rezultatele obtinute pe organismul uman. S-a observat ca sunt antibiotice care omoara microbul in laborator, in afara organismului, dar nu il omoara cand antibioticele sunt introduse in organism.

Aceste nepotriviri se sunt cauzate de faptulu ca antibioticele nu pot patrunde intotdeauna in toate zonele unde exista microbi in corp. Exista insa si situatia inversa: antibiotice la care unii microbi sunt rezistenti in laborator, dar care, injectate la om, il vindeca de infectia cauzata de microbii respectivi.

Acest fapt este explicat prin aceea ca organismul mai are si alte mijloace de aparare sau de lupta impotriva microbilor (anticorpi, leucocite etc), mijloace care, impreuna cu actiunea antibioticelor, pot distruge mai bine microbii care au patruns in organism.

In unele cazuri, acelasi microb care a fost sensibil la un antibiotic, dupa cateva zile de tratament se poate obisnui cu antibioticul respectiv, devenind rezistent. In aceasta situatie, medicul va hotari tratamentul cu alt antibiotic.

Exista si microbi rezistenti la majoritatea antibioticelor. In aceste cazuri numai medicul poate stabili ce antibiotic sau ce combinatie de antibiotice si in ce doza trebuie administrare pentru a se obtine efectul terapeutic cel mai bun si cel mai rapid.

In unele cazuri de infectii microbiene, cand tratamentul cu antibiotice si alte substante antimicrobiene nu ofera rezultatele dorite, medicul recomanda si un tratament cu autovaccin. Acest vaccin se prepara in laborator din microbii proprii ai bolnavului, care au fost izolati din produsele sale analizate.

Acesti microbi se amesteca cu o solutie de clorura de sodiu 9 ‰, se omoara prin caldura (pentru a nu mai putea produce infectie) si se introduc in fiole. Vaccinarea se face conform indicatiilor medicului si sub supravegherea acestuia.

Tratamentul cu autovaccin are ca scop stimularea organismului in vederea producerii de substante imunizante specifice impotriva microbului inoculat (imunitate artificiala). In acest mod, organismul poate lupta mai usor impotriva unor infectii cronice ca: infectii urinare, bronsita cronica, furunculoza etc.