Analize imunologice (sifilis, reumatism, febra tifoida, bruceloza, boli virale)

Imunologia este stiinta care se ocupa cu studiul imunitatii organismului. Imunitatea este o stare de rezistenta a omului fata de bolile infectioase provocate de microbi, virusuri, etc.

Unele persoane au o imunitate naturala adica sunt din nastere rezistente la o serie de boli. Alte persoane isi castiga imunitatea, rezistenta la boli fie facand o boala (pe care a doua oara nu o mai fac), fie vaccinandu-se contra unor anumite boli. La baza imunitatii sta formarea de substante protectoare numite anticorpi.

Anticorpii

Anticorpii sunt substante chimice complicate, pe care ii fabrica organismul ca raspuns la patrunderea in sange a numeroaselor substante straine organismului (antigene) asa cum sunt microbii, virusurile, parazitii etc.

De asemenea, anticorpii se formeaza si atunci cand in organism patrund (pe cale digestiva sau prin injectii) diferite substante, cum sunt serurile si vaccinurile.

Producerea anticorpilor incepe imediat dupa patrunderea substantei straine (antigenul) in organism, dar trebuie sa treaca 7-10 zile de la contactul cu antigenul pentru ca organismul sa poata fabrica suficienti anticorpi cu care sa lupte impotriva bolii si care sa poata fi gasiti cu ajutorul analizelor de laborator.

Anticorpii sunt specifici pentru fiecare agent patogen, pentru fiecare boala, ei persista in organism chiar si dupa vindecarea bolii, luni si ani, uneori chiar toata viata. Cu alte cuvinte, anticorpii sunt martorii unei infectii trecute (imunizare naturala) sau a unei vaccinari (imunizare artificiala).

Anticorpii se gasesc in sange, urina, lapte, in tesuturile organismului etc., de unde pot fi pusi in evidenta cu ajutorul analizelor imunologice. Astfel, punand in contact, intr-o eprubeta, anticorpii din ser cu antigenul preparat in laborator, se produce o reactie antigen-anticorpi, care se face vizibila cu ochiul liber prin diferite tehnici de laborator.

Deoarece, pentru evidentierea anticorpilor din sange se foloseste serul de la omul bolnav sau sanatos, aceste analize se mai numesc si analize serologice.

In unele cazuri de boli, cunoscandu-se anticorpii specifici, se poate analiza si gasi antigenul care este necunoscut, asa cum este cazul gripei, al hepatitei virale (antigen A) etc. Analizele imunologice se bazeaza pe reactia (unirea) dintre antigenul specific si anticorpii specifici din serul care se cerceteaza. Reactia antigen-anticorp poate fi facuta fie in eprubeta, fie pe pielea omului.

Aceste analize se fac pentru descoperirea acelor boli la care nu este posibil sa se puna in evidenta angentul patogen cauzator de boala (microb, virus etc.) din anumite motive, dupa cum urmeaza.

Uneori, bolnavul vine prea tarziu la laborator, dupa ce microbul a disparut din organism, fie dupa o vindecare naturala, fara tratament, fie dupa o vindecare in urma tratamentului cu antibiotice, de exemplu: febra tifoida, infectii cu streptococ, brucelorza, tifosul exantematic si alte boli. Microbul poate sa dispara de la locul de intrare si se localizeaza in diferite organe din corp, asa cum se intampla in sifilis.

In toate aceste cazuri, diagnosticul de laborator se poate pune retrospectiv dupa ce a trecut boala, prin depistarea in sange a anticorpilor care au fost produsi in organism sub influenta agentilor patogeni.

Analizele imunologice se efectueaza pentru diagnosticarea urmatoarelor boli: sifilis, reumatism,febra tifoida, bruceloza, boli virale etc.

Dupa 4-5 saptamani de la infectie, anticorpii produsi de spirocheta sifilisului (Treponema palidum) se pot pune in evidenta cu ajutorul uneia sau a mai multor reactii: reactia Bordet-Wassermann, ractia V.D.R.L., reactia Meinicke, reactia Kline, reactia Kahn s.a.

In cazul in care in ser exista anticorpii sifilitici, analizele vor fi "pozitive", iar in absenta anticorpilor, analizele vor fi "negative".

In raport de cantitatea de anticorpi gasita, rezultatul se noteaza cu 1 pana la 4 plusuri (cruci). Analizele de mai sus nu sunt totdeauna specifice pentru sifilis; in unele cazuri pot apare analize pozitive si in alte boli. Cand se intalnesc astfel de situatii se fac analize suplimentare, specifice pentru sifilis, asa incat laboratorul poate preciza daca este vorba sau nu de aceasta boala.

Daca un bolnav cu sifilis, se trateaza corect cu antibiotice de la primele simptome de boala (atunci cand apare sancrul sifilitic pe organele genitale), cantitatea de anticorpi sifilitici din ser scade rapid sau anticorpii pot chiar sa dispara din sange, dupa 2-3 luni de tratament.

Daca boala este descoperita si tratata prea tarziu (dupa luni sau ani de la infectie), atunci si disparitia anticorpilor din sange se face incet, in timp de luni sau ani.

Chiar daca spirochetele dispar din corp dupa tratamentul cu antibiotice, anticorpii sifilitici mai persista mult timp in sange. In unele cazuri, cand sifilisul a atins si sistemul nervos, cercetarea anticorpilor sifilitici se face si din lichidul cefalorahidian. Persoanele cu analize "pozitive" care sunt casatorite sunt obligate sa-si duca la laborator si partenerul pentru a i se face analiza de depistare a anticorpilor sifilitici.

Este produs (printre alte cauze) si de catre infectia cu streptococ. Anticorpii produsi de streptococ se pot depista in sange dupa circa 2 saptamani de la infectia streptococica, unde persista timp de 3-6 luni de la infectie.

Reactia ASLO

Este analiza care descopera in sangele bolnavilor anticorpii antistreptococici, care se numesc antistreptolizine. Rezultatele se exprima in unitati ASLO/ml ser.

Valori normale: 166-200 U/ml

O reactie pozitiva cu valori de peste 300 U/ml arata ca in trecutul apropiat la bolnavului a fost o infectie cu streptococ, fie in gat, nas fie in alta parte a corpului, chiar daca in prezent microbul nu se mai gaseste in organism. In unele cazuri, reactia iese pozitiva si la persoanele care poarta streptococul in gat, fara sa prezinte semne de infectie streptococica.

Analiza ASLO se recomanda atat pentru depistarea infectiilor streptococice (faringita, amigdalita, scarlatina), cat si pentru urmarirea evolutiei in timp a acestori boli spre vindecare.

Revenirea la normal a valorilor ASLO indica o vindecare a infectiei streptococice pe cand cresterea acestora sugereaza o noua infectie cu streptococ.

De aceea, repetarea acestei analize este importanta nu numai pentru tratamentul cu penicilina a infectiei, dar si pentru prevenirea complicatiilor ce pot surveni dupa infectia cu streptococ, mai ales la copii si tineri: reumatism articular acut, boli de inima, boli de rinichi (glomerulornefrita).

Analiza factorului reumatoid (FR)

Factorul reumatoid este o substanta anormala care se gaseste in serul bolnavilor cu dureri articulare reumatismale cronice (artita reumatoida), fara sa aiba legatura cu infectia streptococica. Pentru analiza FR se folosesc urmatoarele doua teste:

- reactia Latex-FR, care este pozitiva la circa 80% din bolnavii cu artrita reumatoida; reactia nu este pozitiva in cazurile de reumatism articular acut; daca reactia este pozitiva, se noteaza cu 1-4 plusuri;

- reactia Waaler-Rose, in mod normal omul sanatos nu are in ser FR, dar reactia care este pozitiva la un nivel de peste 1/10 indica prezenta FR.

Proteina C reactiva

Este o proteina serica normala, care se gaseste la bolnavii cu diferite infectii microbiene (cu streptococ, pneumococ etc.), in inflamatii (reumatism), in infarctul miocardic, in tumori etc. Analiza este utila, dar singura nu poate pune diagnosticul de boala. Prezenta proteinei C reactive in sange se noteaza cu 1-3 plusuri.

Pentru diagnosticul acestei boli se foloseste reactia Widal. Valorarea reactiei este maxima in prima luna de la infectie si descreste dupa cateva luni, fara ca totusi anticorpii sa dispara complet din sange.

Persoanele care au fost vaccinate impotriva febrei tifoide produc anticorpi care pot determina rezultate fals pozitive.

De aceea, aceste persoane trebuie sa cunoasca ce vaccinari recente au facut si sa comunice acest lucru medicului. Rezultatele se dau sub forma de fractie, numitorul reprezentand limita inferioara pana la care reactia antigen-anticorpi este vizibila in eprubeta.

Valori normale: 0-1/100

Daca anticorpii gasiti in ser sunt intr-o concentratie mai mare, se poate suspecta o febra tifoida, iar daca dupa 7 zile, la repetarea analizei, concentratia anticorpilor creste de 2-3 ori, atunci diagnosticul de febra tifoida este sigur.

Pentru diagnosticul febrei tifoide se foloseste reactia Widal. Valorarea reactiei este maxima in prima luna de la infectie si descreste dupa cateva luni fara ca totusi anticorpii sa dispara complet din sange.

Persoanele care au fost vaccinate impotriva febrei tifoide produc anticorpi care pot determina reactii fals pozitive. De aceea, aceste persoane trebuie sa cunoasca ce vaccinari recente au facut si sa comunice acest lucru medicului.

Rezultatele se dau sub forma de fractie, numitorul reprezentand limita inferioara pana la care reactia antigen-anticorpi este vizibila in eprubeta.

Valori normale: 0-1/100
Daca anticorpii gasiti in ser sunt intr-o concentratie mai mare, se poate suspecta o febra tifoida. Daca dupa 7 zile, la repetarea analizei, concentratia anticorpilor creste de 2-3 ori, atunci diagnosticul de febra tifoida este sigur.

Tifosul exantematic

Se depisteaza prin reactia Weil Felix care are aceeasi semnificatie si se interpreteaza la fel ca reactia Widal.

Este o boala care se contracteaza  de la animalele bolnave, mai ales de catre persoanele care lucreaza in zootehnie. Pentru depistare, se efectueaza reactiile Wrigh si Huddleson.

Aceste analize sunt singurele care pot stabili diagnosticul de boala pentru ca microbul brucelozei nu se poate depista totdeauna. Omul sanatos nu poseda in sange anticorpi ai brucelozei. Analizele sunt considerate pozitive cand titrul reactiei Wright depaseste 1/100, iar cel al reactiei Huddleson 1/200.

La aceste boli diagnosticul serologic se pune pe baza prezentei anticorpilor specifici in ser. Dar aceste analize se fac numai in spitalele de boli infectioase si in institutele de cercetare. Pentru depistarea bolilor virale se folosesc urmatorele analize:

- reactia de hemaglutinare (HA)
- reactia de fixare a complementului (RFC)
- reactia de seroneutralizare (RSN).

Cu ajutorul acestor reactii serologic,e se poate pune diagnosticul de gripa, rujeola, oreion, poliomielita etc. Ca laboratorul sa poata preciza diagnosticul de boala virala este necesar sa analizeze de doua ori serul bolnavului: la inceputul bolii si dupa 7-10 zile, pentru a constata cresterea concentratiei de anticorpi. Aceste analize se mai fac si pentru cercetarea anticorpilor care iau nastere in organismul omului dupa diferitele vaccinari (contra gripei, rujeolei, poliomielitei etc.) in vederea aprecierii eficientei vaccinarilor.

Virusurile hepatitice

O analiza curenta care se face pentru diagnosticul hepatitei virale de tip B este aceea care depisteaza antigenul Australia (Ag Au). Se cunoaste ca exista mai multe tipuri de hepatita virala, cele mai cunoscute fiind cele produse de virusul de tip A, de tip B side tip C:

- tipul A de virus este transmis omului pe cale orala (apa, alimente, maini nespalate) si produce o hepatita cu caracter epidemic si cu o perioada de incubatie scurta, de 2-6 saptamani; acest tip de hepatita nu se poate diagnostica imunologic deoarece bolnavii nu poseda in sange antigen Australia;

- tipul B de virus este transmis omului prin injectii, transfuzii, operatii, pe cale genitala si probabil pe cale orala; hepatita produsa de acest virus se intalneste sub forma de cazuri izolate si are o perioada lunga de incubatie (2-6 luni); acest tip de hepatita se poate diagnostica cu ajutorul laboratorului prezenta antigenului Australia sau antigenul hepatitei B (Ag HB), care se crede ca este chiar virusul hepatitei virale tip B;

- tipul C de virus se transmite cel mai frecvent prin sange si produse de sange (transfuzii), dar si prin celelalte cai prin care se transmite si virusul hepatitic B; se poate diagnostica prin punerea in evidenta a anticorpilor anti HCV.

Trebuie mentionat ca antigenul Australia se gaseste nu numai in hepatita virala B cu icter, ci si in hepatita fara icter, fapt care ajuta la stabilirea unui diagnostic si tratament prococe.

In unele cazuri, antigenul Australia apare in sangele bolnavilor chiar inainte de aparitia primelor semne de boala, situatie care, de asemenea, ajuta la stabilirea unui diagnostic precoce. Dupa vindecarea fazei acute a hepatitei, la marea majoritate a bolnavilor antigenul Australia dispare din sange.

Persistenta acestui antigen in sangele pacientului mai multe luni dupa vindecarea clinica presupune ca hepatita nu este vindecata din punctul de vedere al laboratorului si ca boala poate trece in hepatita cronica. Trebuie stiut ca exista si bolnavi de hepatita virala acuta tip B, la care nu se poate pune in evidenta antigenul Australia.

In concluzie, cercetarea antigenului Australia este importanta pentru:
- diagnosticarea unei hepatite virale acute sau cronice de tip B;
- constatarea momentului in care AgAu au disparut din sange (vindecarea bolii);
- depistarea persoanelor chiar sanatoase care poarta virusul in sange acestea prezinta riscul de a transmite si raspandi hepatita virala la alti oameni;
- depistarea AgAu la subiectii care doneaza sange; persoanele care poseda AgAu nu pot fi donatori pentru ca sangele lor poate provoca hepatita de transfuzie la persoanele care primesc acest sange.

Pentru depistarea acestor boli se fac rareori analize imunologice. Numai in hidatidoza (chist hidatic), boala frecventa produsa de parazitul Taenia ehinococcus, se efectueaza analiza Weinberg-Pirvu, care poate depista in ser anticorpii produsi de parazit. Dupa scoaterea chirurgicala a parazitului (chistul hidatic) din corp, anticorpii respectivi dispar treptat din sange.

Punerea in evidenta a anticorpilor se face nu numai in sangele sau serul bolnavilor sau al fostilor bolnavi, ci si in tesuturile lor, in special la nivelul pielii.

Astfel, daca se injecteaza in piele o picatura de antigen (microb omorat, extracte de microbi, de paraziti, de ciuperci sau alte toxine ale acestora) atunci in piele, la locul injectiei are loc unirea antigenului cu anticorpii producandu-se o reactie locala antigen-anticorp.

Aceasta reactie se manifesta dupa cateva ore sau zile de la injectie prin roseata, umflatura, macarime, uneori durere. In functie de marimea diametrului reactiei, rezultatele se noteaza cu plusuri de la 1 la 4.

Punerea in evidenta a anticorpilor se face nu numai in sangele sau serul bolnavilor sau al fostilor bolnavi, ci si in tesuturile lor, in special la nivelul pielii. Astfel, daca se injecteaza in piele o picatura de antigen (microb omorat, extracte de microbi, de paraziti, de ciuperci sau alte toxine ale acestora) atunci in piele, la locul injectiei are loc unirea antigenului cu anticorpii producandu-se o reactie locala antigen-anticorp.

Aceasta reactie se manifesta dupa cateva ore sau zile de la injectie prin roseata, umflatura, macarime, uneori durere. In raport de marimea diametrului reactiei, rezultatele se noteaza cu plusuri de la 1 la 4.

In afara dermoreactiilor cu extracte de bacterii, ciuperci, paraziti, se mai fac IDR pentru depistara unor boli alergice neinfectioase (astm pulmonar, boala fanului, urticarie etc.) cu extracte din peri de animale, din fulgi, plante, polen, praf de casa etc.
Iata cele mai importante reactii intradermice (care se fac la antebrat):

Reactia sau intradermoreactia (IDR) la tuberculina - se efectueaza pentru a preciza daca in organism este sau a fost o infectie recenta cu bacilul tuberculozei (bacilul Koch). Se injecteaza in pielea de la nivelul antebratului o cantitate mica de tuberculina (un extract de bacili ai tuberculozei).

Dupa 24-72 ore se observa daca la locul infectiei apare reactia locala. In raport de marimea acestei reactii se poate aprecia daca omul are in organism o infectie tuberculoasa si daca aceasta infectie este de data recenta sau este mai veche.

In mod normal, peste 60% din copii si tineri si peste 90% din adulti au in organismul lor o veche infectie tuberculoasa care s-a vindecat fara ca omul sa stie ca a fost infectat, dar, prin vindecarea infectiei tuberculoase, organismul a capatat o oarecare rezistenta, un fel de imunitate impotriva bacilului Koch.

In acest caz, IDR la tuberculina apare pozitiva. Persoanele care nu au venit niciodata in contact cu bacilul Koch au IDR la tuberculina negativa adica nu prezinta nicio reactie in locul unde s-a injectat antigenul.

Ele se pot infecta mai usor si mai rapid la varsta adulta, atunci cand intra in contact cu un bolnav de tuberculoza. De aceea, la copii si tineri li se face in mod obligatoriu IDR la tuberculina, cu scopul de a depista pe aceia care au reactie negativa, in vederea unei vaccinari cu vaccin contra tuberculozei (vaccin BCG).

Reactia Cassoni se efectueaza prin injectarea la antebrat a unui extract din parazitul Taenia echinococcus; daca pacientul are in corpul sau parazitul cauzator al hidatidozei sau chistului hidatic se produce o reactie puternica.

Reactia Dick poate stabili un diagnostic retrospectiv de infectie streptococica (scarlatina), mai ales la copii.

Reactia Schick arata daca un copil are sau nu anticorpi de difterie. In cazul in care nu are anticorpi, acesta se vaccineaza, pentru ca astfel organismul sa poata produce anticorpi impotriva acestei boli.

Reactia la brucelina depisteaza persoanele bolnave de bruceloza. Reactia ramane pozitiva toata viata la persoanele care au suferit de aceasta boala. IDR se completeaza si cu alte analize imunologice mentionalte anterior.

Reactia la trichinelina ajuta la punerea diagnosticului de trichinoza, boala produsa de un parazit care se ia din carnea de porc bolnav ce n-a fost suficient prelucrata termic.

Toate aceste reactii imunologice facute fie in eprubeta, fie pe pielea omului (indiferent daca sunt pozitive sau negative) se repeta la diferite intervale de timp atat pentru stabilirea unui diagnostic corect, cat si pentru a constata daca tratamentul efectuat a avut efectul scontat.