Analiza urinei (analiza caracterelor fizice si chimice ale urinei, analiza calculilor urinari, analiza microscopica a urinei)

Vezi galerie foto

Primul produs biologic care s-a analizat in vederea punerii unui diagnostic a fost urina. Inca de acum 3000 de ani, medicii din antichtate stiau sa examineze urina si pe baza caracterelor sale fizice (cantitate, culoare, limpezime, sange, cheaguri, spuma, sediment) stabileau diagnosticul si chiar prognosticul bolilor.

In evul mediu au aparut uroscopistii sau prorocitorii de urina care puneau diagnosticul tuturor bolilor numai pe baza examenului vizual al urinei.

Uroscopistii aveau si ajutoare, "curieri de urina" care transportau urina de la bolnavi in "laboratorul" uroscopistilor. Urina este produsa de rinichi atat prin filtrarea sangelui (urina primara) cat si prin retinerea (reabsorbtia) din urina primara numai a acelor substante care mai pot fi necesare corpului (apa, zahar, minerale etc.).

Ceea ce mai ramane neretinut din urina primara (o parte din apa minerala, reziduuri toxice rezultate din arderea alimentelor in organism) constituie urina finala care se elimina prin caile urinare. In urina se elimina astfel peste 150 de substante chimice, minerale, dar in mod curent pentru diagnosticul bolilor se analizeaza numai cateva componete principale.

Culoarea urinei normale este galbuie sau rosiatica. Ea este mai inchisa la culoare cand este foarte concentrata sau dupa consumul unor medicamente (piramidon, antinevralgice, tetraciclina, albastru de metilen etc.).

In bolile insotite de eliminarea sangelui in urina, urina are o culoare rosie murdara. In bolile de ficat cu icter, bila trecand in sange se elimina prin urina, producand o culoare bruna-negricioasa (ca berea neagra). De asemenea, o serie de alimente ca sfecla, varza rosie, bomboanele colorate etc. pot sa modifice culoarea normala a urinei.

Mirosul urinei este specific. In infectiile urinare care duc la fermentarea urinei, mirosul este caracteristic de amoniac sau de gunoi de grajd. Unele alimente sau medicamente aromate care se elimina prin urina pot sa-i imprime acesteia mirosuri aromate. Urina bolnavilor de diabet poate mirosi a acetona, iar a alcoolicilor a alcool.

Transparenta este caracteristica urinei proaspete; dupa cateva ore de la urinare se poate tulbura, mai ales daca este tinuta la rece. Acest lucru este cauzat de precipitarea (solidificarea) sarurilor minerale, care se gasesc in mod normal dizolvate in urina si nu constituie simptomul vreunei boli, asa cum cred unele persoane.

Daca urina proaspata, calda este tulbure, atunci poate fi vorba de o infectie (puroi si mucus), de o hemoragie sau de un consum foarte mare de produse bogate in calciu (lapte, branza) ori de carne.

In cazul unei urine cu sange, se pot vedea plutind cheaguri cu sange. Pentru a putea aprecia daca urina este clara sau tulbure trebuie sa fie examinata intr-o sticla sau eprubeta necolorata.

Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In sezonul cald, dupa febra, dupa varsaturi, diaree, dupa transpiratii intense (deshidratare), dupa fumat sau consum redus de lichide, cantitatea de urina este mai mica.

In socul produs de hemoragii mari, arsuri sau traumatisme, in bolile care retin apa in organism (insuficienta cardiaca, ciroza hepatica) cantitatea de urina scade foarte mult. Sunt unele boli de rinichi (insuficienta renala, infectii renale) sau intoxicatii cu substante chimice in care cantitatea de urina scade sub 500 ml (oligurie). In aceste situatii, organismul sufera, deoarece nu se mai pot elimina prin urina deseurile nesanatoase din sange.

In bolile care blocheaza caile urinare (calculi urinari, hipertrofie de prostata etc.), din cauza dificultatii de a urina, cantitatea de urina este mai mica. Dupa frig, emotii, tratamente cu diuretice, consum mare de lichide, de alimente sarate, de alcool creste si cantitatea de urina peste 2 litri (poliurie). Bolile cronice de rinichi (glomerulonefrita, scleroza renala) care nu mai permit reabsorbtia apei filtrate prin rinichi, produc eliminarea unei cantitati foarte mari de urina.

Din cauza consumului exagerat de lichide, in diabetul zaharat netratat, bolnavii elimina cantitati mari de urina, pana la cativa litri pe zi.

Exista si un ritm biologic de eliminare a urinei, eliminarea fiind mai mare in timpul zilei si mai mica in timpul noptii. Inversarea acestui ritm indica o tulburare in functia rinichiului. De asemenea, barbatii elimina mai multa urina decat femeile.

Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare dacat a apei (care este de 1000) si se determina cu urodensimetrul.
Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030.

Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea de urina, se produce in general o scadere a densitatii urinare si invers, cand urina din 24 de ore este in cantitate mai mica si mai concentrata, atunci densitatea urinara este mai crescuta. Numai in diabetul zaharat, in ciuda unei cantitati mari de urina, densitatea urinei nu scade, ci creste, din cauza zaharului dizolvat in urina.

O densitate urinara se considera anormala atunci cand examenele repetate arata cifra sub 1012. Aceasta situatie arata ca rinichii bolnavi nu mai au capacitatea de a produce o urina mai concentrata.

Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o deshidratare a organismului, fie un diabet zaharat.

PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina. Determinarea pH-ului se face cu o hartie impregnata cu tinctura de turnesol (sau cu alta substanta indicatoare). Se introduce hartia in urina si se observa modificarea culorii benzii de hartie. Sub pH-ul 7,0 urina este considerata acida si hartia se inroseste, iar peste pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina si hartia se albastreste.

In mod normal, urina este acida, avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5. Dupa o alimentatie bogata in carne si medicamente acide (sare de lamaie, vitamina C), se elimina o urina mai acida, iar dupa un regim alimentar vegetarian, dupa medicamente alcaline (bicarbonat, ape minerale) sau dupa infectii ale aparatului urinar, devine alcalina. Urina care este permanent prea acida sau prea alcalina predispune la formarea de calcului urinari de acid uric, respectiv de fosfat si carbonat de calciu.

Albumina din urina (albuminuria)

Proteinele urinare provin din albumina sanguina si, in mod normal, ea nu se gaseste in urina. In bolile care altereaza porii din filtrul rinichilor sau in bolile care produc sangerari pe traiectul cailor urinare, albumina trece in urina (albuminurie, proteinurie).

La unele persoane cu constitutie mai slaba a rinichilor, urina poate contine albumina in cantitate mai mica. Este vorba mai ales de tineri de 15-25 ani, de obicei slabi si inalti, care, dupa eforturi fizice, dupa mers, dupa statul indelungat in picioare prezinta albuminurie tranzitorie in timpul zilei, care dispare noaptea si dupa repaus la pat.

Albuminurii tranzitorii se mai intalnesc dupa frig, stari emotionale, vaccinari si stari alergice, dupa consumul de oua si medicamente in timpul sarcinii. Albuminurii permanente si masive se intalnesc frecvent in cazul bolilor de rinichi si ale cailor urinare (bazinet, uretere, vezica): glomerulonefrita, nefroza, cistita, pielocistita, tuberculoza renala, calculi urinari etc. Alte boli care pot atinge rinichiul se insotesc de albuminurie cum sunt: hipertensiunea arteriala, diabetul, bolile de sange si de inima, infectii cu microbi sau virusuri, intoxicatii cu substante minerale sau organice.

Deseori, albuminuria se insoteste de hematurie. Dupa pierderea cronica de albumina prin urina se produce o scadere a proteinelor corpului cu consecinte negative asupra intregului organism. In marea majoritate a cazurilor, albuminuria este moderata si se apreciaza calitativ, in raport cu cantitatea de albumina, astfel:
- albumina = absenta; nor foarte fin; nor fin si dozabila.

In acest caz se efectueaza si dozarea albuminei din urina care se exprima in g/l.  Aprecierea se mai poate face si prin 1-3 plusuri.

Zaharul sau glucoza din urina (glucozuria sau glicozuria)

Medicii din antichitate au observat sa urina diabeticilor care este dulce, atragea furnicile si albinele si au numit-o "urina de albine". Ei foloseau aceste insecte pentru descoperirea diabetului, metoda aceasta fiind cea mai veche "analiza medicala" care se cunoaste.

Mai tarziu, medicii sau ajutoarele lor puneau rapid diagnosticul de diabet zaharat chiar la patul pacientului prin simpla gustare a urinei. Asa cum s-a aratat la analiza zaharului in sange, cand glicemia din diabet depaseste 150-200 mg/100 ml sange, glucoza (zaharul) trece prin filtrul renal si se elimina prin urina, de unde poate fi analizata.

De mentionat ca glicozuria nu se intalneste numai in diabet, ci si in alte situatii, de exemplu, dupa un consum exagerat de glucoza sau alte zaharuri, dupa diferite medicamente, la femeile gravide si la persoanele care urmeaza tratamente cu hormoni.

Exista persoane care, fara sa aiba diabet zaharat, elimina permanent sau periodic zahar prin urina (diabet renal). Acest fapt este determinat de prezenta unui defect al filtrului renal care permite trecerea glucozei in urina, care nu influenteaza starea de sanatate a persoanei respective.

Corpii cetonici din urina (cetonuria)

Corpii cetonici nu se gasesc in urina normala, insa, dupa cum s-a aratat la diagnosticul de laborator al diabetului, concentratia lor urinara creste foarte mult in diabetul zaharat netratat.

Alte cauze ce pot cauza o crestere a concentratiei corpilor cetonici din urina: infectii microbiene, intoxicatii grave, dupa un post prelungit sau dupa un regim alimentar sarac in dulciuri si bogat in grasimi, in cursul sarcinii, dupa varsaturi prelungite. Unele medicamente luate de bolnavi produc o reactie falsa pentru corpii cetonici. Prezenta corpilor cetonici se noteaza cu 1-3 plusuri.

Pigmenti biliari

Pigmentii biliari sunt substante colorate care ii imprima bilei hepatice culoarea brun-verzuie. In bolile de ficat insotite de icter, acesti pigmenti trec in sange dand culoare galbena pielii, iar din sange trec in urina, colorand-o in brun. In mod normal, pigmentii biliari sunt absenti in urina. Prezenta lor se notifica prin expresia "prezenti".

Urobilinogenul

Urobilinogenul este o substanta care se gaseste in cantitate mica in urina normala., insa in bolile de ficat cu sau fara icter (hepatita, insuficienta hepatica), in intoxicatiile care ataca ficatul, in boli ale vezicii biliare (colecistita), in bolile intestinale cu tulburari de digestie (enterita, colica, constipatie) urobilinogenul este foarte crescut. Prezenta sa in urina se exprima calitativ prin 1-3 plusuri sau prin expresia "normal" sau "crescut".

Alte componente ale urinei

Mineralele urinare sunt aceleasi care au fost descrise si in sange, dar in urina concentratia lor e mult mai mare, deoarece rinichii elimina prin urina orice exces de minerale din sange si din organism.

Deseurile toxice rezultate din arderea proteinelor ca acidul uric, creatinina, ureea sunt, de asemenea, eliminate in cantitati mari prin urina. Cercetarea lor in urina se face mai rar, deoarece analiza sangelui ofera date mai precise.

Calculii sunt niste concretiuni ce se formeaza in rinichi sau in vezica urinara, din cauza solidificarii substantelor minerale sau organice, care se elimina in exces prin urina. Calculii urinari produc dureri, hemoragii (hematurie) si infectii ale cailor urinare.

Analiza calculilor se efectueaza pentru stabilirea compozitiei lor chimice, cu scopul de a se cunoaste masurile ce trebuie luate pentru prevenirea formarii de noi calculi.

De aceea, bolnavul care are o "criza de rinichi" (colica renala) trebuie sa fie atent cand urineaza pentru a recupera eventualul calcul si a-l aduce la laborator ca sa fie analizat.

In vederea recuperarii calculului (mai ales daca este mic) bolnavul trebuie sa urineze timp de 4-5 zile intr-un borcan de sticla. Ulterior, urina se filtreaza printr-o bucata de tifon, care retine calculul. Prevenirea formarii calculilor se face in primul rand prin regim alimentar.

Astfel, persoanele care au facut calculi de fosfat de calciu vor evita alimentele bogate in calciu si fosfor (lapte, branza), iar cele care au avut calculi de oxalat de calciu vor consuma mai putine alimente care contin calciu si oxalat (spanac, cafea, ciocolata, ceai etc.); persoanele care au avut calculi de acid uric sau urat vor reduce ratia de carne.

Indiferent de compozitia chimica a calculului urinar, pe langa aceste recomandari, la indicatia medicului, bolnavii vor trebui sa ia si alte masuri de prevenire a calculozei urinare.

Elementele si formatiunile solide din urina cum sunt celulele, cristalele etc. se pot observa numai la microscop. Cand aceste elemente sunt putine, nu au importanta pentru sanatate, dar cand depasesc o anumita cantitate pot ajuta la punerea unui diagnostic.

La femei, unele dintre aceste elemente pot proveni nu numai din urina, ci si din sfera genitala. De aceea, pentru a evita unele confuzii, la femei se recomanda repetarea examenului microscopic din urina recoltata dupa toaleta prealabila.

Celulele epiteliale sunt rare in mod normal, dar in infectiile vezicii urinare si ale rinichiului pot deveni numeroase.

Leucocitele sunt celule sanguine albe, care au trecut in urina din sange (leucociturie), de obicei cu ocazia unei infectii urinare acute sau cronice (puroi).

Hematiile (globulele rosii) provin din sange si indica o sangerare (hemoragie) la nivelul cailor urinare sau ale rinichilor. Infectiile urinare acute (cistita, glomerulonefrita, pielocistita), infectiile urinare cronice (pielonefrita, tuberculoza), calculii urinari, tumorile, bolile de sange, hipertensiunea arteriala etc., sunt insotite de eliminari de sange in urina (hematurie).

Uneori hematuria este asa de mare incat sangele care coloreaza urina, producand cheaguri, se vede si cu ochiul liber, dar sunt persoane care prezinta hematurie fara a avea vreo boala oarecare, ci din cauza unei debilitati ereditare a rinichilor (hematurie congenitala).

Cilindrii urinari sunt niste formatiuni cilindrice care apar numai in cazurile de boli are rinichilor (glomerulonefrita, nefroza).

Cristalele urinare de natura minerala sau organica se gasesc la toate persoanele, insa sunt persoane care elimina aproape permanent cristale numeroase de acid uric si de oxalat de calciu, mai ales cand urina este prea concentrata. In astfel de situatii exista riscul de a se forma litiaza renala (piatra la rinichi).

Si unele medicamente (sulfamildele) pot sa se elimine sub forma de cristale, perturband filtrarea urinei la nivelul rinichiului. Un consum mai crescut de lichide poate sa previna formarea de cristale in urina.

Microbii care se pot inmulti in urina si care sunt cauza infectiilor urinare, se observa la microscop.

Sedimentul urinar (proba Addis)

Pentru aprecierea cantitativa a elementelor celulare din urina se face numaratoarea la microscop (proba Addis) in felul urmator: dimineata bolnavul goleste vezica urinara dupa care sta in repaus la pat trei ore.

Apoi se recolteaza toata urina stransa in acest timp si se aduce la laborator. Urina se examineaza la microscop, numarandu-se elementele celulare. Numarul de elemente celulare gasite se exprima per mililitru de urina si per minut.

Valori normale:
- Leucocite = 2500 per ml/minut
- Eritrocite = 3000 per ml/minut.