Sindromul vestibular

Sindromul vestibular sau vertiginos se refera la aparitia unor complexe simptomatice survenite in urma leziunilor de la nivelul aparatului vestibular.

Acesta din urma include parti ale urechii interne si regiuni cerebrale care proceseaza informatia senzoriala cu rol in controlul echilibrului si miscarilor oculare.

La instalarea deficitului senzorial, apar dezechilibrele, vederea incetosata si starea de vertij, care afecteaza ritmul cotidian normal al pacientului si interactiunile sale sociale.

Sistemul vestibular are rolul de a regla echilibrul organismului, facand posibila adaptarea acestuia la schimbarile de pozitie in spatiu. Nervul acustico-vestibular transmite impulsurile necesare functiei auditive si echilibrului, care sunt captate de receptorii aflati la nivelul urechii interne.

Aparatul vestibular primeste doua excitatii principale trecerea de la repaus la miscare (acceleratiile) si schimbarile de pozitie ale capului. Atunci cand se produc leziuni la acest nivel, o serie intreaga de simptome se declanseaza, de la vertij, pana la tulburari de vedere sau miscari involuntare ale ochilor.

Exista mai multe tipuri de sindrom vestibular, in functie de care parte a nervului vestibular este afectata

- Sindromul vestibular central. Este cauzat de leziunile instalate la nivelul trunchiului cerebral sau al cailor vestibulare centrale.

- Sindromul vestibular periferic. Este cauzat de leziunile nervului vestibular, ale urechii interne si medii, tulburari circulatorii ale arterei auditive interne sau de fracturi ale stancii teporalului, precum si in urma dezvoltarii de tumori ale unghiului pontocerebelos.

- Sindromul Meniere. Numit si hidropsul endolimfatic, este cauzat de distensia compartimentului edolimfatic al urechii interne (acumularea unor cantitati mari de endolimfa la acest nivel).

Printre cauzele cele mai frecvente ale sindromului vestibular se numara tulburarile de echilibru aparute la nivelul urechii interne, provocate de infectii diverse (otite, gripe, raceli etc.), alaturi de

- Proasta circulatie a sangelui. Creierul nu este irigat suficient, mai ales in regiunea cerebrala responsabila cu echilibrul.
- Migrenele. In special cele recurente.
- Artrita cervicala. O afectiune des intalnita in randul varstnicilor, ce debuteaza cu o miscare brusca a capului si a gatului.
- Afectiunile coloanei vertebrale.
- Pozitia incorecta a spatelui.
- Raul de inaltime si de miscare.
- Abuzul de alcool.
- Consumul de droguri.
- Scleroza multipla.
- Accidentul vascular cerebral.
- Traumatismele craniere.
- Tumorile nervilor care fac legatura intre ureche si creier.
- Patologii vasculare de la nivelul trunchiului cerebral (hemoragii, infarcte etc.).
- Infectii.
- Intoxicatii acute.
- Hematomul intraparenchimatos.

Principalele simptome ale sindromului vestibular sunt starile de ameteala (vertij), greata si varsaturile. Vertijul poate debuta brusc, provocand o perceptie distorsionata asupra mediului inconjurator si senzatia ca totul se invarte in jur. Simptomul apare cateva zile la rand, afectand semnificativ traiul cotidian.

Alte simptome specifice sindromului vestibular sunt

- dificultatile de mentinere a echilibrului corporal;
- nesiguranta;
- dificultatea de mentinere a privirii intr-un singur punct;
- iluzia ca obiectele din jur se misca in toate directiile;
- deviatiile tonice (deplasarile capului, trunchiului si membrelor in directia vestibulului lezat);
- senzatia de falsa deplasare, scufundare sau plutire;
- nistagmus (miscari ritmice si simetrice ale globilor oculari);
- tulburari vegetative (transpiratie, paloarea fetei, greturi, varsaturi);
- scaderea acuitatii vizuale;
- acufene (zgomote percepute, in mod eronat, in urechi si care pot lua diverse forme urlete, tiuituri, fluieraturi, vajaituri, vuiet, zumzet, zbarnait etc.);
- senzatie de plenitudine auriculara (ureche infundata);

In sindromul vestibular central, vertijul are debut insidios si o intensitate redusa comparativ cu cel provocat de sindromul vestibular periferic. Tulburarile vegetative sunt si ele de mica intensitate sau lipsesc, mersul este dificil, insa acuitatea auditiva nu este in general afectata.

Sindromul vestibular periferic este considerat a fi un sindrom armonic, intrucat probele efectuate pentru stabilirea diagnosticului sunt pozitive pe partea lezata, in totalitate. Sindromul vestibular central este disarmonic, intrucat evolutia sa este mai grava, dureaza pe o perioada mai lunga si nu are o sistematizare a simptomatologiei.

Diagnosticul de sindrom vestibular si stabilirea tipului acestuia cad in sarcina medicului specialist O.R.L si a neurologului, in functie de cauzele lezarii nervului vestibular.

Natura si cauzele afectiunii se stabilesc prin efectuarea anamnezei, prin care pacientul isi descrie amanuntit simptomele, iar medicul examineaza miscarile oculare, urechea si functionalitatea sistemului nervos.

Sunt mai multe tipuri de teste efectuate pentru diagnosticarea sindromului vestibular

- Proba Romberg pozitiva. Pacientul sta in pozitie verticala, cu picioarele apropiate si ochii inchisi. In aproximativ 20 de secunde, corpul deviaza in directia regiunii lezate.
- Proba bratelor intinse. Pacientul intinde bratele si inchide ochii. Membrele sale vor devia catre partea lezata.
- Testul caloric. Pacientului ii este suflat in ureche aer de temperaturi diferite, pentru observarea disfunctionalitatilor de la nivelul urechii interne.

In cadrul demersului de diagnosticare, medicul specialist poate efectua si o tomografie, pentru excluderea aparitiei unei tumori responsabile cu manifestarile clinice.

Tratamentul sindromului vestibular se adreseaza cauzei care a dus la declansarea simptomelor. Medicatia folosita este de regula antiemetica si antivertigionoasa. Antibioticele sunt necesare, daca este vorba despre o infectie a urechii.

Pacientii cu labirintita (infectie a urechii manifestata prin ameteala, dificultati de concentrare, durere si febra) au nevoie de repaus total, in incaperi curate, fara zgomot, precum si de administrarea de antibiotice.

Tot sindromul vestibular se poate trata prin exercitii speciale de imbunatatire a echilibrului si a controlului miscarilor oculare, efectuate cu ajutorul sfaturilor unui terapeut. In cazul vertijului sever, se poate apela la interventia chirurgicala de indepartare a lichidului excesiv din labirintul urechii.