Fenomenul Tullio

Fenomenul Tullio este o afectiune caracterizata prin instalarea unei stari de vertij (ameteala) indusa de sunetele din jur (vocea cuiva, un instrument muzical etc.). Pacientii cu aceste manifestari clinice se prezinta de regula la medicul neurolog, in locul celui oftalmolog, riscand sa primeasca astfel un diagnostic eronat, posibil unul de tulburare psihiatrica.

Suferinzii de fenomenul Tullio descriu stari de dezechilibru, simptome auditive si vizuale recurente, de scurta durata si provocate de zgomote puternice sau oscilatii de presiune la nivelul urechii medii.

Fenomenul Tullio sau vertijul indus de sunete, a fost descris pentru prima oara in anul 1929 de catre biologul italian Prof. Pietro Tullio. In cadrul unor experimente efectuate de acesta pe porumbei, Tullio a descoperit ca efectuarea unor gauri de mici dimensiuni in canelele semicirculare auditive ale subiectilor sai, conducea la tulburari de echilibru atunci cand porumbeii erau expusi sunetelor intense.

De aici a reiesit si cauza principala a fenomenului Tullio, o fistula aparuta in mijlocul urechii interne, care permite aparitia unor schimbari bruste de presiune in regiunea organului de auz in care sunetele se sincronizeaza (canalul semicircular al urechii interne).

Fistula poate fi provocata de o barotrauma (survenita in timpul scufundarilor sau a zburatului cu avionului, de pilda) sau poate sa apara ca efect secundar al unei interventii chirurgicale sau al unor boli precum Lyme, boala Meniere, fistula perilimfatica sau sifilisul congenital.

In afara de starile de vertij caracteristice, fenomenul Tullio poate sa provoace si miscari anormale ale ochilor (cauzate de schimbarile de presiune din urechea interna), in special cand bolnavul isi curata orificiile nazale, inghite sau ridica greutati considerabile.

Fenomenul Tullio se poate manifesta si in perioadele in care suferinzii sunt gripati sau raciti, fiind nevoiti sa isi elibereze caile aeriene si sa produca, astfel, o presiune crescuta la nivel auditiv. Suflarea excesiva a nasului poate accentua sensibilitatea si instalarea vertijului in cazul aparitiei fenomenului Tullio.

Exista doua tipuri ale fenomenului Tullio, diferentiate prin cauzele care conduc la declansarea afectiunii. Acestea sunt:

- Fenomenul Tullio fiziologic: aparitia modificarilor de postura in urma perceperii unui sunet foarte puternic intr-o singura ureche, manifestate in general prin pierderea echilibrului, mai ales dupa inchiderea ochilor.

- Fenomenul Tullio patologic: aparitia vertijului si a dezechilibrului in urma expunerii la sunete de intensitate normala cu ambele urechi, pe fondul unei hipersensibilitati vestibulare sonore.

- stari de dezechilibru observabile in postura corporala
- stari de vertij (ameteala) si confuzie
- nistagmus (miscari involuntare si sacadate ale ochilor)
- oscilopsia (senzatie de oscilare a campului vizual)
- pierderea acuitatii auditive
- tinitusul (perceperea anormala a unor zgomote in ureche)
- sensibilitate la schimbarile de presiune in atmosfera
- disconfort auditiv sporit
- dureri de urechi aparent inexplicabile

Tullio este el insusi un simptom, nu o boala propriu-zisa, asadar diagnosticul este stabilit in functie de starile de vertij survenite in urma expunerii la zgomote puternice. Cu alte cuvinte, aparitia ametelilor si a modificarilor posturale la perceperea anumitor sunete poate valida sau nu existenta fenomenului Tullio.

De asemenea, medicul specialist se va stradui sa stabileasca in mod corect la nivelul carei urechi a aparut fistula, ca apoi sa supuna pacientul unor teste de auz, tinand cont de istoricul medical. Exista si cazuri in care ambele urechi sunt afectate, in general cand discutam despre cauze patologice, precum sifilisul congenital.

De asemenea, specialistul va efectua si o radiografie care sa ajute la depistarea anomaliilor de la nivelul canalului superior al urechii si alte tipuri de disfunctionalitati ale organului de auz. Medicul masoara generarea sunetului (intensitate, frecventa), sensibilitatea la zgomot si alte reactii ale pacientului cu ajutorul aparatelor speciale (generatoare de sunete, audiometre etc.).

Nu doar descoperirea fenomenului Tullio este importanta, ci natura tulburarii care indica, de fapt cauzele reale ale acestei manifestari clinice. Tot pentru depistarea patologiei se poate folosi si metoda microscopului, pentru evaluarea aspectul vaselor de sange sclerale de catre un specialist, sub efectul declansarii unor zgomote intense de catre o a doua persoana.

Capul pacientului trebuie sa fie bine imobilizat, altfel metoda de diagnostic devine irelevanta. Din acest motiv, metoda de diagnostic folosind microscopul este considerata mai putin practica, deci ajunge sa fie evitata in diagnosticarea fenomenului Tullio.

Intrucat nu este o boala in sine, tratamentul fenomenului Tullio este de fapt tratamentul cauzei care l-a provocat. Daca el survine in urma aparitiei unei fistule, aceasta poate fi corectata chirurgical, restabilindu-se echilibrul presiunii de la nivelul urechii interne.

Daca fenomenul Tullio a fost produs de boala Meniere (ansamblu de tulburari cuprinzand vertij, scaderea auzului si zbarnaituri in urechi), atunci tratamentul va fi unul medicamentos si chirurgical.

Alte alternative de tratament, in afara de profilaxia patologiei care a provocat fenomenul Tullio (atunci cand nu este de tip fiziologic), sunt reprezentate de evitarea expunerii la sunete puternice, purtarea de dopuri de urechi care sa atenueze zgomotele, evitarea zborului cu avionul sau calatoriile la altitudini mari, unde cresterile de presiune sunt resimtite chiar si de persoanele fara tulburari de auz.

Vindecarea permanenta a fenomenului Tullio nu este o reusita cu care sa se poata mandri lumea medicala, tulburarile de auz avand in general solutii de control al simptomelor, si nu de rezolvare definitiva a cauzelor.