Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Gustari cu continut scazut de zahar

Actualizat la data de: 03 Iunie 2013

Generalitati

Sus
Gustari cu continut scazut de zahar

Alimentele bogate in zahar sunt un adevarat pericol pentru persoanele bolnave de diabet, dar si pentru persoanele sanatoase si cele care doresc sa slabeasca, deoarece ficatul si pancreasul se suprasolicita, nivelul de colesterol creste, iar glicemia nu mai poate fi tinuta sub control.

Prin urmare, adoptarea unei diete bazate pe alimente cu un continut scazut de zahar este o necesitate. Gustarile din timpul zilei pot fi o sursa excelenta de substante nutritive, dar si de glucide reduse la minim.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Albusuri fierte
  3. Sunca si salata verde
  4. Fructe oleaginoase
  5. Branza de vaci cu seminte de in
  6. Unt de arahide cu tulpini de telina
  7. Seminte de floarea soarelui
  8. Biscuiti cu graham
  9. Chipsuri din soia
  10. Portocale si migdale
  11. Iaurt inghetat cu seminte de dovleac
  12. Mere si unt de arahide
  13. Sorbet din fructe de padure
  14. Legume proaspete cu humus sau guacamole
  15. Jeleu de fructe fara zahar
  16. Citeste pe aceeasi tema

Albusuri fierte

Sus

Albusul de ou nu contine colesterol, grasimi saturate sau zahar. In schimb, furnizeaza organismului proteine pure, alaturi de o cantitate mica de vitamine din complexul B, potasiu si sodiu. Pentru o gustare sanatoasa intre mese, puteti consuma albusuri fierte, intrucat nu va afecteaza nivelul glicemiei.

Sunca si salata verde

Sus

O gustare cu un continut scazut de zahar poate fi compusa dintr-o felie de sunca de pui sau curcan, invelita intr-o frunza de salata verde. Obtineti doar 70 de calorii, veti avea o senzatie prelungita de satietate si un nivel optim de energie pentru cateva ore.

Fructe oleaginoase

Sus

De fiecare data cand simti nevoia de a lua o gustare cu un continut scazut de zahar puteti opta pentru o mana de fructe oleaginoase. Nucile, migdalele, alunele nesarate, nucile pecan, nucile caju si fisticul contin fibre, proteine, grasimi mononesaturate si antioxidanti care protejeaza inima, scad tensiunea arteriala si reduc nivelul de colesterol rau.

Branza de vaci cu seminte de in

Sus

Branza proaspata de vaci contine calciu si proteine care contribuie din plin la mentinerea sanatatii oaselor si la refacerea muschilor, in timp ce semintele de in sunt ticsite cu fibre si acizi grasi esentiali omega-3, buni pentru sistemul cardiovascular. Branza de vaci cu seminte de in este o gustare sanatoasa, saraca in zahar, care mentine glicemia in limite normale.

Unt de arahide cu tulpini de telina

Sus

Pentru gustarile sanatoase dintre mese puteti combina unt de arahide cu tulpini de apio (tulpini de telina). Untul de arahide are un continut scazut de zahar, dar este o sursa buna de grasimi mononesaturate, iar alaturi de tulpinile de apio va confera energie si satietate. Este de preferat sa alegeti un unt de arahide care nu contine adaos de zahar sau grasimi.

Seminte de floarea soarelui

Sus

Semintele nesarate de floarea soarelui constituie o gustare excelenta pentru persoanele care vor sa slabeasca si pentru diabetici. O ceasca de seminte de floarea soarelui furnizeaza organismului 1 gram de zahar, la care se adauga cateva grame de proteine, fibre si grasimi sanatoase. Zaharul din semintele de floarea soarelui are o absorbtie lenta in sange, ceea ce inseamna ca nu favorizeaza cresterea glicemiei.

Biscuiti cu graham

Sus

Biscuitii graham reprezinta o gustare sanatoasa pe care o puteti consuma de fiecare data cand va este pofta de ceva bun. Saraci in calorii, grasimi si zahar, dar bogati in fibre din cereale integrale, biscuitii cu graham sunt o alternativa perfecta la alte gustari nesanatoase, care cresc rapid nivelul glicemiei.

Chipsuri din soia

Sus

Uitati de clasicele chipsuri din cartofi, care contin un nivel ridicat de sodiu si grasimi nesanatoase si optati pentru chipsuri din soia. Au un gust asemanator, insa gustarile din soia contin foarte putin zahar, la care se adauga proteine si fibre. Unele sortimente de chipsuri din soia sunt fortificate cu minerale, ceea ce le face sa fie si mai sanatoase.

Portocale si migdale

Sus

Combinatia de portocale si migdale constituie o gustare cu un continut scazut de zahar. Chiar daca portocalele contin zahar natural, acesta nu creste glicemia, deoarece se absoarbe lent in sange. Migdalele sunt fructe oleaginoase care contin tot ceea ce este mai bun pentru sanatatea inimii, asadar ar trebui sa fie alese in detrimentul altor gustari nesanatoase, care trec printr-un proces de rafinare.

Iaurt inghetat cu seminte de dovleac

Sus

Poate ca nu este gustarea la care va ganditi atunci cand va este foame, insa este bine sa stiti ca iaurtul cu seminte de dovleac va ajuta sa aveti grija de sanatatea organismului. Iaurtul simplu, degresat, este bogat in probiotice care imbunatatesc tranzitul intestinal si calciu, in timp ce semintele de dovleac contin vitamina A, minerale si alte substante benefice pentru sanatate. Pentru a obtine o gustare delicioasa, racoritoare si energizanta, puteti congela iaurtul cu semintele de dovleac.

Mere si unt de arahide

Sus

Combinatia de mere cu unt de arahide este clasica atunci cand vine vorba despre gustari cu un continut scazut de zahar. Merele contin apa in proportie de peste 90%, la care se adauga fibre. Astfel, ele combat rapid senzatia de foame si, datorita faptului ca au o absorbtie lenta, vor alunga poftele alimentare.

Sorbet din fructe de padure

Sus

Sorbetul este o alternativa sanatoasa la inghetata clasica. Are un continut scazut de zahar, este racoritor si are o aroma delicioasa, ideala pentru a combate pofta de dulce a persoanelor care sufera de diabet sau a celor care incearca sa elimine surplusul de kilograme. Sorbetul se obtine prin congelarea amestecului de suc proaspat de fructe si apa. Indicate sunt fructele de padure, deoarece au un continut scazut de zahar si sunt pline de antioxidanti.

Legume proaspete cu humus sau guacamole

Sus

Legumele proaspete sunt o sursa excelenta de minerale si vitamine, dar unele dintre ele contin si o cantitate considerabila de zahar. In general, legumele care contin amidon sunt bogate in zahar.

Dincolo de acestea, pentru gustari sarace in glucide puteti alege sa consumati rondele de morcovi proaspeti, buchete de broccoli oparit sau rosii, alaturi de guacamole sau humus. Guacamole este o pasta preparata din avocado, un fruct despre care se stie ca este bogat in grasimi mononesaturate. De cealalta parte, humusul este o pasta de naut foarte satioasa, cu putine calorii.

Jeleu de fructe fara zahar

Sus

Jeleurile de fructe, fara adaos de zahar, constituie o alta gustare cu un continut scazut de glucide recomandata diabeticilor. Jeleul este sarac in calorii si poate fi consumat de fiecare data cand apare pofta de dulce.


Medici specialisti Diete-Nutritie

  • Dr. Magda Zarojanu - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU (in incinta Sp. clinic CANTACUZINO)
  • Dr. Camelia Adina Calin - Ambulatoriul de specialitate - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU
  • Dr. Ileana Anca Coman - Ambulatoriul de specialitate - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU
  • Dr. Mirela Ioana Culman - Ambulatoriul de specialitate - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU
  • Dr. Mihaela Nicoleta Mindrescu - Ambulatoriul de specialitate - Institutul de diabet, nutritie si boli metabolice, prof. dr. N. PAULESCU
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate