Reactie alergica la muscatura de insecte – cum acordam primul ajutor?
Dr. Baican Iuliana
Medic Rezident
Despre intepatura de insecte
SusIn general, intepaturile de insecte produc reactii locale de tipul inrosirii sau a edemului local, de gravitate usoara. Acest lucru depinde insa si de raspunsul fiecarui organism la intepatura de insecte, precum si de veninul sau diferitele tipuri de microorganisme pe care respectiva insecta le poate purta.
In acest caz, o banala intepatura a unei insecte poate determina o reactie severa, de tip sistemic, uneori pana la soc anafilactic, iar daca interventia nu este una prompta se poate solda chiar cu decesul pacientului. Astfel, pericolul dat de intepaturile de insecte il poate depasi din punct de vedere al mortalitatii pe cel cauzat de muscatura de sarpe veninos, de exemplu.
Exista patru clase de artropode cu impact clinic asupra populatiei : Diplopoda, Chilopoda, Insecta si Arachnida, intepatura sau muscatura acestora cauzand cel mai adesea manifestari de tipul eruptiilor eritemato-edematoase, urticarie, papule, prezentand pe langa acestea si capacitatea de a servi drept vectori pentru bacterii, virusuri si protozoare fapt ce poate determina boli de aceasta natura.
Cuprins articol
Manifestare si reactii adverse
SusIn urma intepaturii, toxina insectei patrunde in organism producand de cele mai multe ori o reactie locala manifestata prin durere, edem, tumefactia si inrosirea zonei respective care se poate manifesta pe durata a doua, trei zile. Acestea sunt reactii usoare care nu pun in pericol viata pacientului. Exista insa si situatii in care organismul dezvolta o reactie alergica la aceste intepaturi de insecte.
Acestea debuteaza la scurt timp dupa contactul direct cu insecta, pana la 60 de minute, sunt de tip sistemic si cu o simptomatologie vasta. Contactul anterior cu antigenele eliberate de insecte determina hipersensibilizarea organismului, iar la urmatorul contact cu aceste antigene se declanseaza un raspuns imun exagerat care va consta in degranulare mastocitara cu prurit generalizat, reactii respiratorii de tip dispnee si wheezing, urticarie, greata, crampe abdominale.
Evolutia acestor reactii este una rapida, cel mai adesea cu agravarea simptomatologiei, motiv pentru care interventia medicala de urgenta este vitala pentru pacient, in special in situatia in care se ajunge la soc anafilactic.
Reactia alergica la intepatura de insecte
SusAceasta apare daca a existat un contact anterior cu toxina insectei respective, iar organismul a fost hipersensibilizat dezvoltand la contactul urmator un raspun imun exagerat. Reactia alergica se poate manifesta prin aparitia de edeme masive in zona fetei (ochi, buze, limba – cunoscut ca si angioedem - fapt care cauzeaza dificultati in respiratie), eruptie urticariana generalizata, prurit, slabiciune si crampe musculare, ameteala, stare de lesin pana la colaps circulator si pierderea starii de constienta.
Prin lezarea tegumentului in urma intepaturii/ muscaturii, insectele introduc in organism toxine si venin care vor duce la eliberarea de histamina, bradikinina, serotonina, fosfataza acida si alcalina si alti mediatori ai inflamatiei cu producerea locala de edem, eritem, papule si vezicule sau alte leziuni tisulare. In cazuri mai severe cand apare reactia alergica, substantele eliberate actioneaza sistemic si pot pune viata pacientului in pericol prin efectele secundare pe care le produc.
Cum trebuie sa actionam in acest caz?
SusVital pentru pacient este sa i se mentina permeabilitatea cailor aeriene. Pacientul poate prezenta dispnee severa, wheezing sau respiratie suieratoare, iar in cazuri severe cand capacitatea acestuia de ventilatie este compromisa se poate ajuge la necesitatea inceperii masurilor de resuscitare cardiorespiratorie. Solicitati ajutorul serviciului medical de urgenta imediat ce constatati aceste simptome la un pacient care a fost victima unei intepaturi de insecta.
Asigura-te ca persoana este asezata jos, pe spate si ridica-i picioarele astfel incat sa favorizezi circulatia sangelui spre inima pentru a reduce efectele colapsului circulator. Urmareste-i pulsul, respiratia, culoarea tegumentelor, iar daca pacientul este cunoscut cu alergie la intepaturile de insecte si are o seringa cu adrenalina autoinjectabila (EpiPen, Auvi-Q), administreaza doza respectiva la nivelul coapsei.
Slabiti imbracamintea stansa si eliminati alte cauze care pot ingreuna circulatia. Nu-i dati nimic de baut sau de mancat pentru ca exista riscul de aspiratie si obstructie respiratorie pentru ca pacientul in cauza nu mai are functia de deglutitie intacta. Daca pacientul varsa asezati-l in pozitia laterala de siguranta pentru a preveni riscul de aspiratie al vomismentelor la nivelul arborelui respirator, fapt ce poate duce la pneumonie de aspiratie.
In cazul in care functiile vitale sunt abolite, semnele de respiratie si circulatie lipsesc, incepeti manevrele de resuscitare cardio-pulmonara prin efectuarea a 30 de compresiuni la nivelul toracelui cu o frecventa de aproximativ 100/ minut, urmate de efectuarea a doua respiratii gura-la-gura si repetarea acestei proceduri pana cand pacientul isi revine, soseste echipajul medical specializat sau va simtiti extenuat.
De electie in socul anafilactic la pacientii aflati in colaps circulator si/sau cu obstructie pe caile aeriene este administrarea intravenoasa de adrenalina, cu repetare la 10-30 de minute daca este nevoie.
Pentru remiterea simptomelor cauzate de inflamatia cailor aeriene se administreaza apoi antihistaminice de tip H1 si H2 . Prevenirea fazei tardive a reactiei alergice la 4-6 ore de la debutul simptomatologiei poate beneficia de administrarea de corticosteroizi care au ca scop reducerea raspunsului imun exagerat.
Medicamentele beta-agoniste se pot administra la recomandarea medicului pentru sustinerea cailor respiratorii deoarece determina bronhodilatatie si reduc secretia de mucus a carei acumulare la nivelul bronhiilor ingreuneaza respiratia.
Preventie
SusTinand cont ca pe langa reactiile adverse pe care le produc, intepaturile de insecte sunt o sursa de a contacta o boala bacteriana, virala sau parazitara, iar principalele insecte responsabile de acest aspect sunt tantarii, capusele, paduchii si paienjenii, este importanta reducerea probabilitatii de a fi intepat/ muscat de insecte. Se recomanda in acest scop utilizarea unor substante care sa respinga insectele, limitand astfel contactul direct cu tegumentul pacientului.
Pe langa substantele care se aplica pe piele se mai gasesc substante care se pot aplica pe haine, saci de dormit, una dintre acestea fiind permetrina. O alta metoda de preventie care trebuie luata in calcul este documentarea despre riscul endemic al unor boli transmise prin intepatura de insecte atunci cand calatoriti in zone unde acestea sunt frecvent intalnite.
Concluzie
SusDesi par banale si cu reactii adverse minime, intepaturile de insecte pot cauza la anumite persoane manifestari mai serioase in urma hipersensibilizarii si a raspunsului imun exagerat al organismului expus anterior la antigenele respectivelor specii.
Simptomele dezvoltate sunt destul de vaste, pot fi reprezentate de edem facial masiv, prurit generalizat, ameteala, lesin si colaps circulator, dispnee si wheezing, iar in cazuri mai grave, reactia de temut este socul anafilactic. In acest caz, de prima intentie este administrarea intravenoasa de adrenalina cand se dispune de aceasta, acordarea masurilor de prim ajutor in functie de necesitati si solicitarea ajutorului medical de specialitate.
Folosirea substantelor care resping insectele, atat cele cu administrare pe tegument, cat si cele folosite pe imbracaminte sau diverse obiecte, precum si documentarea inainte de calatorii despre zonele endemice unde se transmit frecvent boli infectioase prin intepaturile de insecte sunt metode de a evita potentiale efecte adverse serioase cauzate de intepaturile de insecte.
Bibliografie:
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/30725920/
https://www.mayoclinic.org/first-aid/first-aid-insect-bites/basics/art-20056593
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29477656/
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Alergologie-Imunologie
- Dr. Ioana Pedestru - Spitalul clinic COLTEA
- Dr. Adriana Camuescu - Spitalul clinic NICOLAE MALAXA
- Dr. Gheorghe Murgoci - Sectia de pneumoftiziologie copii X (Institutul MARIUS NASTA)
- Dr. Gabriela Teona David -
Articole recomandate
- Reactiile alergice la iedera salbatica, stejarul salbatic si otetarul salbatic
- Intepaturile de tantari: reactii alergice
- Masuri de prim ajutor in cazul muscaturilor de caine. Cum pot fi prevenite i ...
- Cum trebuie acordat primul ajutor in cazul degeraturilor?
- Alergenii din aer
- Alergiile - Anafilaxia, rinita alergica, astmul bronsic, dermoalergiile, ale ...
- Alergiile la copii din ce in ce mai frecvente - cum le identificam si tratam
- Prim ajutor in intepaturi de insecte
- Ingrijiri in cazul intepaturilor de insecte