Ce trebuie sa stim despre alergia la penicilina

Penicilina este un medicament antibiotic. Ea este unul din primele antimicrobiene descoperite si inca se mai administreaza cu eficienta crescuta in anumite infectii bacteriene. Desi spectrul de actiune al penicilinei s-a ingustat si continua sa devina din ce in ce mai restrans, exista infectii care raspund spectaculos la administrarea ei prompta. Bacteriile au propriile mijloace de a lupta impotriva antibioticelor, mijloace prin care isi dobandesc rezistenta, pe care le transmit din generatie in generatie, crescand astfel lupta fata de medicamente.

Penicilinele actioneaza ca antibiotice prin inhibarea sintezei peretelui bacteriei. Aceasta structura vitala asigura bacteriei rezistenta in mediu si capacitate de colonizare a organismului. In plus, se pare ca penicilina poate chiar sa stimuleze enzime autolitice bacteriene, ducand in final la autodistrugerea peretelui. Bacteria devine mult mai fragila si moare. Mecanismul de actiune este cel care confera bacteriei specificitate, dar cel care ii si limiteaza eficienta, deoarece antibioticul nu poate actiona daca bacteriile nu au perete.

Grupul infectiilor care pot fi tratate cu penicilina incepe sa fie din ce in ce mai restrans. In prezent penicilina este indicata in infectiile cu streptococ (amigdalita, reumatism articular acut), pneumococ (pneumonii), meningococ (meningita), Treponema pallidum (sifilis), actinomicoza, gangrena gazoasa. Deoarece spectrul de actiune se ingusteaza, peniciline nu sunt administrate empiric decat in putine cazuri. De cele mai multe ori, pentru a fi siguri ca germenele patogen este sensibil si va fi distrus de un anumit antibiotic, medicii prefera sa realizeze o antibiograma care va determina care este antibioticul de electie in fiecare caz.

Administrarea penicilinei nu este insa restransa doar datorita aparitiei rezistentei bacteriilor, dar si datorita reactiilor ei alergice. Alergia la penicilina este incrucisata: daca un pacient are alergie la un anumit tip de penicilina (penicilina G, V, moldamin sau altele), cel mai probabil va avea alergie la toate antibioticele care apartin acestei clase (beta lactamine). Trebuie precizat ca nu toate efectele secundare si reactiile adverse ale penicilinei sunt reactii alergice. Alergia adevarata este cea in care apare o activare intensa a sistemului imun al pacientului cu declansarea unor reactii generale care variaza de la un simplu rash cutanat la anafilaxie ca urmare a mediatorilor biologici eliberati.

Dupa cum ii spune si numele, alergia la penicilina este o reactie de natura alergica ce apare ca raspuns al organismului la administrarea acestui antibiotic. Reactia poate fi initiata fie de molecula propriu zisa de antibiotic fie de metabolitii acesteia. Sensibilizat la acesti stimuli, organismul ajunge sa ii considere antigene, si incearca sa ii indeparteze imediat din circulatie. Sunt secretate astfel o serie de substante proinflamatorii, citokine, precum si anticorpi. Paradoxal, amplitudinea reactiei alergice a organsimului, chiar daca ar trebuie sa protejeze, este cea care determina intensitatea simptomelor si alergiei.

Alergia la penicilina nu apare de la anastere, ci in cursul vietii, dupa expunerea la acest antibiotic. Dupa primul contact alergizant, pacientul poate dezvolta alergii la fiecare noua adminsitrare de peniclina sau orice alt beta lactamic. Unii pacienti alergici la penicilina sunt alergici si la cefalosporine, o clasa de antibiotice asemanatoare penicilinelor. Aproximativ 4% dintre cei care au avut un episod clinic de alergie la penicilina pot dezvolta reactie incrucisata la cefalosporine.

Alergia la penicilina se poate manifesta printr-o serie de semne si simptome de intensitati variate. Alergie este si cand pacientul dezvolta o eruptie cutanata mai mult sau mai putin extinsa, si cand face soc anafilactic cu hipotensiune, dispnee si colaps. Varietatile alergiilor sunt multiple si depind de terenul atopic al pacientului.

Reactiile moderate se caracterizeaaz clinic prin:
- Urticarie;
- Rash cutanat;
- Purit;
- Wheezing (respiratie suieratoare);
- Tumefactie linguala, faciala.

Cele mai grave cazuri de reactie alergica la penicilina sunt cele care evolueaza cu anafilaxie. In lipsa tratamentului anafilaxia poate fi fatala.

Ea apare la aproximativ o ora dupa ingestia medicamentului, iar simptomele includ:
- Dispnee intensa;
- Modificari cutanate: urticarie, prurit;
- Ameteli, lipotimiii, pierderea constientei;
- Puls rapid sau foarte slab;
- Tegumente transpirate si reci;
- Cianoza periorala, unghiala;
- Greata, varsaturi, diaree.

Reactia anafilactica este o urgenta medicala iar pacientul sau membrii anturajului trebui sa cheme imediat ambulanta. Alergia la penicilina ramane cea mai frecvent inregistrata alergie la vreun medicament cunoscut. Totusi, nu toti pacientii care cred ca sunt intoleranti la penicilina au contraindicatii la administrarea ei.

Se pare ca, de fapt, doar 20% din totalul paicentilor presupusi a avea alergie la penicilina chiar nu pot primi antibioticul. Alergia apare la 10% din populatie, si este mai frecventa la cei cu teren atopic manifestat prin alte alergii (alimentare, la polen, praf). Anafilaxia apare mult mai rar, doar 0.01% dintre pacientii cu alergie reala la penicilina fiind predispusi la aceasta.

Alergia la penicilina poate fi usoara, manifestatat printr-o reactie tegumentara discreta (eruptie cutanata) sau poate fi amenintatoare de viata, daca apare sub forma anafilaxiei.

Riscurile de existenta a unui teren care sa predispuna pacientului la reactie anafilactica sunt mai mari daca:
- Testul cutanat pentru documentarea alergiei la penicilina (intradermoreactia la penicilina) este pozitiv. Acesta se face tuturor pacientilor care au indicatie de tratament cu beta-lactamine si care anunta ca au avut reactii in trecut ce ar putea fi catalogate ca alergice;
- Au fost observate eruptii sau tumefactii la nivelul fetei dupa administrarea de penicilina;
- A existat o reactie anafilactica anterioara.

In cazul in care pacientii sunt expusi riscului de alergie, cel mai adesea se va prefera un alt tratament antibiotic. Se alege urmatorul antibotic eficient, cu potenta si spectru asemanator penicilinei, sau se realizeaza antibiograma care furnizeaza informatii cu privire la sensibilitatea germenelui fata de alte antibiotice. Este testata o baterie foarte larga de antibiotice si in functie de cele care inhiba cresterea si distrug patogenul se vor orienta si schemele terapeutice ulterioare.

In cazul in care tratamentul cu beta lactamice este esential si nu poate fi inlocuit, exista posibilitate ca pacientul sa fie supus unei cure de desensibilizare. In cadrul acesteia i se vor administra cantitati scazute de penicilina, si pe masura ce sistemul imun devine mai tolerant si pare ca se obisnuieste cu antibioticul si cu metabolitii sai, se poate trce la cantitati din ce in ce mai mari, pana se ajunge la doza dorita, cea cu efect terapeutic. Dezavantajul curelor de desensibilizare este ca nu dureaza mult.

Ele sunt active doar o perioada limitata (adesea doar cateva zile, cat se administreaza tratamentul acut), iar daca pacientul va avea neoie de un alt tratament antibiotic cu beta lactamine, va fi nevoit sa treaza iar printr-o astfel de cura. De aceea, desensibilizarea nu mai este o metoda terapeutica atat de des folosita in prezent. Daca apar reactii asemanatoare pojarului la cateva ore sau zile dupa administrarea unui betalactamic, acestea nu se considera ca fiind reactii alergice.

Alti factori de risc pe care specialistii ii considera importanti in aparitia alergiilor la penicilina, indiferent de intensitate, sunt:
- Sexul feminin;
- Coexistenta fibrozei chistice sau infectiei HIV;
- Fenomene alergice in antecedente.

Penicilina si antibioticele din clasa betalactaminelor sunt, poate, cel mai frecvent incriminate in declansarea unor reactii alergice la medicamente. Frecventa lor este atat de mare incat in fisa medicala a pacientului exista o rubrica speciala in care acest fapt trebuie notat. Reactia la penicilina este periculoasa deoarece, de cele mai multe ori, pacientilor cu intoleranta la penicilina nu li se pot administra si calte antibiotice, mai ales cle din clasa cefalosporinelor. Se pare ca sunt mai frecvent afectate cefalosporinele de generatie a doua sau cele mai recente.

Initial se credea ca in aceasta reactie de alergie incrucisata sunt implicate mult mai multe antibiotice, insa studiile si cercetarile farmaceutice au demonstrat ca aceasta temere nu are o baza stiintifica solida. Desi multi pacienti cred ca sunt alergici la penicilina, aceasta poate fi doar o supozitie bazata pe aparita unei alte reactii adverse, de natura digestiva sau cutanata, dar nu a alergiei in sine.

Spectrul reactiilor adverse ale penicilinei, ca al tuturor antibioticelor este foarte larg, iar uneori organismul le tolereaza mai greu comparativ cu medicamentele obisnuite. Cea mai buna metoda de a afla daca alergia exista si pacientul are riscuri crescute pentru aparitia socului anafilactic este realizarea intradermoreactiei la penicilina. Testul consta in injectarea intradermica a unei combinatii de determinanti antigenici frecvent incriminati in alergia la penicilina. In cazul in care apare o modificare cutanata (zona tumefiata, inrosita, pruriginoasa) se considera ca pacientul este alergic la penicilina, si betalactamicele trebuie eliminate din schemele terapeutice prezente si viitoare.

Alergia la penicilina este o complicatie cu potential fatal. De aceea, daca in urma administrarii acestui antibiotic sau altora din aceeasi clasa cu el, apar modificari cutanate, tulburari respiratorii, lipotimii, ameteli, pacientul este sfatuit sa apeleze de urgenta la un serviciu de ambulanta.

Tratamentul de urgenta implica administrarea uneia sau mai multor injectii cu adrenalina. Daca medicul considera necesar se pot administra si antihistaminice si corticosteroizi pentru a sustine functiile si a modera raspunsul alergic. In cazul in care reactiile sunt moderate, ele pot fi controlate prin administrarea unui antihistaminic eliberat fara prescriptie medicala. Insa, deoarece alergia la penicilina poate evolua sever, se recomanda ca pacientul sa se prezinte la spital chiar daca semnele par initial usoare.

Cea mai buna metoda de a preveni alergia la penicilina este evitarea contactului cu acest antibiotic precum si altora asemanatoare. Daca exista alergie la o penicilina, nu inseamna ca organismul nu tolereaza nici un alt antibiotic, ci doar ca acestea trebuie alese mult mai atent si ca penicilina nu este tratamentul de prima intentie. Exista foarte multe clase de antibiotice, multe dintre ele care nu sunt deloc asemanatoare penicilinei si care nu au capacitatea de stimulare antigenica a organismului.

Alergia la penicilina nu inseamna ca pentru dumneavoastra tratamentul cu orice antibiotic trebuie exclus, lasandu-va astfel expus infectiilor si complicatiilor acestora, ci doar ca terapia trebuie efectuata foarte atent, cu antibiotice care sa nu va puna viata in pericol, care sa fie la fel de eficiente si care sa va asigure si confortul personal.