Alcoolismul – abuzul de alcool sau dependenta
Dr. Ovidiu Balaban-Popa
Medic specialist psihiatru
Clinica: Spitalul de Psihiatrie Voila
Generalitati
SusMajoritatea adultilor care consuma alcool stiu cat si cand sa consume alcool; cu toate acestea exista alte persoane care nu pot sa-si controleze aceste obiceiuri.
Aproximativ un numar de 3 adulti din 10, consuma alcool irational si au probleme din aceasta cauza. Orice persoana care nu este capabila sa-si controleze apetitul excesiv pentru alcool, este posibil sa sufere de alcoolism sau de dependenta de alcool.
Abuzul de alcool, inseamna dobandirea unor obiceiuri nesanatoase si chiar periculoase in legatura cu consumul de alcool, in sensul unui consum exagerat sau inadecvat.
Dependenta de alcool are si un impact social neplacut, de multe ori intalnirea cu alte persoane din anturaj poate deveni neplacuta datorita acestui obicei. In unele cazuri poate avea si implicatii legale, cum este de exemplu sofatul sub influenta alcoolului. Daca dependenta de alcool nu este tratata corespunzator, de cele mai multe ori aceasta duce la alcoolism (etilism) cronic.
Putem spune ca o persoana sufera de alcoolism, atunci cand aceasta nu poate sa renunte la consumul de alcool, chiar daca doreste acest lucru. Alcoolismul are o componenta emotionala puternica, in sensul ca in aceasta afectiune exista o dependenta fizica dar si psihica legata de consumul de alcool.
Alcoolismul este caracterizat printr-o dorinta exacerbata de a consuma alcool, care poate fi extrem de puternica si care poate avea un impact negativ asupra vietii in general. In timp, sunt necesare cantitati tot mai mari de alcool pentru a satisface aceste pofte (pentru ca acesta sa-si faca efectul). Persoanele care sufera de alcoolism, pot prezenta iritabilitate, tremor sau alte simptome (de sevraj), in momentul in care incearca sa renunte la consumul de alcool.
In timp, consumul de alcool poate cauza diferite afectiuni, precum: boli cardiovasculare, hipertensiune arteriala, accidente vasculare cerebrale, boli de ficat (hepatite toxice, ciroze), litiaza biliara (calculi la nivelul colecistului), pancreatita sau diferite tipuri de cancer. Pot aparea de asemenea probleme de ordin social, la locul de munca sau in familie.
Cuprins articol
- Generalitati
- Ce semnifica abuzul de alcool?
- Este consumul moderat de alcool daunator sanatatii?
- Poate cauza alcoolul probleme?
- Poate fi considerat alcoolismul o slabiciune?
- Cauze
- Simptome
- Complicatii
- Mecanism fiziopatogenic
- Consultul de specialitate
- Expectativa vigilenta
- Medici specialisti recomandati
- Investigatii
- Tratament - Generalitati
- Tratament initial
- Tratament de intretinere
- Tratament in cazul agravarii bolii
- Profilaxie
- Tratament ambulatoriu
- Sprijinul pentru familia consumatorului de alcool
- Alte tratamente
- Citeste pe aceeasi tema
Ce semnifica abuzul de alcool?
SusConsumul abuziv de alcool poate sa devina un obicei. In unele cazuri si membrii familiei sau ai anturajului consuma alcool, de aceea acest lucru poate parea normal. In unele cazuri, o persoana care sufera de alcoolism nu realizeaza ce cantitate consuma si de asemenea, nu realizeaza ca acest lucru are implicatii medicale si sociale grave.
Cu cat consumul de alcool este mai indelungat si cu cat se consuma o cantitate mai mare de alcool, cu atat riscul de aparitie a problemelor de sanatate este mai mare.
Un consum moderat de alcool inseamna:
- o sticla de bere (330 ml)
- un pahar de vin (150 ml)
- un pahar mic (44 ml) de tarie.
Un consum exagerat de alcool, se caracterizeaza prin:
- o femeie care consuma mai mult de 7 bauturi pe saptamana sau mai mult de 3 bauturi pe zi
- un barbat care consuma mai mult de 14 bauturi pe saptamana sau mai mult de 4 bauturi pe zi.
Este consumul moderat de alcool daunator sanatatii?
SusUnele studii medicale au demonstrat faptul ca un consum moderat de alcool (nu mai mult de o bautura pe zi pentru femei sau 2 bauturi pe zi pentru barbati), poate avea anumite beneficii, precum scaderea riscului de aparitie a bolii cardiace sau a accidentului vascular cerebral.
Conceptia unor persoane ca ceea ce face bine in cantitati mici e si mai bun in cantitati mari, nu este valabila in acest caz. Consumul zilnic a mai mult de 1-2 bauturi, poate avea mai multe efecte negative dacat beneficii. Acest lucru poate agrava boala cardiaca (apare insuficienta cardiaca), poate precipita un accident vascular cerebral sau poate agrava alte afectiuni, precum bolile de ficat.
In cazul anumitor persoane chiar si consumul moderat de alcool, poate prezenta anumite riscuri, legate fie de anumite accidente care pot aparea secundar consumului de alcool sau in unele cazuri chiar al aparitiei cancerului. Trebuie sa mentionam ca in cazul acestor persoane, orice cantitate de alcool poate fi considerata potential periculoasa (toleranta scazuta la alcool).
Totusi, un analiza globala recenta (2018) de mari dimensiuni – de fapt, cel mai mare studiu pe efectele alcoolui asupra sanatatii: 28 milioane de persoane din peste 200 de tari – sustine ca nu exista un nivel sigur de consum de alcool.
In unele cazuri, consumul alcoolului trebuie evitat cu desavarsire, si anume:
- copii sau adolescenti: deoarece consumul de alcool influenteaza negativ activitatile cognitive (de invatare) si afecteaza cresterea normala; nu trebuie sa se uite, de asemenea, ca la aceasta varsta consumul de alcool este ilegal;
- femei insarcinate: consumul de alcool pe parcursul sarcinii poate dauna dezvoltarii normale a fatului, care poate prezenta la nastere grave tulburari fizice si psihice (sindromul alcoolismului fetal); din moment ce nu exista deocamdata suficiente studii medicale care sa arate care este cantitatea de alcool care potate fi consumata in siguranta pe parcursul sarcinii, nu este recomandat consumul de alcool pe toata perioada gestatiei;
tratamente medicamentoase (in special anumite medicamente care interactioneaza cu alcoolul); exista un grup de peste 130 de medicamente care pot cauza probleme grave de sanatate daca sunt administrate in combinatie cu alcoolul;
- prezenta unor afectiuni, acute sau cronice: care se pot acutiza sau agrava odata cu consumul de alcool;
- antecedente personale de consum exagerat de alcool.
Poate cauza alcoolul probleme?
SusConsumul exagerat de alcool poate cauza probleme serioase de sanatate pe termen lung si poate influenta de asemenea relatiile sociale. Uneori, poate conduce la un comportament care nu se incadreaza in limitele legii (sofatul sub influenta alcoolului, violenta secundara consumului de alcool). Multe persoane care au probleme asociate consumului cronic de alcool, sunt predispuse la unele traumatisme amenintatoare de viata sau la aparitia unor probleme de sanatate, secundare consumul exagerat de alcool (coma alcoolica) sau agravarii unor afectiuni preexistente (accident vascular cerebral, infarct miocardic acut, etc).
Majoritatea persoanelor cu probleme legate de consumul de alcool, sunt relativ eficiente in domeniile in care activeaza (servici) si reusesc sa ascunda cu succes aceasta problema. Alcoolicii nu recunosc ca au o problema legata de consumul de alcool. Totusi, persoanele care admit ca au o astfel de problema, vor putea sa-si controleze mai usor acest viciu pe viitor (cu ajutor specializat, psihiatric si medical).
Poate fi considerat alcoolismul o slabiciune?
SusNu trebuie sa se considere ca dependenta de alcool este un semn de slabiciune si de asemenea, nu inseamna ca o astfel de persoana are probleme volitionale (de vointa).
Unele persoane care au aceasta dependenta pot sa-si diminueze consumul de alcool sau in unele cazuri pot sa si renunte la acest obicei, dar majoritatea persoanelor cu dependenta de alcool necesita tratament specializat pentru a abandona acest viciu. Adictia la alcool este o afectiune cronica, la fel ca si diabetul zaharat sau astmul bronsic.
De cele mai multe ori este necesar tratamentul de specialitate (consiliere psihologica, administrarea de medicamente sau o combinatie intre cele 2 metode). In cazul persoanelor care consuma alcool de o perioada lunga de timp, este necesar tratamentul simptomelor de sevraj (care apar la stoparea consumului de alcool) numit, detoxifiere.
Cauze
SusNu se stie exact de ce unele persoane devin dependente de alcool, iar altele nu dezvolta niciodata aceasta adictie. Exista anumite dovezi ca aceasta dependenta are o agregare familiala (este transmisa genetic la descendenti). Persoanele care sufera de depresie sau cu alte afectiuni psihiatrice, au o predispozitie aparte pentru a deveni dependente de alcool.
In timp, majoritatea persoanelor care consuma alcool, regulat si in cantitati mari, pot dezvolta dependenta.
Simptome
SusDe cele mai multe ori, persoanele care au probleme legate de consumul de alcool, nu realizeaza acest lucru. Este posibil ca aceste persoane sa nu consume alcool in fiecare zi sau sa nu consume cantitati excesive de alcool. Uneori poate sa treaca un interval de timp relativ mare intre episoadele de consum excesiv de alcool.
Majoritatea persoanelor care au dependenta la consumul de alcool, spun ca beau doar ocazional (de sarbatori sau cu anumite ocazii sociale). Daca o persoana nu consuma alcool in fiecare zi, nu inseamna neaparat ca nu are o problema legata de consumul de alcool si de asemenea, ca nu are un anumit risc de a dezvolta aceasta adictie.
De multe ori, persoanele care au o astfel de problema spun ca pot renunta la acest viciu in orice moment doresc acest lucru, in unele cazuri reusesc, insa doar pentru o perioada de cateva sapatamani sau luni, iar apoi revin la vechiul obicei. In cazul persoanelor care nu pot sa-si controleze acest viciu, este important ca acestia sa apeleze la ajutor medical si psihiatric specializat.
Semne ale abuzului de alcool
- probleme aparute la scoala sau serviciu (absenteism, imposibilitatea respectarii orarului impus, performante reduse);
- consumul de alcool in situatii potential periculoase (de exemplu, inaintea sofatului);
- episoade de pierdere a constientei, acest lucru insemnand ca dupa un episod de consum exagerat de alcool, persoana nu isi aduce aminte nimic despre ce s-a intamplat in aceasta perioada;
- probleme legate de consumul excesiv de alcool, precum arestarea pentru sofatul sub influenta alcoolului sau abordarea unui comportament violent, secundar intoxicatiei acute cu alcool;
- accidente personale sau accidentarea unei alte persoane;
- consumul alcoolului in ciuda prezentei unor afectiuni care pot fi agravate in acest caz, de exemplu, ulcerul peptic (ulcerul gastroduodenal)
- persoanele din anturaj si din familie sunt ingrijorate pentru consumul exagerat de alcool.
Semne ale dependentei sau adictiei la alcool
- dorinta nestapanita de a consuma alcool, pierderea controlului volitional, chiar si in cazul in care se doreste acest lucru
- aparitia simptomelor de sevraj la intreruperea consumului de alcool (greata, tremor transpiratii, anxietate)
- necesitatea consumului unor cantitati tot mai mari de alcool pentru a obtine efectele "placute" ale acestuia
- in ciuda tuturor semnelor negative, se continua consumul excesiv de alcool si nu se constientizeaza gravitatea acestui fapt
- membrii familiei si prietenii din anturaj, sunt ingrijorati in legatura cu acest comportament
-prezenta semnelor fizice de dependenta, precum pierderea constientei in cazul consumului excesiv de alcool
- tendinta de a ascunde faptul ca exista o dependenta de alcool (fie ca persoana in cauza consuma alcool pe ascuns, fie nu recunoaste ca bea in cantitati excesive)
- jena, discomfort in situatiile in care este implicat consumul de alcool (in special cele sociale).
Persoanele care sufera de alcoolism cronic, au in cele mai multe cazuri si probleme de ordin psihic, precum depresia sau anxietatea. De asemenea, alcoolicii sunt predispusi la abuzul si dependenta pentru alte substante toxice, precum fumatul sau drogurile de orice fel.
Simptomele abuzului de alcool la copii si la adolescenti, sunt diferite de cele care apar in cazul adultilor.
Complicatii
SusConsumul cronic de alcool poate cauza diferite probleme de sanatate, aparute in special la nivelul anumitor organe, precum, ficatul, sistemul nervos central (in special creierul) si inima.
De asemenea agraveaza hipertensiunea arteriala, afectiuni ale sistemului digestiv (recidive ale ulcerului peptic), poate agrava osteoporoza sau poate cauza diferite tipuri de cancer.
Apar, de asemenea, probleme legate de interactiunile medicamentoase si alcool sau probleme legate de activitatea sexuala (disfunctii erectile, scaderea libidoului sexual). Alcoolismul poate conduce la aparitia unui comportament violent, accidente, izolare sociala si dificultati aparute la locul de munca sau in familie.
Alcoolismul poate cauza probleme grave in randul adolescentilor, femeilor insarcinate si in randul persoanelor care prezinta diferite afectiuni. Femeile insarcinate nu trebuie sa consume alcool pe toata perioada sarcinii, pentru a evita aparitia problemelor legate de devoltarea fizica si psihica normala a nou nascutului.
Mecanism fiziopatogenic
SusAbuzul sau dependenta la alcool poate aparea brusc sau gradat, la diferite varste. La inceput, consumul de alcool poate fi cvasinormal si nu este considerat neaparat patologic. Unele persoane beau doar ocazional, dar consuma cantitati mari de alcool, astfel ca sunt predispuse la a dezvolta dependenta de alcool. In timp, consumul de alcool poate fi considerat ca o metoda de rezolvare a probemelor cotidiene sau familiale (sub forma unui "antidot").
Persoanele care continua sa consume alcool pentrua o perioada de timp indelungata (ani), pot dezvolta diferite afectiuni, precum hepatita toxica si ciroza hepatica, depresia sau ulcerul peptic (ulcerul gastroduodenal). Apar, de asemenea, probleme de ordin social sau chiar legal, deoarece alcoolicii adopta un comportament violent si irational.
Majoritatea persoanelor care au probleme legate de consumul de alcool, au si probleme psihiatrice, precum, depresia, tulburarile bipolare, sindrom anxios-depresiv. Cu toate ca in unele cazuri, persoana in cauza are impresia ca alcoolul ii imbunatateste simptomele legate de astfel de afectiuni, din contra acesta le agraveaza.
Alcoolul interactioneaza si cu tratamentul medicamentos al acestor afectiuni si poate inrautatii, de asemenea, simptomatologia.
Consultul de specialitate
SusEste necesar consultul medical de urgenta (ambulanta sau serviciul de primire urgente a spitalului) in cazul oricarei persoane care a consumat alcool si prezinta urmatoarele simptome:
- pierderea constientei, crize de apoplexie sau dificultati in respiratie (dispnee), simptome ale intoxicatiei acute cu etanol (alcool);
- confuzie, tremor accentuat si agitatie extrema, simptome caracteristice sevrajului (sindrom care apare la intreruperea consumului de alcool); in cazuri rare, poate aparea o forma grava a acestui sindrom, numit delirium tremens, care poate cauza chiar si decesul persoanei;
- tentativa de suicid sau violenta domestica.
Este necesar consultul medical de specialitate, de urgenta, in cazul persoanelor care au consumat alcool si prezinta urmatoarele:
- istoric personal de consum exagerat de alcool sau simptome caracteristice sevrajului si care nu urmeaza nici un tratament;
- accepta de bunavoie consultul medical de specialitate, desi de cele mai multe ori, persoanele care amana investigarea unei afectiuni, nu reusesc sa faca controlul in timp util (inaintea aparitiei complicatiilor);
- prezinta o recadere legata de consumul excesiv de alcool.
Este necesar un consult medical de specialitate in cazul in care exista:
- dependenta de alcool sau abuz de alcool
- negarea problemelor legate de consumul excesiv de alcool sau imposibilitatea de a cere ajutor specializat
- episoade de pierdere a constientei (nu-si aduce aminte ce s-a intamplat pe durata unui episod de consum excesiv de alcool)
- consum excesiv de alcool asociat cu tratament medicamentos pentru diferite afectiuni (in special antihistaminice sau acetaminofen)
- consum excesiv de alcool asociat cu afectiuni cronice
- imposibilitatea desfasurarii normale a activitatilor zinice (cotidiene)
- semne de dependenta de alcool, inclusiv dezvoltarea tolerantei la alcool sau existenta semnelor de sevraj (confuzie, tremor accentuat) in momentul in care se incearca stoparea consumului de alcool
- influente negative din partea altei persoane care consuma alcool si doreste ajutor specializat.
Expectativa vigilenta
SusConsumul de alcool ocazional, nu cauzeaza afectiuni ale ficatului. Persoanele care au factori de risc pentru a dezvolta dependenta de alcool, trebuie sa fie atenti in legatura cu frecventa si cantitatea de alcool consumata.
In cazul in care consumul excesiv de alcool afecteaza desfasurarea normala a vietii (scaderea randamentului la serviciu, probleme de ordin social sau in familie), este necesara stoparea consumului de alcool. Persoanele cu dependenta de alcool, care sunt ingrijorate ca ar putea deveni violenti sau care sunt predispusi la accidentari, trebuie sa apeleze la ajutor specializat.
Perioada de expectativa vigilenta, nu este o optiune in cazul persoanelor care au un comportament irational (deseori violent). Membrii familiei sau prietenii din anturaj, trebuie sa ceara ajutor specializat chiar daca persoana in cauza nu doreste acest lucru. In cazul in care persoana cu dependenta de alcool are un comportament violent, dar refuza ajutorul specializat, este recomandat ca membrii familiei (sotia, copiii) sa apeleze la ajutor din partea organizatiilor care se ocupa cu astfel de probleme. Tratamentul precoce al alcoolismului, ofera o sansa mai mare de recuperare si scade riscul aparitiei diferitelor complicatii.
Medici specialisti recomandati
SusUrmatorii specialisti pot diagnostica si trata alcoolismul si simptomele sevrajului, oferind de asemenea si sprijinul necesar pe toata perioada recuperarii:
- medicul de familie
- medicul generalist
- medicul de medicina interna
- psihologul
- medicul psihiatru.
Dupa tratarea simptomelor de sevraj (ce apar la oprirea consumului de alcool si sunt datorate dependentei), este necesar sprijinul corespunzator, pentru a evita in continuare consumul de alcool.
Dintre specialistii care pot oferi ajutorul necesar, amintim:
- medicul psihiatru (in special cel care este specializat in problemele de adictie)
- psihologul
- consilierul specializat in probleme de adictie
- asistentul social.
Exista diferite grupuri de persoane care vor sa renunte la consumul excesiv de alcool si care doresc sprijinul psihic si social necesar renuntarii la acest viciu (Alcoolicii Anonimi). Terapia de grup este utila si in cazul alcoolicilor.
Investigatii
SusMedicul specialist poate diagnostica dependenta de alcool sau alcoolismul, prin efectuarea corecta a anamnezei si a istoricului medical personal, cat si prin efectuarea unui examen clinic general. Exista diferite teste care pot identifica concentratia alcoolului in sange sau a efectelor acestuia asupra diferitelor organe (ficat).
Se pot efectua de asemenea, diferite testari psihologice pentru a identifica unele afectiuni psihiatrice asociate alcoolismului, precum depresia si sindroamele anxios-depresive.
Majoritatea alcoolicilor nu efectueaza controale medicale pentru identificarea problemelor de sanatate asociate consumului cronic si excesiv de alcool (in special ciroza hepatica de etiologie etanolica).
Tratament - Generalitati
SusSuccesul tratarii alcoolismului depinde in primul rand, de identificarea si acceptarea faptului ca o persoana are o problema legata de consumul excesiv de alcool. Tratamentul suportiv, ca de exemplu consilierea psihologica, pot fi utile in tratamentul alcoolismului.
Tratamentul trebuie sa tina cont si de identificarea dependentei psihice de alcool, in acest caz tratamentul fiind bazat in special pe psihoterapie. Alcoolicii trebuie sa intrerupa consumul de alcool, in acest moment fiind necesar tratamentul simptomelor de sevraj (tremor accentuat, obnubilare, agitatie psihomotorie). Odata cu tratarea acestor simptome este necesara gasirea unor metode eficiente pentru a incerca sa se mentina abstinenta la alcool.
In unele cazuri, cand simptomele de sevraj sunt grave si nu dispar dupa un anumit interval, este necesara administrarea unui tratament medicamentos adjuvant, detoxifiant.
Consilierea psihologica, integrarea intr-un grup al aloolicilor anonimi, educatia corespunzatoare si uneori administrarea anumitor medicamente, sunt folosite pe toata perioada recuperarii. In acest moment, recaderile sunt cel mai frecvent intalnite. Cu toate ca deseori odata cu recaderile apar si sentimente de vinovatie, abandonul tratamentului nu este considerat o optiune. Mentinerea abstinentei la alcool este un proces care dureaza toata viata.
In cele mai multe cazuri, sunt afectati si membrii familiei persoanelor alcoolice. Acestea pot, de asemenea, sa participe la diferite programe de educatie sau terapie familiala. In marea majoritate a cazurilor, membrii familiei incearca sa descurajejze consumul de alcool in cazul persoanei cu probleme, gasind diferite scuze si evidentiind problemele aparute secundar acestui viciu.
Consilierea este utila pentru ca ajuta alcoolicul sa inteleaga ca acest viciu este o problema grava, pe care trebuie sa o accepte si pentru care trebuie sa gaseasca solutiile adecvate. Consilierea intareste, de asemenea, relatiile pozitive cu membrii familiei si persoanele din anturaj.
Tratament initial
SusTratamentul initial pentru abuzul de alcool si dependenta de alcool, include urmatoarele:
- screeningul prin teste speciale pentru identificarea alcoolismului;
- reevaluarea stilului de viata si a efectului pe care il are alcoolul asupra acesteia;
- stoparea consumului de alcool;
- tratarea simptomelor de sevraj la alcoolicii cronici (simptome care apar la intreruperea consumului de alcool); acest tratament este recomandat sa se desfasoare sub supraveghere medicala stricta;
- abstinenta la alcool pe toata perioada recuperarii (dar si dupa aceea).
Cu toate acestea, un anumit procent din persoanele care au probleme legate de consumul de alcool, nu reusesc sa renunte la acest viciu, fiind necesar un tratament medicamentos si psihiatric adjuvant pentru a obtine acest lucru. Orice persoana care are o dependenta legata de consumul de alcool, trebuie sa consulte un specialist care va stabilii daca este necesar un tratament medical efectuat sub supraveghere adecvata.
Medicul curant poate sa prescrie diferite medicamente care vor ajuta pacientul in perioada de sevraj, iar apoi alte medicamente care-l vor ajuta pe acesta sa mentina abstinenta la alcool pe toata perioada recuperarii. Tratametul simptomelor de sevraj este mai usor si mai sigur daca se apeleaza la ajutor medical specializat.
In cazul unor simptome grave de sevraj (tremor accentuat, crize de apoplexie, halucinatii), este recomandata internarea intr-un centru specializat in tratamentul acestor pacienti (centre de detoxifiere).
Medicamentele care combat simptomele de sevraj, sunt:
- medicatia anxiolitica (combate anxietatea), precum diazepamul, sunt folosite in tratamentul pacientilor cu sevraj alcoolic in special in cazul celor cu delirium tremens
- medicatia antiepileptica, este folosita pe parcursul detoxifierii, pentru a trata crizele pseudoepileptice (de apoplexie).
Medicamentele care sunt folosite pe perioada recuperarii si care ajuta pacientul sa ramana abstinent la alcool, sunt:
- disulfiram, este un medicament care reduce efectele "placute" date de alcool si care induce, de asemenea, anumite simptome neplacute (greata) instalate odata cu consumul de alcool;
- naltrexona, care reduce placerea secundara consumului de alcool;
- acamprosatul, scade dorinta de a consuma alcool;
- topiramat-ul, este un medicament folosit in tratamentul crizelor epileptice; diferite studii medicale recente au aratat faptul ca acesta ajuta si in tratamentul simptomelor secundare consumului de alcool, insa nu se cunoaste exact modul in care acesta actioneaza.
Consumul excesiv de alcool are efecte negative asupra intregului metabolism al organismului si produce dezechilibre hidro-electrolitice. Se identifica adesea carente in vitamine si minerale (in special deficit de vitamina B1 – tiamina). Este recomandata utilizarea suplimentelor nutritionale care contin tiamina, pe toata perioada recuperarii.
In unele cazuri este necesara de asemenea si terapia cu fluide administrate parenteral (intravenos) care contin electrolitii necesari unei recuperari corespunzatoare.
Tratament de intretinere
SusDupa terminarea programului de detoxifiere si a tratamentului corespunzator al simptomelor de sevraj, intra in discutie gasirea unor metode eficiente care ajuta pacientul sa ramana abstinent pe o perioada cat mai lunga.
Tratamentul de intretinere include:
- educatia corespunzatoare legata de consumul de alcool;
- consilierea psihologica individuala si de grup, pentru a reevalua problemele legate de consumul excesiv de alcool;
- terapia cognitiv-comportamentala;
- terapia motivationala (stabilirea unui plan corespunzator pentru a evita consumul de alcool;
- programul de recuperare in 12 pasi, ofera sprijinul necesar unei recuperari complete;
- integrarea intr-un grup de sustinere, precum Alcoolicii Anonimi (AA); aceste grupuri recomanda deseori si prezenta membrilor familiei (in special in cazul adolescentilor care sunt tratati pentru dependenta de alcool).
Un numar destul de mare de alcoolici, prezinta dupa un anumit interval, recidiva simptomelor datorate consumului de alcool. Chiar si in acest caz, nu este recomandat ca persoana in cauza sa renunte la tratament. Este posibil ca in cazul recidivelor, sa se repete anumiti pasi din program, dar acest lucru nu inseamna ca este periclitat succesul tratamentului.
Tratament in cazul agravarii bolii
SusRezolvarea problemelor legate de consumul excesiv de alcool, este un proces care poate dura intrega viata (tratament cronic). Majoritatea persoanelor tratate pentru alcoolism, au una sau 2 recaderi pe toata durata recuperarii. In cazul in care aceste recaderi sunt mai frecvente si reapar simptomele caracteristice sevrajului, este recomandat un nou consult de specialtate, care va necesita de cele mai multe ori, internarea intr-un centru specializat de tratament.
Personalul specializat in tratarea persoanelor cu alcoolism ofera sprijinul medical si psihologic necesar unei recuperari adecvate.
Profilaxie
SusPersoanele care au un istoric familial de consum excesiv de alcool sau dependenta de alcool, trebuie sa evite pe cat posibil consumul de alcool, chiar si ocazional. Aceasta metoda este cea mai eficienta in prevenirea aparitiei alcoolismului si a complicatiilor secundare acestuia.
Multe persoane consuma alcool pentru a atenua diferite simptome legate de unele afectiuni, precum depresia sau tulburarile anxios-depresive. In acest caz, este important sa se efectueze um tratament psihiatric corespunzator.
Tratament ambulatoriu
SusIn cazul in care membrii familiei sunt ingrijorati pentru o persoana care consuma alcool, este foarte posibil ca aceasta sa aiba o problema legata de un eventual abuz de alcool, insa pe care, deseori, nu o accepta.
Printre semnele precoce ale alcoolismului, amintim perioadele de pierdere temporara a constientei (amnezie), specifice pentru aceasta afectiune. In cazul in care aceste episoade dureaza mai mult sau se repeta dupa un interval de timp, este necesar tratamentul medical de specialitate si initierea tratamentului corespunzator.
Unele peroane care au probleme legate de consumul de alcool si care vor sa renunte din proprie initiativa la alcool, pot sa apeleze la ajutor specializat, in special in cadrul unor organizatii care se ocupa de astfel de probleme, de exemplu Alcoolicii Anonimi (AA).
Este important ca pe toata perioada in care predomina simptomele de sevraj sa existe supraveghere medicala corespunzatoare.
In cazul in care o persoana tratata pentru alcoolism, simpte nevoia de a consuma din nou alcool, trebuie sa ceara ajutor specializat cat mai rapid posibil.
Medicatia optionala
Exista cateva medicamente care se regasesc in diferite studii medicale, care sunt folosite in tratamentul de intretinere si care mentin abstinenta la alcool:
- ondansetronul, este un medicament aflat deocamdata in studiu si care are anumite beneficii in tratamentul alcoolismului;
- buspirona este un medicament anxiolitic (combate anxietatea) si poate avea, de asemenea, efecte pozitive si in tratamentul alcoolismului;
- nalmefenul, este un medicament inrudit cu naltrexona fiind utilizat in diferite studii si este considerat de asemenea eficient in tratamentul alcoolismului.
De retinut!
Medicatia anxiolitica este folosita in tratamentul de detoxifiere si in tratamentul simptomelor caracteristice sevrajului.
Vitaminele, in special vitamina B1 (tiamina), este utilizata pe toata perioada recuperarii pentru a preveni aparitia sindromului Wernicke-Korsakoff, care poate cauza leziuni cerebrale ireversibile si malnutritie cronica secundara consumului cronic de alcool.
Sprijinul pentru familia consumatorului de alcool
SusEste foarte dificil pentru membrii unei familii unde exista o persoana care are probleme legate de consumul de alcool, in sensul ca deseori aceste persoane devin violente, nu se mai implica in viata de familie sau alte activitati cotidiene.
Membrii familiei nu trenbuie sa gaseasca vreo scuza pentru comportamentul inadecvat al persoanelor alcoolice si nu trebuie sa evite sa ceara ajutor medical corespunzator. Ar fi ,de asemenea, de preferat sa incurajeze persoanele in cauza sa apeleze la tratament de specialitate.
In multe cazuri, din diferite motive, persoanele care sufera de alcoolism, nu primesc sprijinul necesar din partea familiei. In acest caz ei trebuie sa apeleze cu incredere la ajutorul oferit de centrele specializate in tratamentul alcoolismului.
Alte tratamente
SusAcupunctura
Acupunctura, in special cea realizata la nivelul pavilionului urechii (auriculara), este folosita de sute de ani in tratamentul persoanelor cu alcoolism. Cu toate ca aceasta metoda este eficienta in cazul unor persoane care au dependenta de alcool, nu exista suficiente date stiintifice care sa certifice faptul ca aceasta metoda este cu adevarat eficienta in tratarea alcoolismului.
Tehnicile de control a stresului
Unele persoane care se trateaza pentru dependenta de alcool, gasesc utile aceste tehnici de controlare a stresului. Nu se stie exact daca aceste metode ajuta pacientul sa mentina pentru o lunga perioada de timp abstinenta la alcool, insa imbunatatesc starea generala, in special statusul psihic pe toata durata recuperarii.
Acestea includ:
- exercitiul fizic: activitatea fizica regulata, este una dintre cele mai eficiente metode de control al stresului;
- scrisul, este de asemenea o metoda eficienta in controlul stresului;
- exprimarea libera a tuturor sentimentelor: vorbitul, rasul, plansul si eliberarea furiei sunt normale pe tot parcursul procesului de recuperare;
- gasirea unor activitati placute (hobby) sunt, de asemenea utile, pentru ca ajuta la relaxare; munca de voluntariat, este deseori recomandata, deoarece elimina stresul si creaza un sentiment placut;
- exercitiile de relaxare, precum exercitiile de respiratie, relaxarea musculara, masajul, aromaterapia, yoga si exercitiile de relaxare traditionale chinezesti (tai chi si qi gong), sunt de asemenea recomandate;
- exercitiile psihice de meditatie, precum autohipnoza, meditatia, exercitiile imaginare, ascultarea muzicii de relaxare, sunt utile in recuperarea pacientilor cu dependenta de alcool.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Psihologie-Psihiatrie
- Dr. Rares Ignat -
- Dr. Roxana Patrascu -
- Dr. Bogdan Eduard Patrichi - Spitalul clinic de psihiatrie prof. dr. OBREGIA
- Dr. Nicolae Marcu -
- Dr. Mihaela Anca Dragan -
Articole recomandate
- Alcoolismul la persoanele in varsta (peste 65 de ani)
- Concentratia de alcool din sange: mit si adevar
- Alcoolul: de la obisnuinta, la abuz si dependenta
- Sevrajul alcoolic
- Impactul pozitiv si negativ al alcoolului asupra sanatatii
- Care este legatura dintre alcool si depresie?
- Sindromul alcoolismului fetal
- Polineuropatia alcoolica si impactul asupra sistemului nervos
- Posibila legatura dintre autism si greutatea mica la nastere