Fracturi costale

Vezi galerie foto

Fracturile costale reprezinta ruperea sau aparitia unei fisuri la nivelul unui os ce formeaza cutia toracica.

Cauza cea mai frecventa de fractura costala este prin lovitura directa in torace, adesea in urma unui accident de masina sau unei cazaturi.

Fracturile costale se mai pot produce de asemenea in timpul unor accese puternice de tuse, mai ales in prezenta unor boli care scad rezistenta oaselor, ca de exemplu in osteoporoza sau in neoplasme osoase (cancer osos).

Coastele au doua functii: una dintre ele este de a proteja organele interne, iar cea de-a doua este de a oferi suport pentru muschii respiratori. Coastele mentin de asemenea cutia toracica deschisa, pentru a permite intrarea aerului in plamani.

In cazul in care coastele sunt fracturate, respiratia devine foarte dureroasa, deoarece muschii respiratori care in mod obisnuit se fixeaza pe coaste, vor trage de portiunea fracturata.

In cazul in care trei sau mai multe coaste vecine sunt fracturate in mai multe puncte, se va forma o portiune de torace care nu-si va mai mentine forma normala in timpul inspiratiei (in momentul in care tragem aer in plamani). Acest lucru va determina scaderea volumului cutiei toracice si a plamanilor, deci o respiratie insuficienta. De asemenea musculatura va fi afectata, iar acest lucru influenteaza suplimentar respiratia.

Durerea la locul fracturii are grade variate, de la usoara la severa. Respiratia este ingreunata. La apasarea sternului, cu pacientul in pozitie orizontala, acesta va simti durere la locul de fractura.

In cazul in care fractura afecteaza procesul respirator pot sa apara dispneea (respiratie grea, senzatia de sete de aer) sau tahipneea (respiratie rapida) fie datorita durerii, fie afectarii cutiei toracice.

In cazul in care fractura este destul de grava, incat sa produca tulburari majore ale respiratiei, apar ameteli, cefalee (durere de cap) si senzatie de somnolenta sau de oboseala. Aceste simptome reflecta o afectare grava si indruma pacientul spre medicul specialist.

O lovitura care este destul de puternica pentru a produce fractura costala, poate de asemenea sa produca alte leziuni la nivelul plamanilor, splinei, ficatului, vaselor mari de sange, capului sau gatului. Din cauza acestor leziuni ce se pot asocia cu fracturile costale si care nu sunt cu usurinta diagnosticate in primele momente, este necesara o evaluare completa a pacientului.

Diagnosticarea include anamneza (intrebari in legatura cu motivul producerii fracturii) si examinarea fizica. Aceasta poate sa implice aplicarea unei presiuni la nivelul toracelui, pentru a determina locul dureros; inspectia (observarea) toracelui, a miscarilor respiratorii si auscultatia (ascultarea) plamanilor. De asemenea se inspecteaza capul si gatul, se ausculta inima, pentru a se diagnostica eventualele leziuni.

In functie de suspiciunile clinice, se poate sau nu efectua o radiografie sau alte teste imagistice. In cazul in care fractura nu este insotita de alte leziuni, radiografia nici nu este obligatorie. Sunt cazuri in care fractura costala nu se evidentiaza la radiografie, de aceea se face tratament asemanator cu cel pentru fractura in cazul unei lovituri puternice costale, chiar daca diagnosticul nu este confirmat.

In marea majoritate a cazurilor terapia consta in ameliorarea durerii. Eliminarea acesteia creste confortul pacientului si permite efectuarea de respiratii eficiente. Pentru scaderea durerii sunt indicate: comprese cu gheata la locul de fractura, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene de tipul Ibuprofenului sau medicamente antialgice de tipul Algocalminului sau Tylenol cu codeina.

Este indicat ca cel putin o data pe ora, pacientul sa tuseasca sau sa efectueze o inspiratie profunda pentru a permite oxigenarea plamanilor. Acest lucru va reduce riscul de aparitie a pneumoniei sau a atelectaziei (colaps al tesutului pulmonar).

Este indicat ca dupa o lovire a toracelui sau o cazatura urmata de durere la nivelul peretelui toracic, neinsotite de afectari ale capului sau gatului, pacientul sa fie asezat pe partea afectata. Acest lucru permite portiunii neafectate a plamanului sa se extinda suplimentar in timplul inspiratiei.

In cazul pacientilor internati, terapia poate fi facuta cu substante mai puternice sau pot fi facute infiltratii perinervoase pentru a diminua durerea.

In trecut terapia includea bandijonari ale toracelui, chiar gips, dar aceste optiuni, desi diminuau durerea, scadeau capacitatea de extindere a plamanilor si astfel crestea riscul aparitiei colapsului in tesutul pulmonar si riscul de pneumonii. In momentul de fata protocoalele terapeutice nu mai includ fixarea toracelui cu gips sau corsete.

Leziunile cutiei toracice se vindeca greu, deoarece aceasta este tot timpul in miscare datorita respiratiei. Acest lucru incetineste procesul de vindecare. Fracturile costale se vindeca de obicei intr-un inteval de 6 saptamani.