Epicondilita

Vezi galerie foto

Problemele musculoscheletice apar frecvent ca rezultat fie al unor activitati atletice de performanta, fie al activitatilor zilnice. In cele mai multe cazuri, diagnosticul este usor de stabilit.

Afectarea tendoanelor de la nivelul articulatiei cotului poarta numele de tendinita. Aceasta se poate manifesta fie pe partea laterala fie pe partea mediala. Astfel ca, trebuie mentionate doua afectiuni semnificative:

- epicondilita laterala, denumita si cotul tenismenului (fiind afectata partea laterala a cotului)
- epicondilita mediala, numita cotul jucatorului de golf.

Dintre cele doua afectiuni, epicondilita laterala are o frecventa mai mare decat epicondilita mediala. Aceste afectiuni se datoresc suprasolicitarii excesive, iar durerile sunt rezultatul unor rupturi minore ale tendoanelor muschilor flexori si extensori ai antebratului.

Tendinita cotului este una dintre cele mai discutate afectiuni la acest nivel datorita absentei in prezent a unei metode optime pentru rezolvarea acestei afectiuni. Tratamentul se bazeaza pe efectuarea unor exercitii regulate care ulterior vor stimula raspunsul de vindecare a organismului.
Printre metodele de vindecare amintim acupunctura si terapia cu cortizon, care consta in administrarea de injectii cu cortizon, insa efectul acestora este de scurta durata. Tratamentul chirurgical se recomanda in mai putin de 10% din cazuri si consta in extirparea partii tendonului muschiului afectat (muschiul scurt extensor radial).
Desi nu este descrisa in detaliu, fizioterapia este un adjuvant extrem de important la tratamentul medicamentos al acestor afectiuni.

Aceasta afectiune se intalneste la aproximativ 5-8% dintre jucatorii de tenis, desi este denumita “cotul tenismenului”. De asemenea, se intalneste la violonisti, medicii chirurgi, persoanele care bat la masina (secretarele) din cauza scrisului, barbatii care dau mana puternic, gospodinele care muncesc mult prin casa si solicita articulatia cotului.
Cea mai mare incidenta este prezenta la grupele de varsta cuprinse intre 40-50 ani, in special la jucatorii amatori de tennis (datorita lipsei tehnicii de joc).

Tendinita apare in urma microtraumatismelor si a suprasolicitarii indelungate a muschilor extensori. Tendoanele afectate sunt:
- tendonul muschiului scurt extensor radial
- tendonul muschiului extensor comun al degetelor.
Procesul degenerativ la nivelul zonei de insertie a tendoanelor caracterizeaza “cotul tenismenului”. Astfel, in urma stresului provocat la acest nivel, zona de insertie a tendoanelor se adapteaza la stres printr-o schimbare a matricei extracelulare, a latimii fibrelor de colagen si a fibrelor conjunctive. Odata ce dispare capacitatea de regenerare si adaptare la stres, se instaleaza procesele degenerative.
In aceasta afectiune, studiile efectuate pana in prezent nu au putut evidentia nici un proces inflamator. Astfel ca, durerea este cauzata de modificarea structurii chimice a matricei extracelulare, prezenta tesutului fibros sau iritarea terminatiilor nervoase libere.

Pacientul se prezinta cu dureri la locul de insertie a tendonului si sensibilitate la nivelul zonei laterale a cotului, cea mai sensibila zona fiind situata anterior si distal de epicondilul lateral al humerusului. In acest caz durerea poate radia la nivelul antebratului si foarte rar, catre brat.
Sunt afectate activitatile care implica miscari de apucare si strangere, cum ar fi strangerea de mana sau deschiderea unor recipiente cu capac.

Diagnosticul este usor de confirmat la examenului fizic, prin reproducerea durerii la locul afectat. Durerea caracteristica mai poate fi reprodusa si prin extensia articulatiei radiocarpiene, cu exercitarea de presiune asupra articulatiei. O alta manevra utila pentru evidentierea epicondilitei laterale consta in a ruga pacientul sa stranga pumnul si apoi sa efectueze extensia articulatiei pumnului, impotriva presiunii exercitate de palama examinatorului.
Rezonanta magnetica nucleara poate evidentia gradul de degenerare si situatia tesutului moale.

In prezent nu exista tratament specific, bazat pe studii stiintifice pentru aceasta afectiune. Atat, terapia prin miscare sau repaus precum si abordarea chirurgicala au beneficii reduse, nici una dintre aceste terapii nu au fost verificate stiintific. Terapia non-chirurgicala este cea mai frecventa forma de tratament si unanim cea mai acceptata. In urma acestei terapii se recapata functionalitatea deplina a unitatii tendinoase si musculare.
Tratamentul recomandat este punerea in repaus a segemtului implicat si evitarea activitatilor care exacerbeaza afectiunea. Utilizarea benzilor de “contraforta” (benzi purtate distal de cot, peste portiunea cea mai voluminoasa a musculaturii antebratului), preconizate a micsora fortele transmise cotului in cursul efortului, nu reprezinta o alternativa adecvata la repaus.
Tratamentul medicamentos cu antiinflamatoare nesteroidiene este eficace in cazurile mai usoare. Se poate afirma ca terapia de succes depinde in cea mai mare masura de procesul de vindecare. Astfel ca, absenta durerii atat in repaus cat si in urma solicitarii musculare si tendinoase caracaterizeaza integritatea deplina a structurilor neuronale, circulatia sangvina corespunzatoare in aceste zone precum si structura stabila a fibrelor de colagen.

Simptomatologia care persista mai mult de 2 saptamani dupa instituirea tratamentului conservator raspunde de obicei la infiltratiile cu corticosteroizi si lidocaina in regiunea epicondilului afectat.
Dupa remisiunea durerilor pacientul poate incepe un program de fizioterapie, cu executarea zilnica de intindere a tendoanelor muschilor flexori si extensori.
De asemenea, electrostimularea si ultrasunetele sunt indicate pentru epicondilita laterala, unii pacienti descriu o ameliorare dupa aceste proceduri. Se poate utiliza si termoterapia (incalzirea zonei afectate) care se recomanda inainte de efectuarea exercitiilor de stretching sau crioterapia (racirea zonei) care se efectueaza dupa un set de exercitii solicitante.
Realizarea procesului de vindecare se obtine prin cresterea treptata a tensiunii si a incordarii. Astfel ca, exercitiile fizice trebuie sa cuprinda mai mult imbunatatirea flexiei, a puterii si indoirii corespunzatoare a articulatiei radiocarpiene, a cotului, umarului si a antebratului.
Exercitiile fizice sunt efectuate de regula pana la aparitia durerii (acesta fiind cel mai important indicator pentru cresterea si scaderea progresiva a strechingului).
Cea mai solicitanta miscare pentru tendon este intinderea excentrica.
Unele dintre exercitiile fizice necesare pentru efectuarea procesului de vindecare sunt:
- cotul este in extensie si se efectueaza flexia sau extensia pumnului
- exercitii de forta - se efectueaza exercitii cu rezistenta mica a muschilor flexori, pronatori, extensori si supinatori ai antebratului. Initial se incepe fara greutati, ulterior numarul de repetari si greutatile sunt crescute treptat. Greutatea maxima recomandata nu trebuie sa depaseasca 5 kg iar numarul de repetari nu trebuie sa fie mai mare de 15-20 de ori. La inceput, se recomanda contractia concentrica (apropierea segmentelor) si ulterior trecerea rapida la contractia excentrica care s-a dovedit cea mai eficace in epicondilita laterala.
- exercitii ale pumnului se pot efectua si cu ajutorul mingiilor de cauciuc
- pentru restabilirea coordonarii segmentelor afectate musculo-tendinoase se recomanda imbunatatirea proprieceptiei
- exercitii aerobice care includ lantul kinetic complet inclusiv muschii umarului si rotatorii.

O alta metoda de tratament complementara este acupunctura, aparand rezultate buna la 60% dintre pacienti. De asemenea aceasta metoda are si efect analgezic la 80% dintre pacienti.
Tratamentul conservator (non-chirurgical) are o rata de vindecae de aproximativ 50-80%, apelandu-se la acesta de cele mai multe ori deaorece are mai putine efecte adverse, comparativ cu tratamentul chirurgical.

Tratamentul chirurgical este rareori recomandat (aproximativ 5% din cazuri), durerea persistenta insotita de atrofie musculara si slabiciune reprezinta un indicator important.
De regula, antrenamentul de reabilitate se face o perioada lunga de timp (aproximativ 6-9 luni) si numai dupa acest interval de timp se poate preciza daca e nevoie de tratament chirurgical sau nu.

Aceasta afectiune este asemanatoare cu epicondilita laterala, cu exceptia zonei de afectare si anume zona mediala a cotului, a epicondilului medial al humerusului. La acest nivel sunt inserati muschii responsabili de flectarea mainii pe antebrat, fiind afectate tendoanele acestor muschi.
In ambele afectiuni, epicondilita laterala cat si cea mediala prima recomandare este efectuarea contractiilor izometrice pentru mentinerea masei musculare si efectuarea exercitiilor de stretching. Principiile de tratament sunt aceleasi ca si in epicondilita laterala.
Este important sa fie limitate miscarile sau chiar absente activitati cum ar fi:
- scrisul
- deschis usi
- carat
- spalat.

Desi au denumiri specifice anumitor sporturi, cele doua afectiuni sunt intalnite in special dupa activitatile zilnice curente.
Terapia chirurgicala consta in “curatarea tendoanelor” de tesutul afectat, desprinderea acestora de pe zona de insertie si curatarea acesteia si ulterior reatasarea.
In cazul in care afectiunea devine cronica, aceasta nu are efecte nocive ci numai o durere constanta, pe care unii sportivi o tolereaza si isi continua activitatea.