Durerile de genunchi
Generalitati
SusNervii responsabili de obtinerea senzatiilor in zona genunchilor sunt aceeasi care determina aparitia de senzatii si in zona soldului, picioarelor si a gleznelor si sunt localizati in partea inferioara a spatelui. Durerea rezultata in urma unui prejudiciu mai important se va transmite de-a lungul nervului si va fi resimtita local, la suprafata genunchiului. Durerile de genunchi, in sine, pot sa provina atat ca urmare a loviturilor locale dar si a acidentarilor sau conditiilor care ar putea afecta soldul, glezna sau partea inferioara a spatelui.
Disconfortul de la nivelul oricareia din zonele mentionate, ar putea fi cauza durerilor de genunchi. In general acest tip de durere este fie acut (resimtit imediat) sau cronic (pe termen lung). Durerea acuta de genunchi poate fi declansata de un traumatism sau o infectie acuta. Durerile cronice de genunchi apar, deseori ca rezultat al unor leziuni sau inflamatii (cum ar fi artrita), dar pot fi provocate si de o infectie.
Cuprins articol
Durerile acute de genunchi
SusFractura sau ruperea oaselor
• Descriere - Fractura la oricare din oasele genunchiului este o leziune traumatica declansata de obicei de o forta moderata sau mare (cum ar fi cea din urma unui accident de masina sau a unui sport de contact).
• Simtome si semne - Fracturile ar putea fi insotite de umflaturi si vanatai, dar sunt aproape intotdeauna extrem de dureroase si sensibile la atingere. Durerea este, de obicei, atat de accentuata, incat cei in cauza nu sunt capabili sau mearga si nici nu suporta vreo greutate, oricat de usoara, pe genunchi.
• Diagnostic - Fracturile reprezinta o urgenta si ar trebui imediat evaluate si investigate de catre medic. Acest lucru presupune, in general, realizarea de radiografii locale, dar si alte teste relevante (in functie de gravitatea fracturii). Amanarea investigatiilor ar putea duce la fracturarea altor fragmente de os si la aparitia altor tipuri de leziuni.
• Tratament - In functie de tipul fracturii, medicul poate recomanda imobilizarea locala (sau purtarea unei atele) sau interventie chirurgicala.
• Prognostic - De cele mai multe ori, fracturile se vindeca, fara probleme, pe termen lung. Cu toate acestea, unele fracturi sunt complicate si agravate de prezenta artritei sau leziunea arterelor sau nervilor.
Ligamentele rupte si entorsa
• Descriere - Leziunea unui ligament colateral medial (LCM) este cel mai frecvent tip de ligament intalnit in cazul traumatismelor genunchiului. Acest ligament poate fi luxat sau rupt fie total sau partial.
• Semne si simptome - Entorsa sau ruptura severa de ligament colateral medial produce adesea o senzatie de fisurare sau durere accentuata de-a lungul partii interioare a genunchiului. Alte simptome ar putea fi instabilitatea genunchiului si umflarea acestuia. O forta din exteriorul genunchiului (laterala) sau catre partea interna (mediala) a acestuia ar putea fi responsabila in cazul acestui tip de prejudiciu. In general, apar si vanatai la locul prejudiciului. Ligamentele rupte, luxate, pot sa apara si in cazul rasucirii excesive a piciorului cand talpa este fixata pe podea. Conditia este des intalnita in cazul sporturilor de contact dar pot rezulta si din cauza rasucirii genunchiului unui picior, la ski, de exemplu. In urma accidentelor ligamentelor colaterale mediale si laterale apare de obicei, inflamatia si durerea in partea interioara sau exterioara a genunchiului.
• Diagnostic - Medicul va dori sa stie istoricul medical al pacientului si il va examina fizic, iar apoi va recomanda, intr-o prima etapa, tratamentul conservator: aplicarea de comprese locale reci, in cazul membrelor implicate in prejudiciu. Daca simptomele persista, specialistul poate sugera un examen RMN sau artroscopie pentru a evalua in detaliu ligamentul ranit.
• Tratament - In cazul unei entrose usoare, masurile instituite timpuriu (comprese cu gheata, utilizarea de antiinflamatoare si calmante) alaturi de diverse tipuri de exercitii fizice (inclusiv bicicleta stationara si alte exercitii specifice de recuperare) ar putea fi suficiente. Activitatea fizica de acest gen trebuie sa fie supravegheata de un medic specialist sau fizioterapeut, intrucat anumite exercitii fizice trebuie evitate. Spre deosebire de entorse, ligamentele rupte de cele mai multe ori necesita interventii chirurgicale pentru rezultate cat mai bune.
• Prognoza - Perspectivele pe termen lung in cazul prejudiciilor ligamentelor depind de gradul de severitate al acestora, de succesul operatiei si al recuperarii in urma oricarei interventii chirurgicale.
Ruptura de ligamente incrucisate
• Descriere - Ruptura unui ligament anterior incrucisat este un prejudiciu intalnit destul de frecvent in urma activitatilor sportive, cauzat de o oprire brusca sau de rasucirea violenta a genunchiului. Ruptura ligamentului incrucisat posterior este mai grava decat prima situatie dar mai putin intalnit. In cazul acestuia este nevoie de o forta puternica (de exemplu cea produsa in cazul in care genunchiul se loveste de bord in cazul unui accident de masina). Din cauza fortei severe, prejudiciul caracteristic ligamentului incrucisat posterior este adesea asociat si cu afectarea altor ligamente.
• Simptome si semne - Daca un ligament incrucisat anterior se va rupe, se va auzi un trosnet. Se va observa ca genunchiul devine instabil si se va resimti durere puternica. Aceste manifestari, sunt aproape intotdeauna urmate de umflarea genunchiului, la cateva ore, cauzata de hemoragia ligamentelor incrucisate anterioare rupte.
• Tratament - Tratamentul chirurgical este recomandat mai ales in cazul sportivilor, pentru ca acestia sa-si poate relua activitatea fizica. Tratamentul conservator ar putea fi, totusi, suficient in cazul celor care nu fac exercitii fizice, in mod frecvent.
Ruptura de tendon
• Descriere - Atat cvadricepsul cat si tendoanele latelare se pot rupe partial sau complet. Ruptura tendonului cvadriceps apare, de cele mai multe ori in cazul sportivilor cu varsta de peste 40 de ani, care nu fac activitate fizica in mod frecvent. Ruptura de tendon patelar apare, de obicei, la persoanele mai tinere care au suferit anterior de tendinita sau au utilizat steroizi administrati injectabil in genunchi.
• Simptome si semne - Ruptura de cvadriceps sau patelar include durerea tendonului (in mod special atunci cand piciorul este atins sau cand se intinde genunchiul). In cazul celor care sufera de rupturi grave, genunchiul nu poate fi extins. Rotula, este deplasata fie in sus (in cazul rupturii de tendon patelar) sau in jos (in cazul rupturii de tendon cvadriceps). Pacientul poate observa, de obicei, o diferenta de aspect cand va compara genunchiul lezat cu cel sanatos.
• Tratament - Ruptura de tendon ar trebui evaluata de urgenta. De cele mai multe ori este necesara interventia chirurgicala, desi in monoterapie tratamentul presupune doar aplicarea de atele.
Leziunea de menisc
• Descriere: Leziunile la nivelul meniscului sunt, de obicei, traumatice dar pot fi si rezultatul suprasolicitarii meniscului. Adesea o portiune de menisc se poate rupe si din cauza utilizarii excesive a articulatiei genunchiului.
• Semne si simptome - Leziunea de menisc poate determina blocarea genunchiului intr-o anumita pozitie sau poate restrange posibilitatile acestuia de miscare. Poate sa apara umflarea genunchiului si instabilitatea acestuia. Cu toate acestea, inflamatia acestuia este mai putin accentuata comparativ cu cu alte tipuri de prejudicii.
• Tratament - Leziuniile de menisc necesita adesea artroscopia chirurgicala, necesara mai ales in cazul genunchiului blocat.
Dislocarea de genunchi
• Descriere - Dislocarea de genunchi poate pune in pericol sanatatea membrului inferior si necesita interventie medicala de urgenta. Acesta este un prejudiciu rar. Dislocarea de genunchi va fi cauzata de o lovitura extrem de puternica. Partea inferioara a piciorului va fi complet deplasata fata de cea superioara a piciorului. Aceasta deplasare intinde si uneori fisureaza nu doar ligamentele genunchilor ci afecteaza si arterele si nervii. In cazul leziunilor arteriale netratate, grave, ar putea fi necesara amputarea.
• Semne si simptome - Dislocarea de genunchi este foarte dureroasa si produce o deformare evidenta a genunchiului. In multe situatii, gravitatea acestora este diminuata prin repozitionarea imediata a genunchiului. Cand un genunchi este dislocat, se va auzi un zgomot puternic.
• Tratament - In cazul in care genunchiul dislocat nu a fost repus in pozitia sa normala, medicul va face acest lucru. Totusi, va fi necesara si evaluarea ulterioara si ingrijire postoperatorie. Daca sunt depistate si alte tipuri de leziuni, acestea se vor trata chirurgical in cel mai scurt timp.
Dislocarea sau luxatia de rotula (patela)
• Descriere - Acesta este un tip des intalnit de prejudiciu provocat de traume directe sau ca urmare a indreptarii fortate a piciorului (de exemplu miscarile intalnite in timpul unor miscari ce ar putea fi realizate in tipul meciurilor de volei sau tenis. Dislocarea patelei este mai frecvent intalnita la femeile supraponderala, la oamenii care au picioare strambe si la cei care au genunchii foarte apropiati.
• Simptome si semne - Cei care vor suferi acest prejudiciu vor observa ca rotula va fi deplasata din locul sau si vor intampina dificulati atunci cand vor incerca sa flexeze sau sa extinda genunchiul.
• Tratament - Doctorul va repune rotula in pozitia sa normala. Apoi va solicita o serie de investigatii pentru a se confirma absenta unei fracturi, medicul va trata aceasta leziune prin fixarea unei atele timp de trei saptamani pentru a permite tesuturilor moi ale rotulei sa se vindece. Procedura va fi urmata de exercitii fizice pentru mentinerea in linie dreapta (a piciorului) a rotulei.
Durerile cronice de genunchi
SusArtrita - este o afectiune inflamatorie a articulatiei genunchiului, dureroasa, de cele mai multe ori. Artrita are mai multe cauze:
Osteoartrita
• Descriere - Este cauzata de degenerarea cartilajului genunchiului. In forma sa extrema, meniscul (cartilajul) este complet erodat iar femurul se va freca de tibie (os pe os).
• Semne si simptome - Osteoartrita provoaca durerea cronica de genunchi, care se amplifica in timpul activitatilor fizice. Acesta poate deveni rigid in urma pozitiei sezande prelungite si durerea se poate agrava in timpul activitatilor fizice, ca urmare a formarii tesutului osos nou la marginea cartilajului degenerat.
• Tratament - Tratamentul are ca scop controlul durerii cu ajutorul antialgicelor si a medicamentelor antiinflamatorii, prescrise de catre medic. Sustinerea genunchiului cu ajutorul faselor elastice poate fi utila in cazul pacientilor activi. Pentru ameliorarea durerilor cronice declansate de osteoartrita pot fi necesare injectiile cu acid hialuronic. Osteoartrita severa va fi tratata cu calmante pentru durere sau prin protezarea genunchiului.
Poliartrita reumatoida
• Descriere - Poliartrita reumatoida este o boala ce afecteaza intreg organismul si implicit multe dintre articulatiile acestuia (inclusiv genunchiul).
• Semne si simptome - In plus fara de durerile de genunchi, in cazul artritei reumatoide apare si rigiditatea mai multor articulatii (inclusiv dimineata la trezire). Genunchiul va fi cald la atingere si umflat.
• Tratament - Tratamentul include calmante, medicamente antiinflamatorii si alte tipuri de medicamente care au rolul de a incetini progresia bolii.
• Prognoza - Este esential ca pacientii care sufera de artrita reumatoida sa fie evaluati si tratati intr-un mod agresiv inca din faza incipienta a bolii, pentru cele mai bune rezultate. Acest lucru va include, in general, o evaluare aprofundata a bolii de catre un medic reumatolog.
Artrita cristalina (guta si pseudoguta)
• Descriere - Aceste forme severe si foarte dureroase de artrita sunt cauzate de formarea unor cristale in zona genunchiului si a altor articulatii. Aceste cristale se pot forma ca urmare a disfunctiilor in absorbtia sau metabolizarea a diferite substante naturale cum ar fi acidul uric (principalul vinovat in declansarea gutei) si pirofosfat de calciu (ce contribuie la declansarea pseudogutei).
• Semne si simptome - Guta si pseudoguta au un debut rapid, iar printre primele simptome se remarca: umflarea genunchiului, durerea acestuia, genunchi cald la atingere si diminuarea flexibilitatii genunchiului.
• Tratament - Tratamentul are ca scop mentinerea sub control a inflamatiei cu ajutorul medicamentelor antiinflamatorii si stimularea metabolismului cu ajutorul a diverse substante chimice pentru a se incetini formarea a diverse cristale vinovate de aparitia bolii. Se va evita alcoolul si se vor face diverse modificari in cadrul dietei pentru a fi redusa frecventa aparitiei crizelor dureroase.
Bursita
• Descriere - Bursita este o afectiune care apare ca urmare a unui traumatism sau depozit de cristale, in urma carora bursele genunchilor se pot inflama (bursa este un saculet cu lichid localizat la incheieturi care are rolul de a diminua frecarea dintre piele, tendoane, muschi, oase, ligamente, etc.).
• Simptome si semne - Leziunile acute sau cronice cauzeaza durerea genunchiului si de cele mai multe ori inflamatia burselor. Cel mai des intalnit tip de bursita este bursita prepatelara. Acest tip de bursita apare la persoanele care isi solicita mult genunchii. Un alt tip de bursita este bursita prepatelara care apare la persoanele care isi solicita in mod excesiv genunchii (cele care stau mul timp in genunchi). Mai exista si bursita anserine localizata la aproximativ doi centimetrii mai jos de genunchi, de-a lungul partii mediane a genunchiului. Desi apare mai frecvent in cazul femeilor supraponderale, aceasta afecteaza si sportivii, dar si alte categorii de persoane.
• Tratament - Tratamentul va include, de obicei, ingrijirea la domiciliu cu tratament cu antiinflamatoare nesteroidiene. Cu toate acestea, formele severe se vor trata prin injectarea periodica, locala, a steroizilor.
• Prognoza - Cu tratament optim si controlul bolii, situatia se amelioreaza considerabil.
Artrita infectioasa
• Descriere - Genunchiul poate fi infectat din multe cauze. De exemplu, gonoreea este o boala destul de des intalnita ce poate infecta genunchiul, asa cum o pot face si alte bacterii care se afla in mod normal pe piele.
• Semne si simptome - Infectiile genunchiului se soldeaza cu umflarea insotita de durere a acestuia. In plus, persoanele care dezvolta o astfel de infectie acuza febra si frisoane. In cazul infectiilor mai putin severe, febra nu apare.
• Tratament - Trebuie ca medicul sa ofere un diagnostic cat mai corect al infectiei genunchilor si sa recomande tratamentul adecvat pentru fiecare situatie. Tratamentul include, de obicei, terapie intensiva cu antibiotice si poate include aspiratia la nivelul articulatiilor a infectiei sau drenajul chirurgical al acesteia.
• Prognoza - Perspectivele depind de cat de repede debuteaza tratamentul adecvat cu antibiotice. Infectia articulatiei genunchiului poate afecta permanent cartilajul acestuia.
Sindromul patelofemural si condromalacia rotulei (patelara)
• Simptome si semne - Conditia apare mai ales in cazul femeilor tinere si a sportivilor de ambele sexe, dar si a persoanelor in varsta. In cazul sindromului patelofemural, rotula se freaca de partile interioare sau exterioare ale femurului, mai degraba decat de partea din mijloc a acestuia. Ca urmare, articulatia patelofemorala se inflameaza la locul traumei, intervine durerea, atat cand persoana in cauza este activa cat si in repaus prelungit. Pe masura ce boala progreseaza, are loc inmuierea si descompunerea cartilajului articular situat in partea superioara a rotulei: condromalacie a rotulei.
• Tratament - Ingrijirea la domiciliu presupune administrarea de calmante si de antiinflamatoare nesteroidiene, insotite de exercitii fizice care au rolul de a intari si consolida muschiul care inconjoara meninscul. In anumite cazuri poate fi necesara ortezarea pentru sustinerea mecanica a piciorului si reducerea fortei anormale a genunchiului. Cazurile severe al sindromului patelofemural sau condromalaciei rotulei pot fi tratate prin diverse tipuri de proceduri medicale.
Genunchiul alergatorului
• Descriere - Tendinita sau inflamatia tendonului cvadriceps in partea superioara a articulatiei meniscului sau tendinita in partea de jos a tendonului patelar, ori in locul unde incepe tibia (numit tuberozitate tibiala - aproximativ 2 cm mai jos, in partea din fata a genunchiului) este o afectiune numita genunchiul alergatorului (saritorului). Denumirea provine de la faptul ca aceasta conditie este intalnita mai ales in cazul jucatorilor de baschet, volei si a altor sportivi care fac sporturi ce implica saritul sau alergarea.
• Semne si simptome - In cazul genunchiului alergatorului apar dureri localizate care se inrautatesc in timpul activitatilor fizice. Durerea se accentueaza in timpul sariturilor, atunci cand presiunea asupra tendoanelor genunchilor creste.
• Tratament - Tratamentul la domiciliu include administearea de medicamente antiinflamatoare. Deosebit de importante sunt odihna, aplicarea locala de comprese reci, calmante si medicamentele antiinflamatoare nesteoidiene care ajuta la calmarea durerii si diminueaza inflamatia. Dupa ce durerea va fi controlata, ar trebui sa se inceapa un program de exercitii pentru consolidarea muschilor cvadriceps si cei ai tendoanelor genunchilor.
Boala Osgood-Schlatter
• Descriere - Boala Osgood-Schlatter apare la sportivii adolescenti in cazul presiunii sau extinderii repetitive a genunchiului care determina inflamatia si prejudiciaza tuberculul tibial (al osului in sine) - protuberanta din partea din fata a tibiei, cativa centimentrii mai jos de genunchi.
• Simptome si semne - Copiii care sufera de aceasta afectiune vor experimenta durerea care se agraveaza in timpul extinderii piciorului. Tuberculul tibial este sensibil la atingere si de-a lungul timpului devine mai proeminent deoarece inflamatia stimuleaza cresterea osului.
• Tratament - Boala Osgood-Schlatter este o conditie care limiteaza actiunile persoanei care o manifesta si care de obicei dispare atunci cand osul se opreste din crestere (dupa varsta de aproximativ 17 ani la barbati si 15 ani la femei). Tratamentul include terapia cu antiinflamatoare nesteroidiene. In cazurile severe medicul poate considera necesara utilizarea unor atele la genunchi pentru cateva saptamani care pot ajuta la reducerea durerii si vor opri ciclul inflamatiei.
Sindromul de bandeleta iliotibiala (sau tendinita iliotibiala)
• Descriere - Bandeleta iliotibiala este o banda fibroasa care se extinde din partea exterioara a osului pelvian catre partea exterioara a tibiei. Atunci cand aceasta este prea stransa, se poate freca de spatele partii exterioare a femurului (epicondilul lateral femural).
• Semne si simptome - De obicei sportivii sau alergatorii sufera de aceasta afectiune si acuza dureri de genunchi localizate la extremitatea epicondilului lateral femural. La inceput durerea apare dupa 10-15 minute de alergat dar se amelioreaza dupa odihna.
• Tratament - Cel mai important aspect in tratarea sindromului de bandeleta iliotibiala este de a face extensii care presupun intinderea acesteia. O modalitate de a face acest lucru este de a tine un picior inaintea altuia, in pozitia drepti, la o distanta de aproximativ jumatate de metru de un perete. Apoi, cu ajutorul mainilor se va impinge peretele cu mainile, timp de 20-30 de secunde. Alaturi de aceste tipuri de exercitii, ar putea fi de ajutor terapia cu antiinflamatoare nesteroidiene.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti Ortopedie
- Dr. Vlad Predescu - Spitalul clinic de urgenta sf. PANTELIMON (fostul Spital 23 August)
- Dr. Robert Cristian Apostolescu - Spitalul clinic de urgenta FLOREASCA
- Dr. Ioan Bogdan Andrei - Spitalul clinic de urgenta FLOREASCA
- Dr. Radu Fundulea - Spitalul clinic COLENTINA
- Dr. Nicolae Mihailide - Spitalul clinic de ortopedie-traumatologie si TBC osteoarticular - FOISOR
Articole recomandate
- Durerea de genunchi - cauze posibile
- Modalitati de a avea grija de genunchii dumneavoastra
- Durerile specifice diferitelor grupe de varsta
- Cum sa faceti fata durerilor aparute ca urmare a activitatii fizice
- Top 5 alimente care indeparteaza durerile
- Durerile articulare: cum sa le depistati si cum sa le tratati la domiciliu?
- Sindromul dureros patelofemural
- Anotimpul rece si durerile
- Sindromul tendonului iliotibial – o afectiune a genunchiului