Ce este limba geografica si cum poate fi tratata
Dr. Iancu Marilena
Rezident Medicina de Urgenta
Ce este limba geografica
SusLimba geografica este o afectiune benigna ce afecteaza aproximativ 3% din populatie.
Limba geografica consta in aparitia unor pete rosiatice , netede, inconjurate de o margine alba pe suprafata limbii care au aspectul unei harti geografice. In zonele rosiatice lipsesc acele mici denivelari fiziologice reprezentate de papilele gustative.
Cel mai frecvent pacientii cu limba geografica sunt asimptomatici.
Limba geografica fiind o afectiune benigna, nu afecteaza calitatea vietii pacientului. Putine persoane raporteaza episoade de sensibilitate la mancaruri foarte calde sau picante.
Nu este o afectiune contagioasa si de regula tratamentul pentru asa ceva nu este necesar.
Cuprins articol
Patologia limbii geografice
SusEtiologia si patologia limbii geografice sunt foarte putin intelese. Medicii inca nu stiu de ce apare aceasta afectiune insa stiu sigur ca nu este contagioasa .
Datorita faptului ca se gaseste adesea in familii, se crede ca este o predispozitie genetica.
Pacientii, au de regula, si alte afectiuni asociate cu limba geografica, spre exemplu :
• Psoriazis- multe persoane cu limba geografica au si aceasta afectiune inflamatorie a pielii numita psoriazis
• Cresteri hormonale - femeile care urmeaza tratament cu pilule contraceptive orale, dezvolta limba geografica din cauza hormonilor feminini
• Deficienta de vitamine- persoanele cu deficit de fier, zinc, acid folic , vitamina B6 si B12 au sanse crescute de a dezvolta aceasta afectiune
• Limba fisurata- specialistii sunt de parere ca exista o legatura intre limba fisurata si limba geografica datorita acelor santuri sau riduri de pe limba
• Diabet- in special diabetul de tip 1 s-a observat ca e asociat persoanelor cu limba geografica
• Alergii – persoanele cu eczeme sau alte forme de alergii au sanse crescute de a avea limba geografica
• Stresul emotional- s-a observat o legatura intre acesta si limba geografica
Simptome
SusMulte persoane nu observa foarte multa vreme nici un simptom . Cel mai frecvent semn ce se poate observa fiind modelul geografic de pe suprafata limbii .
Sunt o serie de semne si simptome care pot veni si disparea , acestea durand cateva luni sau cativa ani.
Acestea sunt:
1. Pete rosii pe limba
• – petele rosii apar in mod neregulat, asemanator unei harti geografice si sunt inconjurate de margini albe.
• Acestea pot aparea pe suprafata superioara a limbii, pe lateralele sale sau pe varful limbii
• Pot disparea periodic, isi pot schimba modelul sau localizarea
2. Absenta papilelor
• Se poate observa ca suprafata petelor rosiatice este neteda comparativ cu suprafata limbii neafectata
• In acele locuri lipsesc papilele
3. Senzatie de arsura
• Anumite persoane acuza episoade de mancarimi sau usturimi la nivelul petelor rosiatice mai ales in timpul masticatiei
• Disconfortul este de regula unul usor
4. Pete in alte zone ale gurii
• Ocazional pot aparea pete rosii in partea de sus a gurii, pe peretii obrajilor sau pe gingii
• Acestea formeaza Stomatita Geografica sau Eritem Migrant
Diagnostic
SusMedicul va pune diagnosticul de limba geografica in urma unui examen fizic amanuntit si in urma intrebarilor despre simptome sau disconfort in timpul meselor.
Tratament
SusDatorita faptului ca limba geografica este o afectiune beninga, tratamentul nu este obligatoriu sau necesar.
In cazul in care simtiti usturime, durere sau orice disconfort in timp ce mancati, pur si simplu trebuie sa eliminati sau reduceti acele alimente care va cauzeaza toate acestea.
Pentru ameliorarea simptomelor medicul poate recomanda apa de gura ce contine un antihistaminic, unele analgezice topice care pot fi aplicate local sau anumite antiinflamatoare pe care le considera potrivite pentru dumneavoastra.
Ameliorarea simptomelor
In cazul in care va apar diverse senzatii de usturime, mancarimi , durere sau alt disconfort , trebuie eliminat acel aliment sau agent cauzator . De asemenea, consumul de tutun trebuie redus , acesta putand agrava usturimea si mancarimea.
Cand sa va adresati unui medic
SusEste indicat sa va adresati unui medic atunci cand va apar semnele limbii geografice.
Este important sa faceti acest lucru pentru a exclude in primul rand o alta problema medicala ce se poate manifesta similar cu limba geografica si poate prezenta limba rosie, umflata sau dureroasa.
In concluzie, limba geografica este o afectiune benigna, total inofensiva si care nu se transmite de la o persoana la alta.
https://emedicine.medscape.com/article/1078465-overview#showall
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/21177-geographic-tongue
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Medici specialisti ORL
- Dr. Adina Zamfir - Spitalul clinic de urgenta pentru copii GRIGORE ALEXANDRESCU
- Dr. Madalina Georgescu - Institutul de fono-audiologie si chirurgie functionala o.r.l. prof. dr. DORIN HOCIOTA
- Dr. Miorita Toader - Spitalul clinic de urgenta pentru copii GRIGORE ALEXANDRESCU
- Dr. Andaluzia Oancea - Spitalul clinic COLTEA
- Dr. Lucian David - Spitalul clinic de urgenta militar central dr. CAROL DAVILA
Articole recomandate
- Tipuri de alergii
- Ce dezvaluie limba despre sanatatea unei persoane
- 5 schimbari de aspect ale limbii care pot semnala o boala grava
- Cancerul oral
- Faringita virala
- Candidoza orala sau stomatita candidozica
- Informatii esentiale despre amigdalita
- Candidoza bucala - cauze, simptome si tratament
- Profilaxie - cum sa avem o dantura sanatoasa