Ce este sarcina criptica?
Dr. Cora Balaban-Popa
Medic specialist neonatolog
Clinica: Spitalul Municipal Campina
Generalitati
SusSe estimeaza ca aproximativ una din 450-475 de femei sunt insarcinate si nu cunosc acest lucru pana la aproximativ 20 de saptamani de sarcina.
De asemenea, una din 2500 de femei afla de sarcina atunci cand naste. Acest tip de sarcina ascunsa si misterioasa poarta denumirea de sarcina criptica, iar metodele conventionale de testare nu o pot detecta, deoarece nivelurile gonadotropinei corionice umane sunt prea scazute.
Cuprins articol
Semne si simptome
SusIn mod normal, femeile descopera ca sunt insarcinate dupa aproximativ 5-12 saptamani de la conceptie. Astfel, dupa absenta unei menstruatii, testele de sarcina de la domiciliu arata, in general, un rezultat pozitiv. Testarea ulterioara a urinei si a sangelui, impreuna cu o ecografie vor confirma apoi sarcina.
Sensibilitatea si cresterea in dimensiuni a sanilor, modificarile de dispozitie, oboseala si greata reprezinta semne normale ce apar in primul trimestru de sarcina.
Atunci cand o femeie are o sarcina criptica, nimic nu declanseaza succesiunea de evenimente care sa duca la descoperirea sarcinii.
Testele de sarcina raman, de asemenea, negative chiar si dupa perioada de amenoree, deoarece hormonul specific sarcinii, adica gonadotropina corionica umana, are niveluri scazute si dificil de observat. Totusi, simptomele sarcinii criptice sunt similare cu cele ale unei sarcini obisnuite si variaza de la o femeie la alta.
Greata ce apare poate fi asociata gresit cu alte tulburari, precum indigestia. Femeile insarcinate in acest mod pot deveni confuze, mai ales daca nu au mai avut o sarcina inainte. Simptomele normale, precum durerile de cap, miscarile fatului, cresterea in greutate si oboseala, pot fi considerate ca facand parte din tabloul clinic al altor afectiuni.
Cauze
SusFluctuatiile hormonale pot duce la sangerari usoare ce pot imita menstruatiile. De asemenea, multe femei au un ciclu neregulat si nu observa imediat absenta menstruatiei, iar cand efectueaza teste de sarcina rezultatele sunt negative.
In plus, exista si cauze psihologice ce pot duce la sarcina criptica, dar numarul acestora este foarte redus.
Alte afectiuni asociate sarcinii criptice sunt:
- Sindromul ovarelor polichistice – se caracterizeaza prin formarea de mici chisturi pe ovare si poate limita fertilitatea. De asemenea, afectiunea poate fi corelata cu anumite dezechilibre hormonale;
- Perimenopauza – simptomele sale, precum absenta menstruatiei, cresterea in greutate si fluctuatiile hormonale, pot fi confundate cu cele ale sarcinii;
- Reducerea nivelului de grasime corporala si cresterea activitatilor sportive – aceste aspecte sunt frecvent asociate cu perioadele de amenoree si pot duce la pierderea din vedere a sarcinii;
- Utilizarea contraceptivelor orale si a dispozitivelor intrauterine (sterilete) – aceste practici anticonceptionale pot face ca femeile sa se simta increzatoare ca sarcina nu trebuie luata in calcul. Desi aceste metode sunt foarte eficiente, exista momente in care pot exista erori;
- Sarcina si nasterea recenta – hormonii necesita o perioada de timp pentru a ajunge la valori normale dupa sarcina. Femeile care raman insarcinate la scurt timp dupa nastere au un risc mai mare de sarcina criptica din cauza dezechilibrelor hormonale;
- Nivelurile ridicate de stres – pot produce o sarcina criptica pe masura ce influenteaza nivelurile hormonale.
De ce apar rezultate negative?
SusTestele de sarcina si chiar ecografiile pot oferi rezultate false atunci cand este vorba despre o sarcina criptica.
Rezultatele pot fi eronate in urmatoarele cazuri:
- In cazul fluctuatiilor hormonale nu se poate acumula o cantitate suficienta de gonadotropina corionica umana (hCG), iar testele de sarcina nu percep cantitatile reduse;
- Testele de sarcina au fost realizate mult prea rapid sau nu au fost respectate instructiunile de utilizare;
- In cazul retroversiei uterine, deoarece poate fi dificila observarea fatului prin ultrasonografie;
- Daca uterul mamei este bicorn - forma uterului se aseamana cu o inima, un perete putand sa-l desparta total sau partial. Aceasta anomalie poate afecta sansele de reproducere ale unei femei, dar poate provoca si sarcina criptica;
- Atunci cand exista tesut cicatricial anormal - acesta poate impiedica trecerea ultrasunetelor in uter pentru a scana prezenta fatului.
Durata unei sarcini criptice
SusDurata unei sarcini criptice variaza in functie de sursa. Anumite cercetari sugereaza ca hormonii sarcinii nu reusesc sa treaca in sistemul matern in mod optim, iar organismul mamei nu ajuta fatul sa se dezvolte.
Astfel, fatul poate creste mai incet, masurand mai putin decat in mod normal, iar perioada de gestatie se prelungeste.
Totusi, exista si cateva studii care au constatat ca stilul de viata inadecvat al unei mame care nu este constienta de sarcina ar putea creste riscul de nastere prematura. Nici acest lucru nu este perfect valabil, fiind necesare mai multe studii.
Ca si perioada sarcinii, nasterea este dificila. Nasterea in astfel de cazuri este prelungita si poate include dureri care sa survina chiar si cu cateva luni inainte. Aceste dureri pot semana cu crampele din timpul menstruatiei, dar se agraveaza treptat, obligand femeile sa consulte un medic.
Mecanismul nasterii este asemanator cu cel din sarcinile obisnuite, doar ca este complet neasteptat, iar consecintele psihologice pot sa apara in urma sa.
Perspectiva
SusNu toate cazurile de sarcina criptica au o perspectiva favorabila. Exista momente in care persoana insarcinata nu recunoaste sarcina din cauza unor boli mintale cronice sau a unor factori externi, precum traiul cu un partener violent.
De asemenea, exista cazuri in care persoanele insarcinate sunt prea tinere pentru a intelege simptomele sarcinii.
Astfel, in aceste cazuri perspectiva este greu de prezis, existand multe sanse ca nasterea sa fie insotita de complicatii.
Cel mai mare dezavantaj intr-o sarcina criptica consta in lipsa ingrijirilor prenatale. Astfel, nasterea poate avea loc spontan, fara prezenta si ajutorul unui cadru medical special pregatit.
In plus, fara ingriji corespunzatoare exista un risc crescut de prematuritate, subponderabilitate, diabet zaharat, hipertensiune arteriala sau incompatibilitate de grup sangvin si Rh.
Fara sti ca este insarcinata, o femeie poate avea activitati inadecvate pentru o evolutie optima a sarcinii. Aceasta poate fuma, consuma alcool sau droguri si poate desfasura activitati ce implica forta fizica.
Concluzii
SusSarcina criptica este rara si oarecum neinteleasa, dar reala. Astfel, orice femeie care considera ca este insarcinata, trebuie sa solicite un consult medical adecvat.
De foarte multe ori, testele de sarcina conventionale nu percep nivelurile mici de hormoni din urina sau sange, iar rezultatele sunt false. Cu toate acestea, investigatiile amanuntite pot descoperi sarcina.
Ingrijirile prenatale sunt extrem de importante pentru o buna desfasurare a sarcinii.
Cu sprijin medical corespunzator sarcina poate evolua normal, iar perspectiva poate fi pozitiva. In cazul in care sarcina nu este descoperita, iar nasterea are loc in mod neasteptat, riscurile sunt mult mai mari, atat pentru mama, cat si pentru fat.
Ai o propunere de completare sau neclarități?
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.
Articole recomandate
- Sarcina si bolile cu transmitere sexuala
- Sangerarea in timpul sarcinii
- Sarcina
- Tot ce trebuie stiut despre sarcina imaginara (pseudocieza)
- Nasterea prematura
- Viata bate filmul! Urmareste "Nephro", un scurtmetraj inspirat din experientele reale ale pacientilor dializati
- Hemoroizi
- Ovulatia dureroasa sau ovulalgia
- Monitorizarea prenatala a anomaliilor fetale