Diabetul insipid

Majoritatea pesoanelor care aud termenul de diabet insipid se gadesc la o afectiune legata direct de diabetul zaharat. Desi cele doua afectiuni poarta partial acelasi nume si au cateva semne comune, de fapt, diabetul zaharat (de tip 1 sau 2) si diabetul insipid nu au nici o legatura.

Diabetul insipid este o afectiune caracterizata prin sete intensa (polidipsie) si excretia unei cantitati mari de urina (poliurie). In majoritatea cazurilor este rezultatul unei produceri, stocari, sau eliberari defectuoase a unui hormon important. Uneori diabetul insipid poate apare si cand rinichii sunt incapabili sa raspunda adecvat la acest hormon. Rareori, diabetul insipid poate apare in timpul sarcinii (diabet isipid gestational) Totusi, vestea buna este ca exista tratamente eficiente pentru ameliorarea setei si normalizarea excretiei de urina.

Cele mai frecvente semne si simptome ale diabetului insipid sunt:
- sete extrema;
- excretia unui volum excesiv de urina diluata.

In functie de severitatea afectiunii, cantitatea de urina eliminata poate ajunge pana la 2,5 litri pe zi in cazul diabetului insipid usor si pana la 15 litri pe zi daca afectiunea este severa si pacientul ingereaza multe lichide. In comparatie, eliminarea medie de urina a unui adult sanatos variaza intre 1,5 si 2,5 litri pe zi. Alte semne pot fi nevoia de a urina noaptea si enurezisul nocturn.

Copiii cu diabet insipid pot avea urmatoarele semne si simptome:
- neliniste inexplicabila si plans exagerat;
- udarea in exces a scutecelor;
- febra, varsaturi sau diaree;
- piele uscata cu extremitati reci;
- intarzieri de crestere;
- pierderea ponderala.

Se recomanda un consult medical imediat daca se observa cele mai frecvente semne ale diabetului insipid: sete excesiva si eliminare unei cantitati foarte mari de urina.

In mod normal, rinichii indeparteaza excesul de lichide din organism. Acest lichid de eliminat este stocat in vezica urinara sub forma de urina. Cand sistemul de reglare a lichidelor functioneaza corect, rinichii produc mai putina urina cand cantitatea de lichide din organism este scazuta pentru a le conserva.

Volumul si compozitia lichidelor corpului ramane echilibrata printr-o combinatie de aport oral si excretie prin rinichi. Aportul de lichide este reglat prin sete, desi obiceiurile personale pot creste acest aport mult dincolo de cantitatea necesara. Rata de eliminare a lichidelor prin rinichi este foarte mult influentata de productia de hormon antidiuretic (ADH), numit si vasopresina.

Organismul produce ADH la nivelul hipotalamusului si stocheaza hormonul in glanda pituitara, o glanda mica localizata la baza creierului. Hormonul antidiuretic este eliminat in fluxul sanguin atunci cand este necesar. Acesta determina concentrarea urinii prin declansarea in tubii renali a reabsorbtiei de apa inapoi in sange. Diabetul insipid apare cand acest sistem nu functioneaza bine si organismul nu poate regla metabolismul lichidelor.

Modul in care acest sistem este lezat determina tipul de diabet insipid prezent:

1. Diabetul insipid de origine centrala
Cauza acestui tip de diabet este de obicei reprezentata de leziunile glandei pituitare sau a hipotalamusului, de cele mai multe ori datorita unor interventii chirurgicale, a unei tumori, a unor afectiuni (cum ar fi meningita), inflamatii sau traumatisme craniene. In unele cazuri cauza este necunoscuta. Aceste leziuni determina o productie, o stocare sau o eliberare anormala de hormon antidiuretic.

2. Diabetul insipid de origine nefrogena
Acest tip de diabet apare cand exista un defect la nivelul tubilor renali – structuri ale rinichilor prin care se face excretia si reabsorbtia apei. Acest defect face ca rinichii sa fie incapabili sa raspunda adecvat la prezenta hormonului antidiuretic. Acest defect poate fi datorat unei afectiuni mostenite (genetice) sau unei afectiuni renale cronice. Anumite droguri, cum sunt litiul sau tetraciclina, pot determina, de asemeni, diabet insipid de cauza nefrogena.

3. Diabetul insipid gestational
Acesta apare doar in timpul sarcinii si cand enzimele produse de placenta – sistemul de vase de sange si alte tesuturi care permite schimbul de nutrienti si produsi de metabolism intre mama si fat – distrug hormonul antidiuretic al mamei.

In aproximativ 30% dintre cazurile de diabet insipid, medicii nu pot determina cauza.

Diabetul insipid nefrogen care este prezent la nastere sau la scurt timp dupa aceasta are de obicei o cauza genetica si afecteaza permament capacitatea rinichiului de a concentra urina. Diabetul insipid nefrogen de obicei afecteaza barbatii, desi femeile pot transmite gena la copii.

Diabetul insipid poate face ca organismul sa retina o cantitate inadecvata de apa pentru a functiona corect, iar pacientul poate deveni deshidratat.
Deshidratarea poate determina:
- gura uscata;
- slabiciune musculara;
- tensiune arteriala scazuta (hipotensiune arteriala);
- hipernatremie;
- ochi infundati in orbite;
- febra, cefalee sau ambele;
- frecventa cardiaca crescuta;
- pierdere ponderala.

Diabetul insipid poate determina, de asemeni, un dezechilibru electrolitic. Electrolitii sunt minerale din sange – cum sunt sodiul, potasiul si calciu – care mentin echilibrul lichidelor din organism. Dezechilibrul electrolitic poate determina simptome, cum sunt cefaleea, oboseala, iritabilitatea si durerile musculare.

Cel mai probabil medicul va pune mai multe intrebari. Acestea ar putea fi:
- cand au aparut pentru prima data simptomele?
- care este frecventa urinarilor si cat de mult a crescut excretia de urina?
- cat de multa apa consuma pacientul in fiecare zi?
- in cazul femeilor va intreba daca este prezenta o sarcina;
- va intreba despre alte afectiuni pe care le poate prezenta pacientul si despre tratamentul acestor afectiuni;
- va intreba despre eventuale traumatisme cranio-cerebrale sau interventii chirurgicale la nivelul creierului;
- daca exista cineva in familie diagnosticat cu diabet insipid;
- care sunt situatiile care agraveaza, respectiv, amelioreaza starea pacientului?

In timp ce pacientul asteapta stabilirea diagnosticului si a tratamentului poate bea lichide pana la ameliorarea setei, atat de des cat este necesar. Este bine sa evite activitatile care pot determina deshidratare, cum ar fi exercitiile fizice excesive sau petrecerea timpului in medii foarte calde.

Medicul va realiza o serie de teste pentru a diagnostica diabetul insipid, deoarece semnele si simptomele acestuia pot apare si in alte afectiuni, cum ar fi diabetul zaharat. Dupa ce diagnosticul de diabet insipid este stabilit, medicul va determina tipul acestuia, intrucat tratamentul difera in functie de aceste tipuri.

Unele dintre testele de obicei folosite pentru a determina tipul diabetului insipid si, in unele cazuri, cauzele acestuia sunt:

1. Testul de deprivare de apa
Acest test ajuta la determinarea cauzelor diabetului insipid. Pacientului i se va cere sa nu bea apa cu trei ore inainte de test astfel incat medicul sa poata masura modificarile in greutatea corporala, cantitatea de urina excretata si compozitia acesteia. In unele cazuri medicul poate masura si nivelul de hormon antidiuretic din sange in timpul acestor teste. Testul de deprivare de apa trebuie realizat in conditii de atenta supraveghere la copii si femeile insarcinate pentru ca acestia sa nu piarda mai mult de 5% din greutarea corporala in timpul acestui test;

2. Sumarul de urina
Aceasta este o examinare fizica si chimica a urinei. Daca urina este mai putin concentrata (acest lucru inseamana ca urina contine o cantitate foarte mare de apa si o concentratie mica de saruri si produsi de metabolism) acest lucru poate fi datorat diabetului insipid;
- Imagistica prin rezonanata magnetica (IRM). Aceasta investigatie realizata la nivelul capului este o procedura neinvaziva care foloseste magneti puternici si unde radio pentru a construi imagini detaliate ale tesuturilor cerebrale. Medicul poate realiza acest test imagistic pentru a determina eventualele anomalii din sau din jurul glandei pituitare.

Daca medicul suspecteaza prezenta unei forme mostenite de diabet insipid, acesta va intreba despre istoricul familial de poliurie si poate sugera realizarea unor teste genetice.

Tratamentul diabetului insipid depinde de forma si de gravitatea afectiunii pe care o are pacientul. Mai jos sunt date optiunile de tratament pentru principalele forme de diabet insipid:

1. Diabetul insipid de origine centrala
Intrucat cauza acestei forme de diabet este lipsa hormonului antidiuretic, tratamentul de obicei consta in administrarea unui hormon sintetic numit desmopresina. Acesta poate fi administrat ca spray nazal, tablete orale sau prin injectii. Hormonul sintetic va echilibra cantitatea de urina eliminata. Pentru majoritatea pacientilor cu diabet insipid de cauza centrala, desmopresina este un tratament sigur si eficient. Daca afectiunea este determinata de o afectiune a glandei pituitare sau a hipotalamusului (cum ar fi o tumora), medicul va trata in primul rand aceasta anomalie.
Daca pacientul are diabet insipid de tip central, se recomanda sa inlocuiasca lichidele pe care le pierde; totusi, in timp ce ia desmopresina e bine sa bea apa sau alte lichide doar cand ii este sete deoarece medicamentul previne excretia in exces a apei, astfel rinichii produc mai putina urina si sunt mai putin responsivi la modificarile cantitatii de lichide corporale. In cazurile usoare de diabet insipid de cauza centrala, cresterea aportului de apa poate fi singurul remediu necesar. Medicul poate sugera ingestia unei anumite cantitati de apa – de obicei mai mult de 2,5 litri pe zi – pentru a asigura o hidratare corecta.

2. Diabetul insipid nefrogen
Aceasta afectiune este rezultatul faptului ca rinichii nu raspund adecvat la prezenta hormonului antidiuretic din sange, astfel ca desmopresina nu este o optiune de tratament. In schimb medicul poate prescrie o dieta saraca in sare pentru a ajuta la reducerea cantitatii de urina pe care o produc rinichii. De asemeni pacientul trebuie sa se asigure ca bea suficienta apa, pentru a evita deshidratarea. Medicamentul hidroclorotiazida, folosit singur sau impreuna cu alte medicamente, poate ameliora simptomele. Desi hidrocloritiazida este un diuretic (folosit de obicei pentru a creste cantitatea de urina excretata), in unele cazuri poate reduce aceasta excretie la pacientii cu diabet insipid nefrogen. Daca simptomele diabetului insipid nefrogen sunt datorate medicamentelor pe care pacientul le ia, se recomanda ca administrarea acestor medicamente sa fie oprita; totusi, acest lucru trebuie facut doar la indicatia medicului.

3. Diabetul insipid gestational
Tratamentul in majoritatea cazurilor de diabet insipid gestational este cu hormon sintetic desmopresina. In cazuri rare, o anomalie a mecanismului setei determina diabet insipid gestational. In aceste cazuri, medicul va prescrie desmopresina.

Daca pacientul are diabet insipid, este importat sa previna aparitia deshidratarii. Medicul poate sugera cantitatea de lichide care trebuie ingerata pentru a evita deshidratarea. Este bine ca pacientul sa aiba tot timpul apa cu el, in cazul in care aceasta nu este disponibila in locul in care se afla.

De asemeni este bine ca pacientul sa poarte o placuta, o bratara sau un card al pacientului asupra sa astfel incat in cazul unei urgente medicale, persoanlul medical sa poata recunoaste imediat nevoia sa pentru un tratament special.