Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Care este diferenta dintre calculi biliari si pietrele la rinichi?

Actualizat la data de: 16 Decembrie 2022
Consultant medical:

Dr. Ileana Nasui
Medic Rezident - Medicina Interna

Clinica: Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timisoara

Calculii renali

Sus
Care este diferenta dintre calculi biliari si pietrele la rinichi?

Poate multi dintre dumneavoastra ajung la medic si aud cuvinte precum colica biliara sau colica renala, insa nu primesc suficiente explicatii. Unul este legat de sistemul dumneavoastra urinar, in timp ce celalalt este legat de sistemul dumneavoastra digestiv. De obicei, calculii, au doar cativa milimetri, dar pot fi atat de durerosi. Vorbim despre pietre - pietre la vezicula biliara (sau calculi biliari) si pietre la rinichi, adica calculi renali.

Se formeaza in diferite sisteme ale corpului tau, dar sunt similari in multe privinte. De exemplu, atat calculii biliari, cat si pietrele la rinichi pot exista in interiorul corpului tau fara probleme. Nu vor provoca durere si nu vor necesita tratament decat daca se misca sau devin suficient de mari pentru a bloca fluxul regulat de fluide in sistemele corporale respective.

Care este diferenta dintre un rinichi si o vezicula biliara?

Sus

Rinichii sunt cele doua organe in forma de fasole, care fac parte din sistemul dumneavoastra urinar care va filtreaza sangele. Ei elimina deseurile din organism sub forma de urina si ajuta la echilibrarea fluidelor si electrolitilor corpului uman.

Vezicula biliara, pe de alta parte, face parte din sistemul tau digestiv. Stocheaza bila, care este folosita pentru a descompune grasimile din sistemul digestiv. Este situata in partea dreapta, sus a abdomenului, asezata chiar sub ficat.

Care este diferenta dintre calculii biliari si pietrele la rinichi?

Sus

Pietrele biliare (pietre la vezicula biliara) se dezvolta in tractul digestiv si pot fi la fel de mici ca un graunte de nisip sau la fel de mari ca o minge de golf. Calculii biliari pot provoca blocarea veziculei biliare sau a cailor biliare. O dieta bogata in grasimi sau colesterol poate contribuii la dezvoltarea calculilor biliari.

Pietrele la rinichi se dezvolta in tractul urinar si pot fi la fel de mici ca un graunte de nisip, dar pot creste pana la cativa centimetri in diametru. Pietrele la rinichi se deplaseaza prin tractul urinar in ureter si blocheaza fluxul de urina. O dieta bogata in sodiu, oxalati sau proteine animale poate contribuii la dezvoltarea pietrelor la rinichi. Un aport insuficient de lichide sau calciu poate duce, de asemenea, la formarea de pietre la rinichi.

Simptomele calculilor biliari

Sus

Daca aveti calculi biliari, este posibil sa aveti urmatoarele simptome:
• Durere abdominala.
Dureri de spate.
• Dureri in piept.
• Greata si varsaturi.
• Febra si frisoane.
• Icter.
• Urina de culoare inchisa.

Unde te doare cand ai calculi biliari?

Calculii biliari provoaca durere in abdomenul mijlociu-superior, care poate radia catre spate sau sub umarul drept.

Simptomele pietrelor la rinichi

Sus

Daca aveti pietre la rinichi, este posibil sa aveti urmatoarele simptome:
• Dureri severe de spate care pot ajunge pana la zona inghinala.
• Greata si varsaturi.
Sange in urina.
• Urinarea dureroasa.
• Cresterea frecventei sau a urgentei urinare.
• Urina cu miros urat sau tulbure.
• Febra si frisoane.

Unde te doare cand ai pietre la rinichi?

Pietrele la rinichi provoaca dureri ascutite in partea inferioara a spatelui sau in partea laterala a corpului, care poate radia in abdomenul inferior si in zona inghinala.

Tratament pentru calculi biliari

Sus

Majoritatea persoanelor care au calculi biliari pot sa nu aiba nevoie de niciun tratament daca nu au simptome. Dar daca aveti probleme cu calculii biliari, medicul dumneavoastra va poate recomanda indepartarea veziculei biliare. Aceasta se face de obicei laparoscopic si este considerata o interventie chirurgicala de rutina.

Tratament pentru pietre la rinichi

Sus

Daca aveti pietre la rinichi, dimensiunea pietrei dicteaza de obicei tratamentul. Daca piatra ta are 10 milimetri sau mai putin, poate trece de la sine, sa se elimine singura. Medicamentul poate ajuta la scaderea oricarei dureri, ameliorarea oricaror greaturi sau varsaturi si relaxarea ureterului, ceea ce poate ajuta la trecerea pietrei si eliminarea ei.

Exista mai multe optiuni chirurgicale minim invazive disponibile, cum ar fi:
• Ureteroscopie.
• Litotripsie cu unde de soc.
• Nefrolitotomie percutanata.

Cine este expus riscului de calculi biliari?

Sus

Calculii biliari sunt cel mai frecvent intalniti la adultii de varsta mijlocie.

Exista un risc crescut pentru:
• Femei
• Adulti peste 40 de ani
• Persoanele care au un IMC (indicele de masa corporala) mai mare de 25 ( supraponderali sau obezi).
• Persoane care au pierdut o cantitate semnificativa de greutate intr-o perioada scurta de timp.
• Persoanele care iau medicamente care scad colesterolul.

Prevenirea calculilor biliari

Sus

Pentru a reduce riscul de a face calculi biliari, trebuie sa va concentrati pe cat de mult colesterol consumati. Iata cateva moduri prin care puteti face acest lucru si sa controlati cantitatea de cholesterol ingerata:
• Limitati mancarea prajita si fast-foodul.
• Inlocuiti carnea rosie cu peste.
• Mananca mai multe fructe, legume si cereale integrale bogate in fibre.
• Slabeste treptat.

Cine este expus riscului de pietre la rinichi?

Pietrele la rinichi sunt cele mai frecvente la adultii de varsta mijlocie.

Exista un risc crescut de pietre la rinichi pentru:
• Persoanele care au antecedente familiale de pietre la rinichi.
• Persoanele cu aport redus de lichide sau volume de urina foarte scazute.
• Cei cu diete excesive in anumite substante precum sare, proteine animale si oxalati.
• Persoanele care au alte afectiuni de sanatate care afecteaza nivelul anumitor substante din urina.

Prevenirea pietrelor la rinichi

Sus

Pentru a reduce sansele de a face pietre la rinichi, urmati aceste sfaturi.
• Bea suficiente lichide pe parcursul zilei pentru a produce mai mult de 2 litri de urina pe zi.
• Limitati-va consumul de sare.
• Faceti modificari dietetice pe baza unui studiu de urina de 24 de ore.
• Mentineti-va o greutate sanatoasa prin exercitii fizice regulate.

Cand sa te adresezi unui medic

Sus

Poate fi greu de determinat ce va poate cauza dureri abdominale si daca ar trebui sa cautati tratament. In timp ce durerea de la un calcul biliar este de obicei in cadranul drept sus al abdomenului, se poate simti ca durerea provine din spate sau din umarul drept. Daca aveti greata si varsaturi, este timpul sa va consultati medicul pentru a decide un tratament in privinta dumneavoastra.

In ceea ce priveste pietrele la rinichi, este posibil sa simtiti dureri de flanc si sa credeti ca aveti probleme cu spatele. Daca credeti ca aveti o piatra la rinichi, ar trebui sa vedeti un medic, care va efectua teste pentru a afla unde se afla piatra si cat de mare este si de a allege un tratament potrivit.

Concluzie

Sus

Calculii biliari si calculii renali, pot fi asemanatori, insa se formeaza in sisteme diferite ale organismului. Daca aveti dureri abdominale – fie ca este vorba despre rinichi sau vezicula biliara – nu ezitati sa contactati un medic, atunci cand simptomatologia persista sau este moderata sau severa. Medicul va poate consulta si poate decide impreuna cu dumneavoastra care este tratamentul cel mai adecvat in functie de problema pe care dumneavoastra o prezentati.

Bibliografie:
https://health.clevelandclinic.org/whats-the-difference-between-gallbladder-and-kidney-stones/


Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate