Amiloidoza

Vezi galerie foto

Termenul de amiloidoza include un grup de afectiuni cauzate de formarea de palcuri (agregari) si/sau acumulari de anumite proteine specifice (amiloid, proteine fibroase si precursorii lor) in afara celulelor (in spatiul extracelular), dar in interiorul tesuturilor din diverse organe din corp. Amiloidul acumulat provoaca disfunctia progresiva a organului afectat.

In mod normal, proteinele sunt degradate cu o rata apropiata de rata cu care sunt produse; totusi, aceste proteine enumerate mai sus sunt mult mai stabile decat restul proteinelor, astfel incat ele sunt depozitate cu o rapiditate mai mare decat viteza cu care sunt distruse.
Acumularea lor poate fi localizata, generalizata sau sistemica. Acestea sunt enumerate mai jos.

Cea mai frecventa clasificare folosita a amiloidozelor se bazeaza pe natura biochimica a structurilor proteice fibrin-like (fibrile, adica fibre de dimensiuni foarte mici) si pe natura precursorilor proteici care vor forma amiloidul.

Diferitele amiloidoze sunt denumite prin combinarea literei mari A (de la amiloid) cu o abreviere a denumirii proteinei care intra in structura fibrilei. In prezent exista cel putin douazeci de tipuri diferite de fibrile care intra in alcatuirea amiloidozelor umane si fiecare este responsabil pentru o anumita manifestare clinica.
Discutiile din trecut erau adesea referitoare la amiloidoza primara sau la amiloidoza asociata cu mielomul, in care proteina fibrilara este un peptid sau un fragment din lantul usor al imunoglobulinei. Clasificarea mai noua le denumeste pe ambele amiloidoza cu lanturi usoare sau AL (light chain amyloidosis).

In mod similar, cele care erau denumite in trecut amiloidoze secundare, adica amiloidoze care apar secundar unor alte afectiuni precum febra familiala mediteraneana, artrita reumatoida sau alte afectiuni inflamatorii, sunt denumite in prezent A amiliodoze sau AA. Majoritatea cazurilor de amiloidoze cardiace senile sau de neuropatie amiloidica familiala au fibrile ce contin proteina de transport transtiretina si sunt acum clasificate ca ATTR.

Forma de amiloidoza cu lanturi usoare (AL) apare mai frecvent, dar nu intotdeauna, in asociere cu mieloame, care sunt tumori multiple ale maduvei spinarii. AL afecteaza rinichii, inima, tractul intestinal, ficatul si/sau splina. Afectarea rinichilor sau a inimii poate duce la dezvoltarea insuficientei renale si respectiv a insuficientei cardiace congestive.

Forma AA de amiloidoza este frecvent asociata cu o boala inflamatorie cronica, cum ar fi artrita reumatoida, infectiile cronice sau febra familiala mediteraneana. Amiloidozele AA afecteaza de asemenea rinichii, ficatul si splina. Mai pot fi implicate si glandele suprarenale, ganglionii limfatici si sistemul circulator.
In cazul in care unele afectiuni inflamatorii sunt tratate cu injectii administrate repetat, apare inflamatia tegumentului (pielii), care este suspectata ca ar putea induce amiloidoze AA.
Disfunctia rinichilor, ca de exemplu cea din sindromul nefrotic sau din insuficienta renala, este cea mai frecventa cauza de deces din amiloidozele AA. Acest tip de amiloidoza apare la aproximativ un procent (1%) din cazurile de boli inflamatorii.
Amiloidoza cu beta2-microglobulina (AB2M) sau amiloidoza asociata cu hemodializa apare la pacientii care au facut dializa renala un timp indelungat. Dializa este o procedura prin care impuritatile sau substantele nefolositoare organismului, acumulate in sange, sunt indepartate prin filtrare mecanica.
Amiloidozele familiale sau ereditare sunt o serie de boli cu transmitere genetica care afecteaza in mod tipic rinichiul, inima, tegumentul si alte organe.

Manifestarile clinice sunt variate si depind in totalitate de natura biochimica a proteinei fibrilare si astfel de aria indicata a corpului. De obicei, diagnosticul de amiloidoza nu este realizat pana cand nu s-a ajuns deja la leziuni organice ireversibile.
Proteinuria este, de obicei, primul simptom asociat amiloidozei sistemice, in special in tipurile AL si AA; neuropatiile periferice sunt asociate cu polineuropatia amiloida familiala (FAP) iar dementa si disfunctiile cognitive se asociaza cu amiloidoza cu depozite la nivelul encefalului. Se pot intalni cresteri in dimensiuni ale organelor in special la nivelul ficatului, splinei, rinichilor si cordului.

Fibrilele de amiloid sunt identificate pe sectiunile de tesuturi provenite de la biopsii sau necropsii.
Amiloidozele sistemice ofera mai multe locuri pentru recoltarea biopsiei:
- aspiratul de tesut gras abdominal
- biopsia rectala
- biopsia renala.

Tratamentul acestei afectiuni trebuie directionat spre:
- reducerea productiei de precursori ai amiloidului
- inhibarea sintezei si a depunerii fibrilelor de amiloid
- promovarea lizei si mobilizarii depozitelor existente de amiloid.

Exista noi terapii specifice pentru diferitele amiloidoze. In unele forme de amiloidoza heredofamiliala sfatul genetic este o importanta metoda de tratament, iar eliminarea locului de sinteza a proteinei mutante prin transplant hepatic s-a dovedit de o reala eficacitate. Acesta pare ca duce la oprirea evolutiei bolii asociindu-se chiar cu o oarecare imbunatatire a functiei sistemului nervos autonom.