Sindromul Guillain-Barre: factori de risc, simptome si tratament

Numit dupa cei doi medici francezi care l-au descoperit pentru prima data, sindromul Guillain-Barre reprezinta o tulburare neurologica rara. In aceasta afectiune, sistemul imunitar al unei persoane ataca sistemul nervos periferic, reteaua nervilor gasita in afara creierului si maduvei spinarii. Afectiunea poarta si numele de poliradiculonevrita acuta.

In mod specific, sindromul Guillain-Barre afecteaza teaca de mielina, un invelis protector care inconjoara axonii celulelor nervoase. Acest prejudiciu interfereaza cu transmiterea semnalelor nervoase catre creier, iar muschii isi pot pierde capacitatea de a raspunde la comenzile creierului si de a functiona corespunzator.

Daunele asupra nervilor pot provoca slabiciune musculara progresiva, amorteala si furnicaturi, pierderea reflexelor si, uneori, paralizie. In mod normal, simptomele sindromului Guillain-Barre incep de la nivelul picioarelor si al degetelor, apoi slabiciunea si furnicaturile progresand in organism, raspandindu-se in brate si maini, afectand simultan toate cele patru membre.

Totusi, simptomatologia poate afecta corpul si invers, de la nivelul membrelor superioare spre cele inferioare. Uneori, simptomele sindromului Guillain-Barre se raspandesc la nivelul fetei, afectand muschii implicati in respiratie, inghitire si vorbire. Studiile estimeaza ca aceasta boala afecteaza aproximativ una sau doua persoane din 100.000 in fiecare an.

Sindromul Guillain-Barre afecteaza persoanele de orice varsta, dar tinde sa atinga un varf in randul persoanelor cu varste cuprinse intre 40 si 50 de ani, femeile avand un risc mai crescut decat barbatii de a dezvolta boala.

Cauza exacta a acestei afectiuni nu este cunoscuta. Cu toate acestea, doua treimi din persoanele afectate de acest sindrom au avut in istoricul medical o infectie anterioara ce a stimulat sistemul imunitar, cum ar fi gripa sau o infectie cu un virus gastric.

Potrivit studiilor, urmatoarele infectii pot declansa sindromul Guillain-Barre:
- Infectia cu Campylobacter jejuni, o infectie bacteriana asociata cu consumul de carne de pui insuficient preparata termic;
- Virusul gripal;
- Citomegalovirusul;
- Virusul Epstein-Barr;
- Virusul Zika;
- Hepatitele virale A, B, C, E;
- HIV;
- Infectia cu Mycoplasma pneumoniae.

Simptomele sindromului Guillain-Barre pot varia de la usoare la severe. Slabiciunea musculara survine rapid si este simetrica, fiind egala in ambele parti ale corpului.

Aproximativ dupa doua pana la patru saptamani de la aparitia primelor simptome, persoanele bolnave ating, de obicei, un punct de maxima slabiciune, simptomele atingand apoi o perioada de platou. Perioada de platou este urmata de o faza de recuperare lenta.

Deoarece nervii controleaza capacitatea unei persoane de a se deplasa, precum si multe alte functii ale corpului, simptomele sindromului Guillain-Barre pot avea efecte pe scara larga:

- Slabiciune musculara la nivelul membrelor inferioare, ducand la impotenta functionala sau chiar paralizie;
- Furnicaturi, senzatie de amorteala si senzatie de ace in picioare si in maini;
- Dureri severe, de cauza nervoasa, mai ales noaptea;
- Tulburari de respiratie, in cazul in care slabiciunea musculara sau paralizia afecteaza muschii implicati in respiratie;
- Afectarea muschilor faciali, inclusiv cei implicati in vorbire, masticatie sau deglutitie;
- Tulburari de vedere;
- Afectare controlului intestinului sau vezicii urinare;
- Ritm cardiac anormal;
- Tensiune arteriala anormala.

Pentru diagnosticarea sindromului Guillain-Bare, un neurolog va lua in considerare daca persoana in cauza prezinta simptome pe ambele parti ale corpului, precum si cat de repede au aparut simptomele si daca exista reducerea sau pierderea reflexelor membrelor inferioare si superioare.

In plus, pot fi efectuate doua teste ce pot ajuta la stabilirea diagnosticului. Aceste teste includ:

Punctia lombara. In aceasta tehnica un ac este introdus in partea inferioara a coloanei vertebrale pentru a extrage o cantitate mica de lichid cefalorahidian, un lichid care inconjoara maduva spinarii si creierul.

Fluidul recoltat prin aceasta procedura este apoi trimis la un laborator pentru analize. Persoanele cu sindrom Guillain-Barre au o concentratie mare de proteine in lichidul cefalorahidian, dar au un numar normal de celule albe in sange.

Electromiografia sau electromiograma (EMG). In aceasta examinare, electrozi subtiri sunt pusi in contact cu muschii afectati, pentru a masura activitatea nervilor si functia musculara. Testul poate arata daca functia nervilor si a muschilor este afectata.

O persoana care sufera de sindromul Guillain-Barre este de obicei spitalizata, deoarece simptomele tind sa apara brusc si se pot agrava rapid in stadiul incipient al bolii, creand nevoia de a monitoriza indeaproape pacientul.

In prezent, exista doua optiuni folosite pentru a trata sindromul Guillain-Barre. Una dintre ele este reprezentata de schimbul de plasma (plasmafereza), iar cealalta optiune este terapia cu imunoglobulina pe cale intravenoasa, denumita IVIg.

Ambele tratamente sunt considerate la fel de eficiente, dar este necesara urmarea doar unuia dintre ele. Tratamentul este eficient in accelerarea recuperarii dupa sindromul Guillain-Barre si pentru reducerea severitatii simptomelor acestuia.

Terapia cu imunoglobuline este caracterizata prin administrarea intravenoasa a unor doze mari de imunoglobulina, un produs din sange care ajuta la reducerea agresivitatii sistemului imunitar asupra sistemului nervos. Prin aceasta terapie, pacientul primeste anticorpi benefici, sanatosi de la donatori de sange, pentru a inlocui anticorpii care daunau sistemului nervos.

Plasmafereza sau schimbul de plasma reprezinta un tratament invaziv, ce necesita echipament specializat si ingrijire medicala. Aceasta a fost metoda standard de tratament pentru sindromul Guillain-Barre intre anii 1980 si 1990, dar imunoglobulina a devenit tratamentul preferat, deoarece este mai usor de administrat la pacienti si este disponibil pe o scara mai larga in spitale.

Schimbul de plasma reprezinta o procedura de curatare a sangelui, prin care se indeparteaza anticorpii agresivi din fluxul sanguin. Procedura implica indepartarea plasmei pacientului sau a unei parti lichide din sange si apoi utilizarea unui echipament special ce o separa de celelalte componente ale sangelui.

Plasma indepartata, care contine anticorpii care au afectat nervii, este aruncata si inlocuita cu un inlocuitor de plasma, care este reintrodus, impreuna cu celelalte componente ale sangelui, inapoi in fluxul sanguin al pacientului.

In plus, fizioterapia este o parte importanta a procesului de recuperare dupa sindromul Guillain-Barre si poate ajuta o persoana sa recastige forta musculara si sa refaca nervii deteriorati. In functie de severitatea bolii, recuperarea functiei musculare si nervoase poate fi un proces indelungat, durand de la cateva luni la cativa ani.