Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Ingrijirea tenului gras, cu tendinta acneica

Actualizat la data de: 20 Decembrie 2021

Tenul gras - acneic

Sus
Ingrijirea tenului gras, cu tendinta acneica

Fie ca incercati sa scapati de sebumul in exces pentru ca tenul dumneavoastra este aproape mereu uleios, lucios, fie pentru ca sebumul va cauzeaza acnee, cert este ca tenul gras este problematic, din mai multe puncte de vedere.

Sebumul produs in exces de glandele sebacee de la nivelul tenului se acumuleaza la nivelul porilor si ii blocheaza, favorizand aparitia punctelor negre si a acneei. Astfel, majoritatea persoanelor cu ten gras vor avea tendinta acneica.

Desi componenta genetica este importanta in acest caz, nu inseamna ca nu putem controla aspectul si sanatatea tenului, folosind produsele potrivite in rutina zilnica de ingrijire. Curatarea corecta si folosirea produselor potrivite nu va ,,vindeca un ten gras, dar va reduce cantitatea de sebum produsa zilnic, reducand aspectul uleios si tendinta acneica.

Cuprins articol

  1. Tenul gras - acneic
  2. Ingrijirea tenului acneic
  3. Produse fara ulei, pe baza de apa
  4. Ingrediente benefice
  5. Concluzie
  6. Citeste pe aceeasi tema

Ingrijirea tenului acneic

Sus

1. Curatarea

Primul si poate cel mai subestimat pas in rutina de ingrijire a tenului este curatarea, ce trebuie facuta de 2 ori pe zi: dimineata si seara. In zilele in care faceti sport, adaugati o curatare in plus. Scopul curatarii de dimineata este de a indeparta sebumul, praful, celulele moarte acumulate pe ten in timpul noptii, iar curatarea de seara face acest lucru cu cele acumulate in timpul zilei. In cazul in care purtati machiaj, curatarea ar trebui combinata cu demachierea, intr-o demachiere in 2 pasi: aplicarea demachiantului, dupa care folosirea unei solutii de curatare.

Pentru tenul gras, care este mai susceptibil la eruptii acneice, cautati o solutie de curatare care este:
• Noncomedogenica: Produsul nu va bloca porii.
• Antiacneica: Nu va agrava acneea si nu va cauza comedoane noi
• Neiritanta: Nu va cauza mancarimi, roseata
• Nonalergenica: Solutia de curatare nu ar trebui sa cauzeze o alergie cutanata. Verificati ingredientele si asigurati-va ca nu sunteti alergic la niciunul dintre acestea.

Alegeti o solutie de curatare sub forma de spuma sau gel, in detrimentul celor de tip lotiune sau ulei, intrucat sunt mai eficiente si mai usor de suportat de catre un ten gras. Dupa fiecare curatare, tenul dumneavoastra ar trebui sa se simta curat si improspatat.

Atentie! Curatarea de 2 ori pe zi este excelenta, cu adaugarea unei curatari dupa un antrenament, insa curatarea excesiva, de mai multe ori pe zi, poate agrava productia de sebum si poate slabi bariera de protectie a tenului, lucruri pe care dorim sa le evitam.

In cazul in care acneea se manifesta si pe corp, folositi solutia de curatare si pentru aceste parti

2. Hidratare

Hidratarea este un pas esential in ingrijirea oricarui tip de ten, indiferent de tipul si problemele acestuia. in aparenta, puteti crede ca tenul gras nu are nevoie de hidratare, intrucat produce deja destul sebum. in realitate lucrurile stau tocmai invers: un ten gras lipsit de hidratare va produce si mai mult sebum, care nu are efectele benefice ale unei creme hidratante de calitate.

Astfel, hidratarea este esentiala pentru a mentine elasticitatea si fermitata tenului, avand si rol de preventie a descuamarilor si a altor leziuni tegumentare. O crema hidratanta buna ar trebui sa:

1. Pastreze bariera de protectie a pielii. Tenul are o bariera naturala de protectie, la care contribuie si ingredientele hidratante. Cautati ingrediente precum ciclometicon sau dimeticon in crema dumneavoastra.

2. Atraga apa la suprafata. Aceste substante se numesc umectanti si au proprietatea de a atrage apa din straturile profunde catre suprafata pielii, formand legaturi chimice cu moleculele de apa. Astfel, apa va veni spre suprafata tenului precum atrasa de magnet, hidratand tenul.

3. Netezeasca pielea. Cremele hidratante produse pentru tenul gras ar trebui sa contina emolienti, substante ce impiedica aparitia ridurilor, a cicatricilor si a descuamarilor.
Folositi crema hidratanta o data pe zi, de preferat dimineata, dupa curatare si aplicarea eventualelor tratamente.

3. Exfoliere

Exfolierea reprezinta indepartarea celulelor moarte, a reziduurilor celulare de pe suprafata pielii. Astfel este ajutat procesul de regenerare a pielii, intrucat sunt expuse straturile mai sanatoase. Exfolierea este foarte importanta pentru porii mariti si blocati.

Exista numeroase produse cu proprietati de exfoliere ce pot fi achizitionate din farmacii sau magazine speciale. Este important insa sa alegeti un exfoliant bland, neabraziv, pentru ten. Astfel, exfoliantele destinate corpului nu vor fi potrivite, intrucat sunt prea dure si pot sensibiliza tenul, iar exfoliantele preparate acasa sunt, de asemenea, prea dure si daunatoare tenului.

Exfoliantele pe care le puteti alege fara probleme sunt cele de tip acid: acid lactic, acid glicolic, acid salicilic, peeling-uri speciale pentru ten, testate si aprobate dermatologic.
Exfoliati-va tenul de maxim 3 ori pe saptamana, avand grija sa nu aplicati prea mult produs. Evitati zona ochilor si a buzelor si folositi protectie solara a doua zi dupa exfoliere.

4. Tratament antiacneic

De cele mai multe ori, tenul gras si acneea merg mana in mana. Acneea este o afectiune serioasa ce trebuie investigata si diagnosticata de catre un medic specialist dermatolog. Acesta va prescrie, in multe cazuri, tratament specific pentru tipul dumneavoastra de acnee.
Tratamentul consta, de cele mai multe ori, in produse de uz extern: creme, solutii, emulsii. Uneori insa medicul demratolog poate prescrie si medicamente sub forma de comprimate, pentru a trata cauza acneei.

Produsele de tip crema trebuie integrate in rutina de ingrijire conform indicatiilor medicului, in functie de necesitati: zilnic/la cateva zile/saptamanal/seara sau dimineata.
Majoritatea acestor creme antiacneice vor include ingrediente active precum: peroxid de benzoil, retinol si alti derivati de Vitamina A, adapalena.

5. Protectia solara

Protectia solara este, categoric, esentiala pentru toate tipurile de ten, in orice sezon. Da, cremele SPF trebuie aplicate zilnic in orice anotimp, nu doar in timpul verii. Acestea au rol important in prevenirea leziunilor tegumentare superficiale, a petelor pigmentare, a ridurilor si nu in ultimul rand a cancerului de piele, unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer.
Daca aveti un ten deschis la culoare, cu pistrui sau alunite, protectia solara este cu atat mai importanta.

Produse fara ulei, pe baza de apa

Sus

In mod evident, nu dorim sa adaugam mai multe substante grase pe tenul deja gras si problematic. Astfel, uleiurile de orice fel trebuie evitate, intrucat blocheaza si mai mult porii si nu lasa pielea sa respire.

Cautati intotdeauna produse etichetate ,,fara ulei’’. De asemenea, produsele ce contin alcool sunt nocive pentru tenul predispus la acnee. Alegeti produse pe baza de apa, sub forma de gel, intrucat se simt mult mai lejer pe ten, nu lasa o pelicula dupa aplicare si nu blocheaza porii.

Ingrediente benefice

Sus

Astfel, am vazut cum ingredientele sunt foarte importante pentru a ne forma o rutina de ingrijire corecta, pentru tenul gras. Astfel, persoanele cu tenul gras cu tendinta acneica ar trebui sa caute mereu produse ce contin urmatoarele ingrediente:
• Peroxid de benzoil: cheratolitic, comedolitic si antibacterian
• Acid salicilic: agent de exfoliere
• Retinoizi topici: retinoizii se gasesc sub diverse denumiri, precum tretinoin, adapalena, tezaroten si sunt absolut esentiali in lupta cu acneea, dar si in lupta anti-imbatranire a tenului.
• Combinatii: bineinteles, combinatii dintre aceste trei subtante vor fi gasite in diverse preparate. Testati si alegeti-le pe cele potrivite pentru dumneavoastra, impreuna cu medicul dermatolog.

Concluzie

Sus

Tenul gras are nevoie de ingrijiri riguroase, cu ingrediente benefice anti-acnee. Produsele folosite zilnic pot aduce aceste ingrediente, ameliorand secretia de sebum si tendinta acneica.

Bibliografie:
https://www.forhers.com/blog/face-care-routine
https://www.verywellhealth.com/acne-and-oily-skin-15964


Medici specialisti Dermatologie-Estetica

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate