Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului

Dieta pentru combaterea acneei

Actualizat la data de: 27 Octombrie 2022
Consultant medical:

Dr. Ileana Nasui
Medic Rezident - Medicina Interna

Clinica: Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timisoara

Rolul dietei

Sus
Dieta pentru combaterea acneei

Eruptiile acneice inestetice pot afecta psihosocial tanarul, diminundu-i stima de sine, influentandu-i negativ performantele intelectuale si favorizand instalarea starilor depresive si a izolarii sociale.

Printre cazurile multiple si complexe care pot influenta aceasta afectiune se numara si alimentatia dezechilibrata, constatandu-se faptul ca anumite alimente pot inrautati aspectul pielii, in timp ce altele pot grabi vindecarea leziunilor, desi rolul dietei in generarea sau agravarea acneei este pusa sub semnul intrebarii de medicii dermatologi.

Cuprins articol

  1. Rolul dietei
  2. Ce este acneea?
  3. Cum si de ce apare acneea?
  4. Tratamentul acneei
  5. Factorii hormonali in declansarea acneei
  6. Stop alimentelor procesate!
  7. Microbiota intestinala, rol important in afectiunile seboreice
  8. Recomandari nutritionale pentru tinerii afectati de acnee
  9. Concluzii
  10. Citeste pe aceeasi tema

Ce este acneea?

Sus

Afectiunea inflamatorie a pielii, o dermatoza multifactoriala frecventa, acneea se caracterizeaza prin aparitia unor eruptii sub forma de pustule, comedoane, papule sau nodului in special la nivelul fetei, dar si pe gat, torace anterior sau spate. De remarcat faptul ca afecteaza cu precadere adolescentii, nefiind insa exclusa nici la varsta adulta si este mai frecventa la persoanele cu tenul deschis decat la cele cu tenul mai inchis.

Se mai numeste acnee vulgara sau acnee polimorfa, fiindu-i caracteristice mai multe tipuri de leziuni ce apar in eruptii succesive. Din punct de vedere al severitatii, acneea imbraca trei forme: usoara, moderata sau severa, in functie de tipul si numarul leziunilor.

Cum si de ce apare acneea?

Sus

Acneea are ca factori favorizanti intensificarea secretiei glandelor sebacee, apatitia sebumului la suprafata pielii si dilatarea porilor, un rol patogenic esential in aparitia fenomenelor inflamatorii revenind unor fungi de tipul Monilia, Demodex folliculorum, Propionbacterium acnes.

Glandele sebacee sunt raspandite pe aproape toata suprafata corpului, fiind localizate langa foliculii de par, iar hormonii le stimuleaza functionarea. Cauzele aparitiei acestei afectiuni sunt multiple si complexe, de la tulburari hormonale, infectioase, somatice, pana la cauze genetice, psihice sau de natura alimentara, in majoritatea cazurilor punandu-se in discutie o asociere intre acestea.

Tratamentul acneei

Sus

Pentru combaterea acneei exista diferite tipuri de tratamente, generale sau locale, cele mai folosite fiind: retinoizii topici, peroxidul de benzoil si combinatiile cu eritromicina si clindamicina, precum si acidul salicilic si acidul azelaic, cu eficienta inalta sau moderata, in functie de severitatea acneei si de particularitatile individului.

Scopul acestor tratamente este deblocarea porilor, reducerea cantitatii de sebum, diminuarea inflamatiei si distrugerea bacteriilor, atacand efectul, fara a identifica si rezolva cauza.

Factorii hormonali in declansarea acneei

Sus

Acneea este asociata, mai degraba, cu hormonul de crestere (GH - Growth Hormone), decat cu testosteronul si estrogenii, acesta declansand eliberarea IGF-1 (Factorul de crestere de tip insulinic 1) care favorizeaza, printre altele, cresterea si diviziunea celulelor pielii, precum si productia de sebum.

Este cunoscut faptul ca nivelurile crescute de IGF-1 se datoreaza consumului de proteine de origine animala si in special proteinelor din lactate. Cercetarile arata ca un nivel ridicat al IGF-1 este asociat cu aparitia acneei. Totodata, nivelurile ridicate de insulina, declansate de ingestia alimentelor cu indice glicemic ridicat si de lipsa fibrelor alimentare din dieta, precum si rezistenta la insulina sunt asociate cu secretia ridicata de sebum si cu inrautatirea acneei. Asa se face ca medicatia pentru reducerea nivelului de insulina si tinerea sub control a glucozei au ca efect secundar atenuarea sau vindecarea acneei.

Stop alimentelor procesate!

Sus

Consumul de alimente procesate poate avea un rol important in declansarea sau agravarea acneei, deoarece acestea contin compusi care promoveaza stresul oxidativ si inflamatia, factori care contribuie la aparitia bolilor cronice. De asemenea, alimentele procesate favorizeaza eliberarea in exces a insulinei, contribuind la agravarea acneei.

Din categoria alimentelor procesate fac parte: produsele din carne (carnati, salam, parizer), semi-preparatele, conservele, precum si produsele vegetale foarte rafinate, cu adaosuri de zahar, sare si potentiatori de gust in exces.

Consumul de lactate, factor declansator?

Produsele lactate reprezinta o alta categorie de alimente asupra careia si-au indreptat atentia mai multi cercetatori, rezultatele fiind, la ora actuala, controversate. Cateva aspecte sunt insa clare si dorim sa le redam in continuare. Laptele de vaca este bogat in factori de crestere, hormoni si nutrienti necesari cresterii si dezvoltarii rapide a vitelului. Odata ce tanarul animal este suficient dezvoltat, consumul de lapte inceteaza. Nu acelasi lucru se poate spune si despre fiintele umane, care, dupa intreruperea alaptarii naturale, continua sa consume laptele altor mamifere, acesta nefiindu-le destinat.

Consumul laptelui de vaca favorizeaza cresterea IGF-1 cu pana la 20% in organism. De retinut faptul ca „IGF-1 din laptele de vaca rezista temperaturilor de pasteurizare, etapei de omogenizare si chiar digestiei din intestin, putand intra in organismul uman sub forma unui hormon intact".

Ciocolata si cosurile

Un studiu, publicat in primavara anului 2014 in revista The Journal of Clinical and Aesthetic Dermatology, a evaluat efectul consumului de ciocolata la pacientii cu istoric de acnee vulgara si a concluzionat faptul ca la subiectii de sex masculin ciocolata exacerbeaza acneea. Un studiu pilot, publicat in anul 2011, constatase aceeasi legatura intre consumul de ciocolata si inmultirea eruptiilor. Studiile mai vechi (Fulton et al., 1969, Andersen, 1971) nu au observat o relatie cauzala intre consumul de ciocolata si declansarea sau inmultirea cosurilor. De altfel, literatura in domeniu prezinta putine studii privind efectul ciocolatei asupra acneei, iar cercetatorii sustin faptul ca aceasta ar inflama o acnee deja existenta si nu ar contribui la declansarea ei, rol important avand compozitia ciocolatei, daca aceasta contine lapte si zahar, si concentratia in cacao.

Microbiota intestinala, rol important in afectiunile seboreice

Sus

Stresul psihologic, singur sau corelat cu o dieta bogata in grasimi si alimente procesate lipsite de fibre, afecteaza motilitatea si microbiota intestinala. Pierderea stratului microbian (in special a Bifidobacterium) favorizeaza permeabilitatea intestinala si permite accesul endotoxinelor. Inflamatia si stresul oxidativ cresc, substanta P este eliberata (neuropeptida ce actioneaza ca un neurotransmitator) si sensibilitatea la insulina scade din cauza prezentei endotoxinelor.

La persoanele susceptible genetic la dezvoltarea acneei, toata aceasta cascada de reactii chimice creste probabilitatea unei productii in exces de sebum si a unor tulburari psihologice aditionale. Probioticele joaca un rol important in intreruperea acestui ciclu la nivelul intestinului.

Recomandari nutritionale pentru tinerii afectati de acnee

Sus

1. Adoptati o dieta cu cat mai multe fructe, legume si leguminoase, saraca in grasimi, evitand produsele de tip fast-food, produsele ultraprocesate, prajite sau gatite intensiv. Nu faceti abuz nici de grasimile sanatoase, din surse vegetale, cum sunt nucile, alunele, semintele.

2. Consumati cantitati optime de hrana, potrivit cu necesarul durneavoastra energetic, evitand mesele forte abundente, atat din punct de vedere al preparatelor culinare numeroase, cat si al cantitatii pe care o consumati dintr-un singur preparat. Un aport mai redus de alimente este asociat cu o productie mai mica de sebum.

3. Este demonstrat faptul ca dietele occidentale sunt diete proinflamatorii care contin cantitati mari de acizi grasi Omega 6 si influenteaza negativ acneea. Echilibrati aportul de grasimi si asigurati-va ca obtineti suficient Omega 3 din alimentatia dumneavoastra, acesta avand rol antiinflamator. Potrivit mai multor surse, raportul optim Omega 3/Omega 6 este 1:3. Puteti introduce in alimentatie semintele de in macinate, semintele de chia, semintele de canepa sau puteti opta pentru un supliment cu Omega 3 (1 gr EPA - acidul eicosapentaenoic ar putea fi de folos in tratarea acneei).

4. Folositi frecvent plante aromatice si condimente antiinflamatorii, antimicrobiene si benefice sistemului imunitar, cum sunt: turmericul, ghimbirul, scortisoara, oregano, busuiocul, usturoiul.

5. Consumati de cateva ori pe saptamana vegetale de culoare verde inchis si mov. Acestea contin antioxidanti care lupta impotriva acneei, inhiband procesele care o declanseaza si o dezvolta.

6. Includeti in alimentatia dumneavoastra alimente bogate in zinc si seleniu. 6% din toata cantitatea de zinc din organismul uman se gaseste in piele. Seleniul este un antioxidant puternic. Ciupercile contin atat seleniu, cat si zinc.

7. Daca nu stiti cum sa va alcatuiti singuri o dieta care sa va ajute in procesul de vindecare a eruptiilor acneice, solicitati ajutorul unui dietetician.

Concluzii

Sus

Medicii dermatologi nu ar trebui sa ignore studiile care evalueaza legatura dintre alimentatie si acnee, iar in colaborare cu dieteticenii pot venii in sprijinul pacientilor, in scopul identificarii cauzelor care au generat afectiunea si eliminarii acestora, mai degraba decat tratarii exclusive a efectelor. Desi inca sunt greu de cuantificat multe
aspecte in ce priveste influenta dietei asupra acneei, exista, totusi, motive plauzibile pentru a crede ca nutritia poate influenta aceasta boala. Sa nu pierdem din vedere faptul ca, in tarile dezvoltate, peste 80% din adolescenti sufera de acnee, dar exista si populatii in randul carora acneea este inexistenta, iar alimentatia acestora este mult diferita de cea vestica, fiind predominant sau exclusiv de origine vegetala.

Mai multi specialisti sunt de parere ca acneea nu este o etapa fiziologica, naturala, prin care un adolescent trebuie sa treaca, ci reprezinta o manifestare a unui dezechilibru intern. „Sa consideri acneea normala la pubertate este ca si cum ai considera bolile cardiovasculare normale la varstnici. Oamenii se imbolnavesc de boli de inima odata cu inaintarea in varsta, dar doar daca se hranesc nesanatos. Boala de inima nu exista la populatiile din Africa sau Asia, a caror alimentatie este sanatoasa, De asemenea, bolile de inima se vindeca atunci cand pacientul trece la o dieta potrivita. Aceeasi poveste este si cu acneea", sustine dr. John A. McDougall, expert international in nutritie.

Bibliografie:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/28707712
http://nealhendrickson.com/mcdougall/031100puacne.htm
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4884775/


Medici specialisti Dermatologie-Estetica

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Inchide recomandarile
Vezi recomandarile noastre
Clinici, Medici si Servicii specializate
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate