Viata in scaunul cu rotile

Cazul unui pacient internat recent la sectia de recuperare unde lucrez m-a facut sa dedic acest articol unei probleme deloc simple. Este vorba de lezarea maduvei spinarii, situatie invalidanta, care il pune pe cel afectat in situatia unei vieti total diferite de cea dinainte, din punct de vedere fizic, profesional, social, relational, psihologic. Pentru multe astfel de persoane, o viata apropiata de normal este totusi posibila.

Recuperarea isi propune tocmai acest scop, acela de a ajuta pacientul sa atinga cel mai mare nivel de independenta in conditiile date, folosind la maximum ceea ce i-a mai ramas.

Maduva spinarii este calea de comunicare intre creier, pe de o parte, si muschi, receptori, vase si organe, pe de alta parte. Tot aici au sediul reflexele motorii, sexuale, sfincteriene.

Fibrele motorii transmit comenzile creierului catre muschi. Prin fibrele senzitive, creierul va fi informat despre modificarile mediului exterior sau ale relatiei organismului cu acesta, iar prin fibrele vegetative se regleaza activitatea reflexa sfincteriana, sexuala, circulatorie, secretorie.

Intreruperea legaturilor intre creier si organism dedesubtul leziunii face imposibile comenzile motorii catre muschi, perceptia senzatiilor de la nivelul pielii, muschilor si articulatiilor, perturbarea activitatii reflexe musculare si sfincteriene urmata de incontinenta sau retentie urinara si fecala, disfunctii sexuale (tulburari de erectie, senzitive si ejaculatorii), tulburari circulatorii si de termoreglare.

Simptomele leziunii maduvei spinarii depind de nivelul si de severitatea acestei leziuni. In ceea ce priveste nivelul, cu cat leziunea este situata mai sus, cu atat pacientul va avea o paralizie mai grava.

De exemplu, daca fractura vertebrala compresiva s-a produs la nivelul gatului, vor fi paralizate membrele inferioare, cele superioare, dar si muschii toracelui si ai abdomenului care ajuta respiratia, situatie numita tetraplegie. Daca sectionarea s-a produs mai jos, la nivelul toracelui sau al zonei lombare, paralizate vor fi membrele inferioare (paraplegie).

Din punctul de vedere al severitatii, o leziune medulara poate fi completa, producand pierderea totala a miscarii si a senzatiilor dedesubtul sectiunii, sau incompleta, cand persista anumite sensibilitati si un anumit grad de control motor. In general, leziunile partiale se asociaza cu o recuperare semnificativa, pe cand cele complete au un prognostic rezervat din punct de vedere al recuperarii.

Pentru o persoana paraplegica, dar mai ales tetraplegica viata nu va mai fi niciodata la fel. Toate actele vietii de zi cu zi devin mult mai complicate decat inainte, unele chiar imposibile. Adaptarea la viata cu handicap este lunga si laborioasa.

Ganditi-va numai ca acesti oameni nu isi pierd numai capacitatea de a se deplasa ca mai inainte, dar, de cele mai multe ori, isi pierd si slujba, sotul sau sotia, prietenii, imaginea de sine. Cea mai frecventa reactie in fata acestor privatiuni este depresia, iar multi pacienti ajung sa se sinucida, mai ales in primii zece ani.

Din punct de vedere medical, complicatiile sunt numeroase.

- La nivel urinar, din cauza proastei functionari a vezicii urinare si a pierderii controlului sfincterian, infectiile si litiaza sunt foarte frecvente. Consumul apei in cantitati generoase si folosirea cu regularitate si in conditii de sterilitate a unor sonde pentru evacuarea urinei scad semnificativ riscul complicatiilor urinare de tip litiazic, dar cresc riscul infectiei urinare.

- Din cauza pierderii controlului asupra intestinului, pacientul poate avea fie incontinenta fecala, fie constipatie. Folosirea unei alimentatii bogate in fibre si a unor medicamente cu efect de reglare a tranzitului intestinal poate fi utila.

- Escarele, o alta complicatie, sunt produse datorita imobilizarii. La suprafata de contact intre pat sau scaunul cu rotile si piele se exercita o presiune continua fara ca pacientul sa simta si sa isi poata schimba pozitia. Se produce o alterare a circulatiei locale care duce la necrozarea tegumentului. Schimbarea frecventa a pozitiei (la fiecare 2-3 ore) si folosirea unor saltele speciale (cu aer) pot preveni cu succes aparitia acestei complicatii.

- Tromboza venoasa profunda apare tot ca o consecinta a imobilizarii, datorita incetinirii circulatiei venoase la nivelul membrelor inferioare. Riscul este ca cheagurile de sange formate sa se desprinda, sa se propage si sa se opreasca in plamani, provocand embolia pulmonara. Prevenirea se face prin anticoagulante si folosirea ciorapilor compresivi.

- Problemele respiratorii apar deoarece anumiti muschi care ajuta respiratia (abdominali si intercostali) sunt paralizati in cazul leziunilor la nivelul toracelui si gatului. Scaderea ventilatiei pulmonare si dificultatea de a tusi cresc riscul de aparitie a infectiilor pulmonare. Gimnastica respiratorie, imunizarea contra gripei, uneori tratamentul antibiotic al infectiilor pot fi utile sau chiar necesare.

- Disreflexia autonoma este o complicatie de temut la pacientii cu sectiune deasupra vertebrei T7, data de o vasoconstrictie reflexa provocata de un stimul dureros sau iritant care nu poate fi transmis spre creier si modulat de catre acesta. Se produce o crestere importanta a tensiunii arteriale, care poate determina chiar si un accident vascular. In acest caz se recomanda schimbarea pozitiei si eliminarea factorului iritant care, in general, este o vezica plina sau purtarea de haine prea stranse.

- Alte complicatii aparute la acesti pacienti sunt: spasticitatea, osteoporoza, disfunctiile sexuale, infertilitatea, obezitatea, durerea de suprasolicitare.

In momentul actual nu exista solutii medicale pentru refacerea zonei de maduva lezate, desi exista echipe medicale care studiaza posibilitatea grefarii nervoase, implantul de celule stem, implantul de dispozitive electrostimulante la nivelul maduvei. Exista premise ca astfel de terapii vor fi posibile in urmatorii ani.

O interventie chirurgicala prompta pentru consolidarea fracturii creste rata supravietuirii si scade numarul leziunilor complete. Tratamentul ulterior vizeaza in special prevenirea si tratamentul complicatiilor discutate mai sus.

Din punctul de vedere al recuperarii, scopul, asa cum am amintit, este de a oferi un grad cat mai mare de autonomie prin folosirea la maximum a ceea ce a ramas sanatos si invatarea anumitor strategii compensatorii.

In functie de gradul de paralizie, pacientul poate invata sa-si faca transferurile din pat in fotoliul rulant, din fotoliu pe scaunul de toaleta, poate contribui la realizarea sondajului pentru evacuarea urinii, poate lucra la antrenarea anumitor grupe musculare utile pentru facilitarea anumitor acte mai solicitante (de exemplu tricepsii brahiali necesari in realizarea transferurilor) si pentru conservarea mobilitatii articulare, poate participa la anumite activitati sportive adaptate; i se poate face educatia in ceea ce priveste complicatiile si modalitatile de prevenire, consiliere psihologica pentru adaptarea la handicap, consiliere vocationala pentru reinsertia sociala si profesionala si este necesara adaptarea domiciliului.

In special pentru leziunile joase, o viata cat mai apropiata de normal este posibila odata ce pacientul si-a acceptat situatia si s-a decis sa faca totul in acest sens. Cei care au reusit acest lucru sunt adevarati eroi, care au reusit sa invinga limitele, si merita toata aprecierea si incurajarea.

Pentru integrarea in societate, cresterea accesibilitatii la mijloacele de transport in comun, magazine si institutii este imperativa, precum si modificarea atitudinii populatiei fata de persoanele cu handicap.

Autor: Dr. Ionut Dobrescu

Revista: Viata + sanatate