Zaharul si hiperactivitatea

Starea de hiperactivitate reprezinta o tulburare ce apare caracteristic in copilarie, chiar inainte de varsta de 7 ani, si include in tabloul clinic o stare permanenta de neliniste psiho-motorie, incapacitate de concentrare, impulsivitate sau combinarea acestora.

Manifestarile trebuie sa fie prezente timp de minim 6 luni pentru a ridica suspiciunea de hiperactivitate, sa aiba o intensitate moderata spre severa si sa fie excluse alte cauze ce pot determina un astfel de comportament din partea copilului (de exemplu, instalarea pubertatii).

Hiperactivitatea sau ADHD este o problema de sanatate ce afecteaza un numar crescut de copii. In Statele Unite, de exemplu, 10% dintre copiii de varsta scolara fiind diagnosticati deja ca avand aceasta tulburare.

Gradul de activitate fizica, dar si psihica se coreleaza cu varsta si influenteaza in mod direct necesarul caloric al copilului. La 2 ani un copil normal este considerat a fi mai activ decat unul de 10 ani, precum si mai putin capabil de a acorda o atentie sporita activitatii desfasurate.

Nivelul de atentie pe care un copil il acorda unei activitati variaza foarte mult si depinde mai ales de cat este de interesat de ceea ce face si de cat este de tolerant cu el adultul care il supravegheaza (de exemplu, un copil are un risc mai mare de a deveni hiperactiv daca parintii ii permit sa se culce tarziu noaptea, sa aiba un regim alimentar necorespunzator nevoilor nutritive caracteristice varstei, reprezentat mai ales de o dieta hipercalorica hiperglucidica).

In ceea ce priveste modul in care poate face fata adultul unui copil hiperactiv, acesta depinde de rabdarea fiecaruia, insa si de locul desfasurarii activitatilor - este mai usor de tolerat un astfel de comportament ziua in parc, decat seara in casa.

Luand in considerare tabloul clinic, adesea zgomotos, dar nespecific (mai ales cand se manifesta la pubertate), diagnosticarea unui copil ca avand ADHD este un proces dificil.

Utila in orientarea diagnosticului este si analizarea atenta a regimului alimentar al copilului, specialistii incriminand in aparitia acestor tulburari la copii glucidele (cum ar fi sucroza), aspartamul, dar si aromele artificiale si edulcorantii.

Aceasta observatie se bazeaza pe afirmatiile parintilor, educatorilor si profesorilor, care au constatat ca dupa consumul excesiv de dulciuri sau bauturi dulci, copiii au tendinta de a deveni mai galagiosi, energici si hiperactivi.

Plecand de la aceste consideratii, exista medici care vad utila introducerea unui regim alimentar in cazul copiilor hiperactivi, prin care sa le fie limitat consumul de glucide si substante aromatizante.

Rezultatele unei astfel de diete sunt insa incerte, deoarece comportamentul copilului se poate modifica in timpul acestei perioade si ca rezultat direct al schimbarii atitudinii celor din jur fata de el pe parcursul mentinerii dietei.

Glucidele procesate au efect asupra starii copilului din cauza proprietatilor obtinute prin rafinare, care le face mai usor si mai rapid de absorbit.

Astfel, nivelul lor din sange creste foarte repede, determinand fluctuatii majore ale glicemiei, tulburarile metabolismului glucidic fiind unul dintre factorii implicati in aparitia si intretinerea starii de hiperactivitate.

In mod normal, dupa fiecare masa ce contine glucide, pancreasul secreta si elibereaza in circulatie un hormon numit insulina, ce are drept actiune scaderea nivelului glucozei in sange prin favorizarea captarii si folosirii ei de catre tesuturile periferice.

Pentru a evita scaderea accentuata a glicemiei, acest proces este in echilibru cu cel de eliberare din glandele suprarenale a unor hormoni ce opresc instalarea hipoglicemiei.

Specialistii au demonstrat ca, in cazul copiilor cu tulburari de hiperactivitate, acest echilibru este intrerupt, manifestandu-se prin scaderea glicemiei.

Hipoglicemia, la randul ei, se va rasfrange negativ asupra activitatii nervoase normale. Pentru a evita instalarea acestui dezechilibru, medicii recomanda parintilor sa evite includerea in dieta acestor copii a zaharului brut si a produselor cu un continut ridicat in carbohidrati.

Exista si situatii in care la aparitia acestor tulburari participa si glanda tiroida (care in aceasta situatie va avea activitate deficitara). In cazul in care este asociata si patologia tiroidiana, iar simptomatologia nu se amelioreaza prin modificarea cantitatii de glucide alimentare, specialistii recomanda administrarea de suplimente tiroidiene, precum si imbogatirea dietei cu iod.

De asemenea, unele studii au demonstrat ca exista o corelatie intre starea de hiperactivitate a copilului si continutul in coloranti artificiali din dieta. Lista compusilor incriminati ca avand rol in aparitia ADHD contine, printre altele: benzoat de sodiu, tartrazina, carmazina.

- nivelul glucidelor rafinate din dieta ar trebui monitorizat atat din cauza asocierii riscului de aparitie a ADHD, cat si din cauza faptului ca determina aparitia cariilor dentare, mai ales pe dentitia provizorie, care vor influenta apoi negativ dezvoltarea dentitiei definitive;

- dietele hiperglucidice sunt, de obicei, sarace in vitamine si minerale si pot determina aparitia unor sindroame carentiale; prin continutul ridicat in calorii, aceste diete asociaza un risc crescut de aparitie a obezitatii;

- se recomanda evitarea unor anumiti coloranti si aditivi alimentari deoarece exista persoane ce dezvolta reactii alergice (nu de putine ori grave) la acestea; parintii trebuie sa fie foarte atenti la continutul in astfel de produsi al alimentelor, mai ales daca deja copilul lor a fost diagnosticat ca avand alergie (de orice fel, chiar daca factorul care a declansat episodul initial al reactiei alergice a fost non-alimentar).

- este utila imbogatirea permanenta cu fibre a dietei, deoarece prin prezenta lor se mentine nivelul adrenalinei in parametri optimi; mic-dejun bogat in fibre este asigurat prin consumul de cereale integrale si fructe (mai ales banane); la pranz copilul poate consuma paine integrala, struguri, piersici;

- este important ca un copil cu ADHD sa creasca intr-un mediu linistit, in care parintii sa aiba multa rabdare cu el si sa fie intelegatori fata de manifestarile acestei tulburari;

- este indicat un consult medical de specialitate in cazul in care simptomatologia copilului se agraveaza, starea de neliniste devine acuta sau incep sa apara consecinte precum probleme de adaptare la mediu, de interrelationare cu cei de varsta sa, imposibilitatea de a se concentra la scoala (cu lipsa de rezultate si progres educational).