Legatura dintre ADHD si tulburarea obsesiv-compulsiva

Activitatea crescuta este comportamentul tipic al copiilor si nu inseamna intotdeauna ca un copil are o tulburare comportamentala daca este mai activ.

Cu toate acestea, unii copii au un model de comportament dezordonat, perturbator. Acest lucru poate duce in final la stabilirea unui diagnostic, precum ADHD (tulburare hiperkinetica cu deficit de atentie) sau tulburare obsesiv-compulsiva.

Copiii cu ADHD sunt usor distrasi, dezorganizati si pot avea dificultati in a sta linistiti, in timp ce copiii cu tulburare obsesiv-compulsiva pot fi descrisi ca fiind suparati, sfidatori sau razbunatori.

Tulburarea obsesiv-compulsiva este legata de comportamentul copilului afectat, dar si de modul in care acesta interactioneaza cu familia, prietenii si profesorii. In schimb, tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie este o tulburare de neurodezvoltare.

Cu toate ca aceste conditii sunt diferite, ele pot sa apara simultan. De fapt, cercetatorii considera ca aproximativ 40% dintre copiii cu ADHD sufera, de asemenea, de tulburare obsesiv-compulsiva.

Un copil care are doar ADHD poate fi extrem de plin de energie si foarte entuziasmat atunci cand se joaca cu colegii de clasa. Acest lucru poate duce la agitatie si la ranirea neintentionata a celorlalti. De asemenea, copiii cu ADHD pot avea excese de furie (tantrum) si comportamente impulsive din cauza frustrarii si a plictiselii.

Daca acelasi copil are concomitent si tulburare obsesiv compulsiva, nu doar ca nu isi va putea controla impulsurile, ci va fi suparat si iritat, putand ajunge la a fi agresiv din punct de vedere fizic.

Acesti copii pot dezvolta excese de furie din cauza incapacitatii de a-si controla propriul temperament, pot fi rai si ii pot supara pe altii in mod intentionat. De asemenea, cand sunt prinsi facand lucruri rele, pot avea un comportament ezitant, dand vina pe alte persoane sau refuzand sa isi ceara scuze.

Este important de remarcat faptul ca existenta acestor afectiuni poate duce la dizabilitati de invatare si la alte tulburari de conduita, precum minciuna, furturile, distrugerea proprietatii, agresiunea fata de oameni sau animale, incalcari grave ale regulilor, fuga de acasa sau absentarea de la scoala.

Totusi, inainte de a se stabili un diagnostic, medicul trebuie sa observe foarte bine tabloul clinic si imaginea de ansamblu a simptomelor globale.

De asemenea, trebuie stiut ca 1 din 3 copii cu ADHD si tulburare obsesiv-compulsiva vor dezvolta anxietate si chiar depresie.

Atunci cand un copil are simultan ADHD si tulburare obsesiv-compulsiva, acesta va afisa simptomele ambelor tulburari comportamentale.

Totusi, pentru ca diagnosticul sa fie stabilit, ambele tablouri clinice trebuie sa fie prezente timp de cel putin 6 luni.

Simptomele tulburarii hiperkinetice cu deficit de atentie includ:

- Incapacitatea de a fi atent la scoala;
- Dificultate la concentrare;
- Probleme cu ascultarea si urmarirea unor indicatii;
- Organizare deficitara;
- Efectuarea gresita a unor activitati;
- Pierderea cu usurinta a atentiei;
- Uitarea unor activitati ce trebuie facute in ziua respectiva;
- Agitare continua;
- Vorbire excesiva;
- Oferire de raspunsuri fara a fi intrebat;
- Intreruperea conversatiilor;
- Lipsa de rabdare.

Tabloul clinic al tulburarii obsesiv-compulsive este alcatuit din:

- Pierderea starii de calm si enervarea cu usurinta;
- Schimbari frecvente ale temperamentului;
- Furie si resentimente;
- Ostilitate fata de figurile autoritare;
- Refuzul de conformare in cazul anumitor cereri;
- Deranjarea sau supararea intentionata a altor persoane;
- Invinovatirea altor persoane pentru propriile greseli.

Simptomele variaza de la copil la copil, dar includ modele de comportament care pot duce la auto-vatamare. De asemenea, acesti copii pot aborda agresiunea fizica si verbala in interactiunile sociale.

Trebuie cunoscut faptul ca diagnosticul se poate stabili chiar daca un copil nu are toate simptomele prezentate anterior si nu exista un test specific care sa diagnosticheze atat ADHD, cat si tulburarea obsesiv-compulsiva.

In mod obisnuit, diagnosticul se stabileste dupa efectuarea unui examen medical general si dupa evaluarea psihologica. Astfel, se incearca excluderea altor afectiuni, precum depresia si dizabilitatea intelectuala.

Pentru a ajuta la stabilirea diagnosticului, medicii pot solicita istoricul medical personal al copilului, dar si cel familial. De asemenea, medicii pot dori sa discute cu profesorii sau cu alte persoane cu care copilul intra frecvent in contact.

Psihologii sau psihiatrii sunt specialistii ce pot oferi un diagnostic corect si pot stabili un tratament optim bazat pe severitatea starii copilului.

Existenta ambelor conditii poate determina un copil sa aiba dificultati la domiciliu si la scoala, avand relatii tensionate cu parintii, fratii, profesorii si colegii de clasa. De asemenea, incapacitatea de a se concentra si de a sta linistit poate face ca un copil sa aiba performante scazute la scoala.

Astfel, daca aceste conditii sunt lasate nediagnosticate sau netratate, copilul poate ajunge sa aiba o stima de sine redusa, chiar depresie. In cazuri grave, complicatiile pot include abuzul de alcool sau droguri, comportamentul antisocial si chiar sinuciderea.

Atunci cand tulburarea obsesiv-compulsiva apare impreuna cu ADHD, tratamentele implica medicatia pentru reducerea hiperactivitatii si lipsei de atentie, precum si terapia pentru gestionarea comportamentului deviant.

Medicamentele cu rol stimulant sunt utilizate in tratarea ADHD prin echilibrarea substantelor chimice din creier. Aceste medicamente actioneaza destul de rapid, dar poate dura ceva timp pentru ca medicul sa gaseasca doza potrivita pentru fiecare copil.

Totusi, trebuie stiut ca aceste medicamente au fost corelate cu decese in cazul unor copii cu defecte cardiace. Astfel, medicul poate solicita efectuarea unei electrocardiograme inainte de a prescrie medicamente cu rol stimulant.

Unele medicamente antihipertensive si antidepresive sunt utilizate pentru a trata copiii cu ADHD. Unii copii pot beneficia, de asemenea, de terapie cognitiv-comportamentala, familiala sau de formare a competentelor sociale.

In cazul tulburarii obsesiv-compulsive, tratamentul implica in mod obisnuit psihoterapia, dar si doze potrivite de SSRI (inhibitori selectivi ai recaptarii serotoninei – un antidepresiv) sau alte medicamente psihotrope.

Aceasta poate ajuta la corectarea modelelor negative din gandire care provoaca tulburarile de comportament. In unele cazuri, copiii pot fi invatati modul corect in care trebuie sa interactioneze cu persoanele din jur, inclusiv colegii.

De asemenea, terapia familiala poate ajuta la imbunatatirea comunicarii si interactiunii dintre parinti si copil.

Cauzele exacte ale acestor afectiuni nu sunt pe deplin cunoscute. Cu toate acestea, cercetatorii considera ca influentele mediului si ale geneticii pot juca roluri importante.

De exemplu, un copil are sanse mult mai crescute de a dezvolta ambele conditii daca tulburarea hiperactiva cu deficit de atentie a mai aparut la un membru al familiei.

In ceea ce priveste factorii de mediu, se considera ca expunerea la plumb poate ridica riscul de aparitie a ADHD.

De asemenea, un copil poate fi expus unui risc mai mare de a dezvolta tulburarea obsesiv-compulsiva daca in istoricul acestuia au existat abuzuri sau neglijenta din partea parintilor.

Tulburarea obsesiv-compulsiva si ADHD sunt doua tulburari ce pot sa apara atat individual, cat si simultan. Atunci cand se intampla acest lucru, tabloul clinic este unul mixt, caracteristic ambelor afectiuni.

Astfel, interventia timpurie este cruciala pentru cei diagnosticati cu ambele afectiuni. Tratamentul poate implica o combinatie intre medicamente si psihoterapie, cu scopul de a ameliora simptomele si de a corecta modelele cognitive negative.