Cum iti dai seama ca copilul tau sufera de ADHD?

Termenul de ADHD este un acronim si provine din limba engleza - Attention Deficit Hyperactivity Disorder, care tradus inseamna Tulburarea de Deficit de Atentie si Hiperactivitate.

Acest termen a fost mentionat pentru prima data in anul 1902, de catre pediatrul britanic Sir George Still, si l-a folosit pentru a descrie un defect anormal de control moral la copii. El a descoperit ca unii copii nu isi pot controla comportamentul in felul in care un copil normal poate, dar fara sa aiba deficiente cognitive sau inteligenta scazuta.

La nivel mondial, ADHD are o prevalenta de aproximativ 4-6% in dreptul scolarilor, iar in Romania statisticile oficiale arata un numar de aproximativ 5000 de cazuri diagnosticate in fiecare an. Unele ONG-uri sustin insa un numar mult mai mare de copii care sufera de ADHD, indicand o subdiagnosticare a acestei afectiuni.

Tulburarea de Deficit de Atentie si Hiperactivitate este considerata a fi o tulburare de dezvoltare a creierului (neurodevelopmentala), de cauze multifactoriale, in principal neurobiologice si genetice.

Cauza exacta a aparitiei acestei tulburari de comportament nu este pe deplin cunoscuta, dar cercetarile sustin o combinatie de factori precum:

1. Factori genetici: parintii si fratii unui copil cu ADHD au o rata de diagnosticare de patru ori mai mare decat pentru cei care nu au cazuri de ADHD in familie. Totusi, modul de transmitere a ADHD este unul complex si nu se datoreaza unui singur defect genetic.

2. Functia si structura creierului: exista clar o diferenta in ceea ce priveste structura creierului unui copil cu ADHD si a unuia fara aceasta tulburare, dar inca nu se cunoaste semnificatia exacta a acestor diferente.

Cercetarile arata ca unele parti ale creierului sunt mai mici la copii cu ADHD, iar creierul lor ajunge la maturitate cu 2-3 ani mai greu decat la cei fara ADHD. Nivelul de neurotransmitatori este de asemenea afectat, in special dopamina.

3. Alte cauze posibile:
a. Prematuritatea;
b. Greutate scazuta la nastere;
c. Traumatism craniocerebral la nastere sau in primii ani de viata;
d. Consumul de alcool, droguri sau tutun in timpul sarcinii;
e. Expunerea la niveluri toxice de plumb sau metale grele in copilarie.

Atunci cand auzim de ADHD, primul lucru pe care ni-l imaginam este un copil fara astampar, cu o energie infinita, un ”uragan” care distruge totul in cale, vorbeste neintrebat, nu se supune regulilor si e imposibil de educat.

Asa cum deducem si din denumire, principalele semne ale ADHD sunt hiperactivitatea (impulsivitatea) si deficitul de atentie. In functie de aceste simptome, tulburarea se imparte in trei tipuri: predominant hiperactiv/impulsiv, predominant neatent si forma combinata.

In mod natural, copilul poate manifesta anumite semne din ADHD, cum ar fi energie si activitate crescuta, dificultati in a sta cuminte sau inabilitatea de a-si mentine atentia pe termen lung. Dar acestea au semnificatie patologica doar daca sunt problematice pentru functionarea lui in familie si in societate.

1. Neatentia: copilul are dificultati in a-si mentine concentrarea la anumite sarcini sau activitati, devine plictisit foarte usor si nu reuseste sa termine ce a inceput, pare sa nu asculte atunci cand i se vorbeste, are dificultati in a urma instructiuni, uita usor lucruri si face greseli simple, nu reuseste sa isi planifice sau sa isi organizeze activitatile, pierde usor lucruri, ii displac activitatile care implica efort mental sau perioade de studiu prelungite.

2. Hiperactivitatea si impulsivitatea: inabilitatea de a sta calm, in special in locuri linistite, este agitat constant, miscare fizica excesiva, logoree, nu isi poate astepta randul, intrerupe conversatii, nu are simtul pericolului.

Aceste semne pot cauza probleme semnificative in viata copilului, in special in plan scolar si, daca nu este tratat, academic - in perioada adulta, dar si in ce priveste interactiunile sociale cu alti copii sau cu adulti.

Diagnosticul de Tulburare Hiperkinetica cu Deficit de Atentie il poate stabili un medic psihiatru de copii si adolescenti, un psiholog sau un neurolog pediatru. Tratamentul medicamentos il poate prescrie doar medicul, insa este nevoie de o echipa pluridisciplinara pentru a evalua si a stabili planul de tratament al unui copil diagnosticat cu ADHD.

Necesitatea muncii in echipa este datorata faptului ca unele dintre semnele mentionate mai sus pot aparea si in alte afectiuni, fiind nevoie fie de un diagnostic diferential, fie exista o afectiune asociata sau comorbida ADHD, precum:

• Tulburarile anxioase;

• Tulburare de conduita;

• Tulburare de opozitie si comportament sfidator;

• Depresie.

Diagnosticul diferential se poate face cu tulburarile mentionate mai sus sau cu:

• Tulburarea de spectru autist;

• Epilepsia;

• Sindromul Tourette;

• Anumite carente vitaminice sau minerale;

• Tiroida hiperactiva.

Diagnosticul se stabileste de regula dupa ce copilul a implinit 7 ani, datorita confuziei cu perioada normala a dezvoltarii pana la acea varsta, care include cateva dintre semnele specifice ADHD. Trebuie observat cu foarte mare atentie comportamentul copilului inca din mica copilarie si expuse medicului in timpul consultatiei.

Corectitudinea diagnosticului depinde si de cat de severe sunt semnele in contextul de viata al copilului, ele trebuind sa se manifeste in aceeasi masura atat la gradinita/scoala, cat si acasa, fara a tine cont de persoanele cu care interactioneaza.

De asemenea, probabil veti fi intrebat daca semnele au aparut dupa un anumit eveniment stresant sau traumatic pentru copil (divortul parintilor, inceperea scolii, decesul unei persoane apropiate) pentru a se putea face un diagnostic diferential corect.

Vestea trista este ca deocamdata nu exista o cura pentru ADHD, fiind o tulburare de dezvoltare. Din fericire, exista o varietate de terapii care pot ajuta la un management corect si la monitorizarea simptomelor.

Tipul de tratament depinde de mai multi factori precum preferintele personale, varsta copilului, severitatea simptomelor si istoricul tratamentelor administrate.

Controlul impulsurilor si deficitul de atentie pot fi corectate cu ajutorul medicatiei, iar problemele sociale, emotionale si de comportament pot fi adresate cu ajutorul diferitelor variante psihoterapeutice.

Exista de asemenea programe de educare a parintilor pentru a-i ajuta sa invete noi modalitati de comunicare sau de joaca cu copilul lor, pentru a le putea imbunatati atentia si comportamentul.

Alte posibile interventii includ modificari ale stilului de viata, in special ale dietei, care trebuie sa fie variata si sa includa toate substantele nutritive de care are nevoie copilul pentru o dezvoltare neurologica optima, amintind aici acizi grasi de tipul Omega-3 si Omega-6.