Diabetul zaharat - cauze, simptome, tratament

Diabetul zaharat este una dintre cele mai raspandite boli cronice netransmisibile si cea mai frecventa boala endocrina. Se caracterizeaza prin tulburari ale intregului metabolism, in special ale metabolismului energetic si prin complicatii care afecteaza ochii, rinichii, nervii si vasele de sange. In esenta, diabetul zaharat este o boala in care organismul nu produce destula insulina sau in care celulele nu o pot folosi eficient.

Prin frecventa sa, diabetul zaharat intra in categoria asa-numitelor boli cronice ale civilizatiei. Pe cat de simpla pare astazi determinarea nivelului glicemiei, pe atat de dificila este totusi determinarea prevalentei diabetului zaharat la o anumita populatie. Acest lucru se datoreaza in mare masura faptului ca standardele de diagnosticare a bolii nu sunt inca uniform aplicate.

Numarul total al persoanelor cu diabet zaharat a crescut de la 108 milioane in 1980 la 422 milioane de cazuri in 2014. De asemenea, prevalenta acestei boli la persoanele de peste 18 ani a crescut de la 4,7% in 1980 la 8,5% in 2014. In anul 2016 s-a estimat ca aproximativ 1,6 milioane de decese au avut ca si cauza directa cumplicatii ale diabetului; de aceea Organizatia Mondiala a Sanatatii a clasificat diabetul zaharat ca fiind a saptea cauza de moarte, in anul 2016.

Diabetul zaharat se grupeaza in mai multe forme de boala cu manifestari si cauze distincte si anume:

Diabet Zaharat tip 1
Diabet Zaharat tip 2
Diabetul gestational

Alte forme specifice de diabet zaharat

- Cauzele diabetului zaharat sunt elucidate doar partial. Pe de o parte, se stie ca aparitia ambelor tipuri de diabet este legata intr-o oarecare masura de factori ereditari, genetici. Pe de alta parte, factorii de mediu joaca si ei un rol important.

- Unul dintre factorii de mediu despre care se crede ca determina in multe cazuri aparitia diabetului zaharat de tip 1 ar fi un virus care infecteaza celulele beta, producatoare de insulina, din pancreas. Aceasta ipoteza este sustinuta de dovezi clinice si experimentale. Infectia virala poate induce diabet fie prin distrugerea celulelor producatoare de insulina, fie prin declansarea unei reactii imune.

- Un alt factor care pare sa predispuna la diabet autoimun (tip 1) ar fi consumul de lapte de vaca sau produse de lapte la sugarul mic. Cercetarile sugereaza ca albumina din laptele de vaca ar duce la aparitia unor anticorpi care, prin reactivitate incrucisata, afecteaza in cele din urma celulele beta pancreatice si astfel contribuie la aparitia diabetului zaharat.

- In aparitia diabetului de tip 2, cei mai importanti factori modificabili sunt greutatea corporala excesiva, dieta necorespunzatoare si lipsa de exercitiu fizic, adica sedentarismul. Procesul patogenic cel mai important este reprezentat de scaderea secretiei de insulina a pancreasului, la care se adauga grade variabile de rezistenta a tesuturilor la actiunea insulinei.

- Un alt factor notabil ar putea fi stresul psihic excesiv.

- Printre factorii incriminati este si abuzul alimentar, respectiv excesul de produse zaharoase.

Alte forme specifice de diabet zaharat:

- boli care afecteaza pancreasul (de exemplu pancreatita cronica a alcoolicilor), tulburari hormonale (de exemplu acromegalia, feocromocitomul, boala Cushing), diabetul indus de medicamente si substante chimice, diverse boli genetice etc. In functie de mecanismul de aparitie, exista diabet zaharat de tip 1 si diabet zaharat de tip 2.

Diabetul zaharat de tip 1 apare mai ales la copii si tineri si necesita intotdeauna tratament cu insulina, deoarece pancreasul nu o mai poate produce. Din acest motiv se mai numeste si diabet insulino-dependent. Acesta are in principal cauza autoimuna dar exista si cazuri in care mecanismul nu este elucidat. Diabetul zaharat de tip 2 apare de obicei la adultii de varsta mijlocie (40 de ani) sau mai tarziu, mai cu seama la persoane supraponderale/obeze. In acest caz, organismul continua sa produca insulina, dar aceasta nu isi poate indeplini rolul in mod normal. Acest al doilea tip de diabet nu necesita de regula tratament cu insulina decat mai tarziu pe parcursul evolutiei bolii, fapt pentru care s-a si numit diabet zaharat non-insulino-dependent.

Trebuie insa mentionat faptul ca dependenta de insulina nu inseamna in mod obligatoriu ca pacientul va urma terapia cu insulina; de asemenea, termenul de non-insulino-dependent nu se suprapune intotdeauna cu absenta tratamentului insulinic.

Expertii considera mai degraba ca notiunea de „insulino-dependent" atrage atentia asupra faptului ca, in absenta administrarii insulinei, pacientul prezinta risc de cetoacidoza diabetica. Cu alte cuvinte, termenii „insulinodependent" si „non-insulinodependent" descriu de fapt stari fiziologice (predispozitia, respectiv rezistenta la cetoacidoza), in timp ce termenii „tip 1" si „tip 2" se refera la mecanismul patogenic, autoimun (in tipul 1) si nonautoimun (in tipul 2).

Diabetul gestational reprezinta intoleranta la glucoza, diagnosticata in timpul trimestrului al doilea sau al treilea de sarcina. Acesta trebuie diagnosticat corect in timul sarcinii deoarece poate duce la complicatii sau chiar poate compromite sarcina daca nu este tratat.

Principalul mecanism al diabetului gestational este rezistenta la insulina a organismului matern data de schimbarile hormonale aparute in timpul sarcinii. Deoarece acest tip de diabet nu se manifesta zgomotos, iar mama nu are simptome notabile, este necesar a se efectua screeningul diabetului cu ocazia primei vizite prenatale la doctor (in jur de saptamana 6 de sarcina) apoi in saptamana 24-28 de sarcina.

Simptomele diabetului zaharat variaza de la caz la caz. In general, diabetul se caracterizeaza prin cresterea peste normal a concentratiei de glucoza in sange (hiperglicemie), cu sau fara eliminarea de zahar prin urina (glicozurie). Alte simptome care pot sa apara sunt: setea excesiva cu aport crescut de apa, eliminarea de urina in cantitati mari si foamea excesiva cu ingestia de alimente in cantitati mari asociata deseori cu scaderea ponderala.

Aceste trei simptome, cunoscute in terminologia medicala ca polidipsie, poliurie si respectiv polifagie, sunt in general cauzate de hiperglicemie. La pacientii care sunt bolnavi, dar care au ignorat semnele mai multa vreme, nefiind astfel diagnosticati, se poate intampla ca prima manifestare remarcata sa fie coma diabetica.

Diabetul de tip 1 isi face simtita prezenta de regula inainte de 40 de ani, dar exista si pacienti la care diabetul de tip 1 survine in mod atipic, tarziu in viata, la varsta de 50 de ani sau chiar mai tarziu, in cazuri rare. De obicei, pacientii cu diabet de tip 1 aparut la o varsta mai inaintata nu sunt obezi/supraponderali ca cei care sufera de diabet de tip 2.

Diabetul de tip 1 poate debuta brusc si brutal, cu sete, urinare in exces, apetit crescut si pierdere in greutate si evolutie rapida catre coma cetoacidozica si deces in lipsa tratamentului.. Persoanele cu diabet de tip 1 pot avea greutate normala sau pot fi subponderale, in functie de intervalul de timp dintre debutul simptomelor si inceputul tratamentului. De regula, in cazul diabetului de tip 1, odata ce simptomele s-au dezvoltat, este necesara administrarea insulinei.

Diabetul de tip 2 debuteaza de obicei la mijlocul vietii sau mai tarziu cu evolutie lenta si torpida. De regula, pacientul cu diabet zaharat de tip 2 este obez sau supraponderal si chiar daca aceste caractere nu sunt vizibile, de obicei grasimea viscerala a acestor persoane este mai crescuta ca la indivizii sanatosi. De asemenea, la acesti diabetici, simptomele apar si se manifesta treptat. Daca pacientul reuseste sa-si controleze greutatea corporala prin masurile dietetice, respectiv prin administrarea de medicamente antidiabetice cu administrare pe cale orala, nu este necesara administrarea insulinei. Exista destul de multi pacienti cu diabet de tip 2 la care se aplica insulinoterapia.

Cele mai grave complicatii, posibil letale, sunt cele acute. Acestea apar prin scaderea sau cresterea marcata a nivelului de zahar in sange (hipoglicemia cu coma hipoglicemica, cetoacidoza diabetica la diabeticii insulino-dependenti si coma noncetonica hiperosmolara de obicei la diabeticii non-insulino-dependenti).

La o mare parte dintre bolnavi, boala diabetica duce in timp la asanumitele complicatii tardive. In timp ce unii diabetici nu ajung niciodata la astfel de complicatii, altii le dezvolta devreme. In medie, complicatiile tardive se manifesta la interval de 15-20 de ani dupa aparitia hiperglicemiei manifeste. Unii pacienti pot prezenta mai multe complicatii simultan.

Diabetul afecteaza intregul metabolism si, in lipsa tratamentului adecvat, duce in timp la aparitia unor complicatii serioase din cauza afectarii vaselor de sange de la nivelul inimii, creierului sau rinichilor. Diabetul netratat poate duce la orbire, suferinte ale nervilor, ulcere la nivelul picioarelor etc.

La diabetici, ateroscleroza apare mai extinsa si mai devreme decat la populatia generala. Bolile cardiovasculare - cardiopatia ischemica, infarctul miocardic asimptomatic, accidentul vascular cerebral au o frecventa crescuta.
Retinopatia diabetica apare la aproximativ 85% dintre pacienti si este o cauza importanta a orbirii. Nefropatia diabetica este o boala care produce leziuni la nivelul vaselor sangvine ale rinichilor si afecteaza aproximativ 35% dintre pacientii cu diabet.

Aceasta complicatie duce deseori la invaliditate si chiar la deces. Neuropatia diabetica poate afecta fiecare portiune a sistemului nervos, mai rar creierul. Neuropatia poate afecta un nerv sau mai multi, in cazul acesta fiind vorba de polineuropatia diabetica. Aceasta se manifesta prin amorteli, parestezii (furnicaturi), hiperestezie severa (sensibilitate crescuta a receptorilor nervosi) si durere. Durerea poate fi intensa si deseori se accentueaza in timpul noptii iar optiunile terapeutice sunt limitate.

O complicatie aparte a bolii diabetice o constituie ulcerele la nivelul picioarelor. Acestea se datoreaza distributiei anormale a presiunii in timpul mersului, cauzate de neuropatia diabetica, boala arteriala periferica si microangiopatia diabetica.

Ulcerele piciorului diabetic sunt caracterizate de rani care depasesc grosimea pielii, cu risc mare de infectie, care in lipsa unui tratament corespunzator in cabinetul doctorului duc la amputatii in mai mult de 85% din cazuri.

Evolutia infectiilor la diabetici este in general mai grava. Sunt intalnite infectii ale pielii, ale tractului urinar, ale aparatului respirator, infectii fungice (candidoza) etc. Specialistii atentioneaza in special cu privire la patru infectii cu gravitate deosebita, caracteristice pacientilor cu diabet: otita externa maligna, mucormicoza rinocerebrala (o infectie fungica), colecistita emfizematoasa si pielonefrita emfizematoasa.